1937, Chartres

din “Jurnalul fericirii”

Ce să fie? Oare vitraliile? Spaţiul interior bine folosit, nedând nici senzaţia de strâmtoare şi aglomerare, nici pe aceea de vastitate derutantă? Sau faptul că monumentul se arată privirii încă de la mari distanţe în plină câmpie? Amintirea lui Peguy? Fericita proporţie dintre ornamente şi simplicitate? O anumită neîngrijorare faţă de simetrie?

 

Octombrie 1956

din “Jurnalul fericirii”

Tata mi se arată sub cea mai bună formă în două împrejurări:

 

Noiembrie 1968 – frumuseţea e pretutindeni, dar nu se dezvăluie decât dragostei

din “Jurnalul fericirii”

Floriana a fost astăzi după-amiază naşă la botezul nepoatei ei. A slujit părintele Sofian.

 

1936

din “Jurnalul fericirii”

Sioniştii ne invită la masă pe Manole şi pe mine. Cinăm la un restaurant evreiesc din Văcăreşti, unde la intrarea şefilor sionişti lumea se ridică în picioare. Proprietarul localului şi chelnerii se reped să ne întâmpine de parcă ar veni şeful statului. (Şi-n concepţia sionistă aşa şi e: deputaţii, gazetarii şi organizatorii aceştia sunt reprezentanţii viitorului stat naţional.)

 

Mai 1960

din “Jurnalul fericirii”

Căratul tinetelor la Jilava, când ele sunt pline ochi, aspecte jalnice şi caraghioase. Cea mai neînsemnată mişcare neconformă cu echilibristica salturilor de pe trapez poate avea drept consecinţă răsturnarea conţinutului vasului îndeobşte cunoscut sub numele de „tun”.

 

1970

din “Jurnalul fericirii”

Nicăieri n-am găsit o mai clară desluşire a motivelor pentru care intuisem la poporul roman un fond creştin irecuzabil — datorită căruia până şi defectele românilor par scăldate de o lumină atenuantă — decât în studiul lui Mircea Eliade asupra Mioriţei (capitolul L ‘agnelle vovante din volumul De Zalmoxis à Gengis Khan, Paris, 1970, trimis de Virgil Ier).
Interpretarea eliadiană are într-însa ceva din absolutul soluţiilor după a căror formulare orice discuţie devine inutilă. Roma „.

 

Londra 1938

din “Jurnalul fericirii”

Duminică îmi petrec după-amiezele plimbându-mă în City. Străzile sunt absolut pustii. Merg trei-patru ore în şir fără a da de un singur om. Câte o pisică iese dintr-un gang şi-mi taie iute drumul ori o ia agale de-a lungul zidurilor. Am impresia că pentru mine singur se desfăşoară ca pe o scenă turnantă decorul acesta urban, că sunt spectatorul unic al unei feerii ca Ludovic al II-lea al Bavariei în operele lui Wagner, uneori montate şi cântate numai pentru el.

 

Jilava, celula 13

din “Jurnalul fericirii”

Adus de la Gherla pentru a fi anchetat în procesul pornit împotriva lui Nego (calitatea de martor — neaudiat — în procesul nostru nu i-a fost de folos); în celula în care sunt repartizat e şi Nicolae Balotă, venit de la Dej.

 

Martie 1969

din “Jurnalul fericirii”

Paradoxala lege creştină a suferinţei ca pricină de rodnicie şi izvor de bucurii se adevereşte şi la spitalul Pantelimon, unde zac în ghips până la piept după accidentul de circulaţie de la sfârşitul lui decembrie.

 

1970

din “Jurnalul fericirii”

„Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi si cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor.” Luca 10, 21

Primesc de la fostul meu coleg Alexandru Ciorănescu, fruntaş împreună cu Rafael Cristescu al clasei noastre de la Spiru Haret, acum profesor la universitatea din Insulele Canare, volumul de nuvele al lui Mircea Eliade. Cartea e tipărită în româneşte la Madrid.
Din La ţigănci şi alte povestiri, pusă acum în vânzare la Bucureşti după o aşteptare de mai bine de un an în depozite, lipsesc În strada Mântuleasa şi O fotografie veche de 14 ani. Nu e de mirare. (Cum de-au tipărit Adio? E o elegie legionară.)