RSS

1971: Până când, proştilor, veţi iubi prostia?

12 Sep

din „Jurnalul fericirii”


„Până când, proştilor, veţi iubi prostia?”
(Pilde 1, 22)

Tinerii, astăzi, caută puritatea, exorcisarea, liberarea de orori, pe întreita cale: a sexualităţii, muzicii şi stupefiantelor. Ororile de care le este scârbă sunt de adevărat oribile: războiul, făţărnicia, minciuna, ura.

Rămâne numai de văzut dacă idealul spre care tânjesc le va oferi altceva.
Rămâne numai de văzut dacă mijloacele pe care le-au ales se vor dovedi eficace.

Le-aş atrage atenţia asupra următoarelor puncte:

a) Dacă nu-s cu desăvârşire proşti ar trebui să nu piardă din vedere că există o forţă — cu două feţe — care se uită la ei şi-i poate vindeca de orice alean răpindu-le orice mijloace de evaziune. Forţa e una, feţele sunt două: a lui Brejnev, a lui Mao;

b) Mijloacele la care au recurs sunt aleatorii. Nu numai stupefiantului greu de procurat, dar şi sexului şi muzicii regimurile totalitare se pricep a le da caracter de inaccesibilitate. Pentru a le îndulci amarul şi a lecui deznădejdea mai accesibilă rămâne credinţa. Mai ales că devenind şi ea inaccesibilă în mult râvnitele regimuri, prezintă avantajul de a putea fi găsită în locuri mai greu de etatizat.

— Don Quijote…
Putem şi noi oricând — dintr-o clipă într-alta — prin voinţa şi capacitatea noastră de fericire, dacă înfrânăm imperialismul individual (numai eu am dreptate şi drepturi, numai eu nu sunt nebun, numai mie mi se cuvine), dacă ne însuşim în cât de mică măsură simţul relativităţii şi al ridicolului certurilor, ambiţiilor, resentimentelor; dacă stăruim asupra definiţiei date lui Iisus Hristos de pastorul Dietrich Bonhoeffer: Cel care există numai pentru alţii — nur fur andere da ist -; dacă înţelegem câtuşi de puţin toată mizeria invidiei şi mâniei, ruşinosul, sfâşietor de ruşinosul şi jalnicul ridicol al geloziei, invidiei şi răutăţii aşa cum trebuie să pară văzute de pe cruce şi cum desigur par văzute din închisoare sau de pe patul de moarte, putem, zic, într-o clipită să transformăm cârciuma în castel, celula, spitalul, strada, mahalaua, biroul în salon- salon de marchiză franceză din secolul XVIII, de prinţ al Renaşterii, de conac englez în mijlocul unui parc cu gazon centenar; sau chiar în colţ de rai, în camera de ospăţ în casa din Betania.

Scriptura ne arată că şi crucea — instrument de chin, batjocură şi blestem — poate deveni instantaneu — pentru cine ştie să se poarte pe ea — făgăduinţă de mântuire şi prag de paradis.

— După felul cum vorbim şi ne purtăm s-ar zice că suntem posturi de radio emiţătoare, hotărâte să emită fără întrerupere şi să bruieze orice alt post.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 12 Septembrie 2007 în Jurnalul fericirii

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: