din „Jurnalul fericirii”
Englezii dau un examen greu şi-l trec foarte cu bine.
Ploi de bombe cad peste Londra, şi ei se plimbă pe străzi şi pe acoperişuri şi după ce s-a dat alarma. Nu le pasă. Preoţii fac slujbe în bisericile năruite. Regele şi regina n-au părăsit capitala şi nu se bagă nici ei în adăpost.
Curajul ca însuşire comună. Ca lucru de la sine înţeles. Îndărătnicia în faţa primejdiei. Calmul ca virtute. Aristocraţie.
— Poezia înfrângerii, respectul pentru moarte şi cei ce mor transfiguraţi prin resemnare şi simţământul datoriei împlinite. Japonezii, samuraii. Mioriţa. (Care e şi retragere în natură: poate că păstorul nu ia nici o măsură de apărare fiindcă, scârbit de invidia şi josnicia celorlalţi, preferă recontopirea în natură vieţii alături de doi netrebnici.) Cazul Codreanu: Înfrângerea şi moartea tragică îl trec în măreţie, îl scot din lume şi din vremelnic. Biruitor, desigur că ar fi ieşit maculat din contactul cu politica şi angajarea în realitate.
— Malraux:
Cine e cavaler? „Oricine moare pentru ceea ce a ales.”
— Eforie Nord
Întâlnirea cu Ştefan Teodorescu, acum profesor la universitatea din Freiburg:
Ceea ce caracterizează poporul român este amenitatea.
De fapt î1 repetă pe Alexandru Isaevici111: bunăvoinţa între oameni este singurul lucru important, nimic altceva nu contează. Nu sistemul politic sau economic este determinant, ci tonul relaţiilor dintre oameni. Dacă există bunăvoinţă ori amenitate, restul nu contează.
— Iar Malraux: „Jertfa singură poate privi tortura drept în ochi, iar Dumnezeul lui Hristos nu ar fi Dumnezeu fără de răstignire.”
— Valery: „La urma urmei, nimeni, înaintea creştinismului, nu spusese că Dumnezeu este dragoste.”
Părintele Nicolae Steinhardt 