Din “Daruind vei dobandi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia
ADMIRAŢIILE DOMNULUI
Domnul, de cele mai multe ori, acţionează (tămăduieşte ori redă viaţa) din milă (faţă de văduva din Nain, de femeia gârbovă, de omul cu mâna uscată, de-orbi, de leproşi, de tot soiul de bolnavi, demonizaţi ori suferinzi). Dar sunt – după cât îmi dau seama – în cuprinsul Evangheliilor şapte cazuri unde imboldul săvârşirii minunii nu-l constituie mila, ci un simţământ cu totul diferit (şi surprinzător), anume admiraţia! Admiraţia resimţită de Fiul lui Dumnezeu pentru o vremelnică şi firavă fiinţă omenească.
2. Cazul slăbănogului din Capernaum, purtat de patru inşi pe un pat spre a fi pus înaintea Domnului. Neputând, din pricina mulţimii, să pătrundă în casa unde se alia El, au desfăcut acoperişul şi printre cărămizi au coborât patul. „Văzând credinţa lor”, zice textul, adică de fapt admirând prietenia însoţitorilor pentru slăbănog, devotamentul lor, perseverenţa, iscusinţa, hotărârea de care au dat dovadă, Iisus îl vindecă pe cel neputincios (Matei 9, 2; Marcu 2, 3; Luca 5, 18).
(Se-nţelege că nu au spart tavanul prăvălind cărămizile peste cei din încăpere, ci – probabil – au deschis chepengul care în casele din Orient duce spre terasa de deasupra clădirii, dar şi treaba aceasta numai uşoară nu va ti fost: să ridici patul sus pe acoperiş, să-l cobori prin chepeng, să-ţi croieşti drum prin îmbulzeală manevrând o brancardă şi având grijă de un trup rigid… totul reprezintă o performanţă care a stârnit înduioşată admiraţie a Tămăduitorului.)
