1937, Chartres

din “Jurnalul fericirii”

Ce să fie? Oare vitraliile? Spaţiul interior bine folosit, nedând nici senzaţia de strâmtoare şi aglomerare, nici pe aceea de vastitate derutantă? Sau faptul că monumentul se arată privirii încă de la mari distanţe în plină câmpie? Amintirea lui Peguy? Fericita proporţie dintre ornamente şi simplicitate? O anumită neîngrijorare faţă de simetrie?

Cine ştie. Dar simt că mă aflu într-un loc magic, un loc curat, locuit de duh, într-unul din locurile alese ale lumii, unde nu încape îndoială că Dumnezeu e prezent.

(Impresie identică în 1969 şi 1970 la Agapia Veche şi la Procov, locuri sfinţite de strădanii, de nevinovaţi, de aspiraţii. Şi, năvalnic, la Frăsinei.)