RSS

Arhive zilnice: 2 februarie 2008

LA PRAZNICUL ÎNTÂMPINĂRII DOMNULUI

daruindveidobandi.jpg
Editura Mănăstirii Rohia
2006
N-am venit să stric Legea, ci să împlinesc , zice Domnul Hristos (Matei 5,17).Numai că pentru a înţelege temeinic aceste cuvinte se cade a ţine seama de cele două înţelesuri pe care le poate adopta verbul a împlini în limba română. Într-un prim înţeles înseamnă a executa, a face, a îndelini o porunca.

Mi se spune: adu-mi o cană de apă. Aduc cana: împlinesc porunca. Sau: adu sapa din curtea bisericii. O aduc, am împlinit porunca.

Dar a împlini mai poate avea şi sensul de a desăvârşi, a perfecţiona, a ridica la un nivel mai înalt, la un grad superior. Domnul a împlinit Legea în amândouă înţelesurile verbului. Mai întâi i-a dat ascultare, i s-a supus: primind a fi tăiat împrejur, potrivit Legii, la opt zile după naştere. În al doilea rând fiind adus spre închinare la Templu, tot potrivit Legii vechi care prevede că orice întâi născut parte bărbătească să fie afierosit lui Dumnezeu în ziua a 40-a de la naştere. (Când se face şi curăţirea mamei). Read the rest of this entry »

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 2 februarie 2008 în Dăruind vei dobândi