RSS

Paris, iulie 1936

12 Sep

din „Jurnalul fericirii”

Piaţa Concordiei. Loc magic şi privilegiat al frumuseţii. Centru al Europei. Pavilionul din stânga (stând cu faţa spre Arcul de Triumf) al grădinii Tuileriilor. Zi de vară copleşitor de caldă, văzduhul vibrează de arşiţă. Pavilionul însă e răcoros şi pustiu. Mă plimb îndelung printre nuferii lui Monet. Senzaţie de zăduf, de străfunduri acvatice şi înalte presiuni, de clipocit al fântânii peste care se apleacă Melisanda, în care se oglindeşte fata de împărat.
Farmecul neîntrecut al picturii impresioniste, cea mai producătoare de evanescenţă.

Venveile doch, du bist so schon114. Senzaţie de umbre colorate, de clipiri şi unde.
Leon Daudet e cel care a scos în evidenţă umbrele colorate ale impresioniştilor. Cât îl iubea mama! Şi pentru că era lacom, scrisese despre o mătuşă a sa: „Timp de douăzeci de ani a cunoscut neasemuita fericire de a fi patroana celei mai grozave bucătărese din Franţa, o femeie care fu pentru bucătărie ceea ce a fost Baudelaire în poezie, Rembrandt în pictură şi Wagner în muzică.”

Dincolo de apă, pe cheiul Bourbon, o cafenea cu măsuţe pe trotuar, sub o tentă albastră.
Senzaţie de acută fericire.

Repede sfâşiată de gândul la guvernul Blum, instalat cu pompă, un minister uriaş, împărţit pe secţii, care îşi ia sarcina de a ferici pe toţi în cel mai curat stil conu Leonida: lege de murături şi pensia după legea veche, statul să plătească, d’aia e stat. Şi dreptul pentru toţi francezii de a-şi vârî capul în nisip. Et un Pernod pour Arthur115

A! explicaţia istoriei nu o dă nici materialismul, nici teoria providenţială, nici nimic altceva. Singura explicaţie raţională a căderii statelor şi prăbuşirii civilizaţiilor e cea dată de romani: Quos Iupiter perdere vult… 116

— Durkheim e marele vinovat. El e teoreticianul Statului — Dumnezeu.
Orice formă de stat îngrădit nu e posibilă decât într-o societate care crede în Dumnezeu. Dacă nu, statul ia locul divinităţii şi nu mai poate fi limitat.

Puterea regelui Ludovic al XIV-lea era absolută — şi desigur că a şi abuzat de ea. (Revocarea edictului din Nantes etc.) Dar o mărgineau parlamentele provinciale, dreptul de critică din partea acestor parlamente, biserica, drepturile tradiţionale ale provinciilor, ale „stărilor”, ale „stărilor” sociale — „constituţia regatului”. Regele se temea de puterea divină, de confesorii lui şi de gura lumii. Iar în materie de literatură declara că „domnul Despreaux se pricepe mai bine ca mine”.

Puterea absolută a Regelui-Soare se profilează nulă în comparaţie cu a dictatorului ateu contemporan, căruia cu adevărat i se aplică spusa lordului Acton: puterea absolută corupe absolut.

E prea puţin. Puterea absolută devine neapărat demenţă.
— Împotriva teoriei (lui Sartre şi altora) după care semnele nu pot fi interpretate (Nu există semne!) şi nimic în lume nu chezăşuieşte pe Dumnezeu, aceste cuvinte ale lui Tocqueville: „Nu-i nevoie ca Dumnezeu să vorbească el însuşi pentru ca să descoperim semne sigure ale voinţei sale.”
Orice încercare de carteziană plecare de la o presupus posibilă tabula rasa e făţărnicie pentru că nu ne putem preface că nu ştim.

— Două precizări cu privire la răstignire:

a) vinovaţii
Nu numai saducheii, fariseii şi autorităţile romane, ci fiecare dintre noi.
Rugăciunea din ziua de vineri: „Mărturisesc înaintea ta, întru această zi a răstignirii tale, întru care ai pătimit şi ai luat moarte, pentru păcatele noastre, pe cruce, că eu sunt cel care te-am răstignit cu păcatele mele cele multe şi cu fărădelegile mele cele rele.”

b) Nu e un fapt istoric petrecut acum două mii de ani, ci un eveniment care se repetă de-a pururi şi în fiecare ceas, se repetă neîncetat şi dacă ochii noştri ar şti să vadă ar putea oricând avea în faţă îngrozitorul spectacol înzestrat cu perenitate şi ubicuitate.
Ceea ce, în La mort d’Atahualpa, Valery Larbaud îşi închipuie cu privire la executarea regelui incaş — ea are loc fără întrerupere într-o cameră orbitor luminată a hotelului Sonora Palace (De nu ar greşi cinea uşa!) — este adevărat pentru răstignirea Domnului, pe care veşnic o înnoim.

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 12 Septembrie 2007 în Jurnalul fericirii

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: