Katherine Verdery si N. Steinhardt: o intilnire in „oglinzile“ Securitatii

Katherine Verdery si N. Steinhardt: o intilnire in „oglinzile“ Securitatii
Autor: George ARDELEANU
„Din moment ce credinta si viata monahiceasca il satisfac, se pare, pe deplin, cred ca poate fi considerat unul din foarte rarii oameni fericiti. Si am putea spune: chiar de invidiat. Caci cine mai afiseaza atita seninatate in fata vietii, unita cu o pofta nesecata de credinta continua, cu realizari depline?“

Poate va asteptati ca aceste fraze sa fie rostite sau scrise de un exeget al lui N. Steinhardt. Ei bine, nu, ele sint „comise“ de un informator al Securitatii. Un informator codificat „Adrian Cozmescu“ – e drept, un fost coleg de „lot“ si un bun prieten – care s-a remarcat prin aceea ca a dat timp de 20 de ani note despre Steinhardt. Fragmentul de mai sus este datat 25.09.1988 si face parte din ultima nota data de informatorul cu pricina (ACNSAS, fond informativ, Dosar nr. 207, vol. 8, f. 182). Un finis coronat opus care nu face decit sa confirme proverbul romanesc despre gura pacatosului… Ca, pe de alta parte, informatorul, angrenat in acest mare Mecanism, isi invidiaza „victima“, aceasta – va pot certifica – nu este decit una din situatiile „dostoievskiene“ revelate de dosarele fostei (si actualei?) politii politice… Sa retinem deocamdata, pentru coerenta demonstratiei, starea de fericire cu care N. Steinhardt va intimpina evenimentele ce compun tema acestui documentar pe care il propun Observatorului cultural.

– 1988, un an al intensificarii confruntarii cu Securitatea
In ultimii ani am mai avut prilejul sa scriu despre Dosarul de Urmarire Informativa a lui N. Steinhardt (v. Romania literara nr. 25/2004 si nr. 24/2005, Observator cultural nr. 12/2005, nr. 20/2005 si nr. 25/2005). Un excelent volum de documente pe aceasta tema, realizat de Clara Cosmineanu si Silviu B. Moldovan – Nicu Steinhardt in dosarele Securitatii – a fost, de asemenea, publicat in 2005 la Editura Nemira.
Sa reamintesc, tot pentru coerenta demonstratiei, ca e vorba de 11 volume (circa 300-500 de file volumul) si – mai ales – de 30 de ani de urmarire aproape neintrerupta (1959-1989). Un angrenaj cuprinzind peste 70 de informatori, recrutati din toate mediile prin care a trecut N. Steinhardt, si sute de ofiteri de securitate. Daca ar fi sa gasesc un echivalent metaforic pentru aceasta confruntare dintre un singur individ si un urias si infernal Mecanism al represiunii, acesta ar fi un tablou – indelung comentat de N. Steinhardt – al lui Salvador Dali, din 1946: La Tentation de Saint-Antoine.

In fine, sa reamintesc citeva dintre „centrele“ acute de interes ale acestei urmariri: relatiile lui N. Steinhardt cu fosti detinuti politici dupa eliberarea sa din inchisoare, din 3 august 1964, tentativele de emigrare in Belgia din anii 1968-1970, cele doua confiscari ale Jurnalului fericirii (14 decembrie 1972 si 14 mai 1984), ca si confiscarea a 21 de volume din biblioteca Manastirii Rohia (25 mai 1984), relatiile cu postul de radio Europa Libera si cu „emigratia reactionara din Occident“ (Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Noël Bernard, Alexandru Cioranescu, Virgil Nemoianu, Toma Pavel, Stefan Baciu, Lucian Boz, Vlad si Sanda Stolojan, George Tomaziu, Emanuel Neuman s.a.) etc.
1988 este ultimul an, plin, al vietii lui Steinhardt (avea sa se stinga la 30 martie 1989) si – paradoxal sau nu – un an al intensificarii confruntarii sale cu Securitatea (desi avea 76 de ani!). Exista citeva momente, citeva „cazuri“ care provoaca frisoane ofiterilor ce se ocupa de „obiectivul“ Steinhardt:
n eseul Taina libertatii – scapat ca prin minune de chingile cenzurii si publicat in nr. 12/1987 al revistei Familia. Este un eseu construit in jurul temei centrale a creatiei lui Steinhardt, tema libertatii, in care se demonteaza falsa intelepciune a proverbului romanesc „capul plecat sabia nu-l taie“ si relatia de complicitate dintre victima si calau. Eseul a fost citit si elogiat de Europa Libera in data de 22.02.1988 (v. ACNSAS, Dos. nr. 207, vol. 8, f. 117), ca si de postul de radio Deutsche Welle, la 18.04.1988 (v. ACNSAS, Dos. nr. 118, vol. 15, f. 1-5).

n o intilnire – filata de Securitate, evident – dintre N. Steinhardt si Michel Combes, la 21 august 1988, la manastirea Rohia (ACNSAS, Dos. nr. 207, vol. 8, f. 176-177). O intilnire „de gradul trei“ in viziunea Securitatii, data fiind calitatea lui Combes de ginere al Doinei Cornea. De altfel, intr-o „Nota de analiza“ din 1987, se formulase ipoteza unei tentative de „contactare“ a Doinei Cornea insesi de catre N. Steinhardt si se luasera masuri de prevenire a unei astfel de intilniri (Dos. cit., vol. 8, f. 93-94).
n o posibila contactare a lui Steinhardt de catre un important grup de scriitori, in vederea semnarii unei scrisori de protest impotriva regimului (Dos. cit., vol. 8, f. 84, 108). Daca deschideti Cartea alba a Securitatii (Editura Presa romaneasca, 1996) la paginile 394-412, veti gasi, intr-adevar, o ampla conversatie interceptata la 7 oct. 1988 (plus notele aferente), conversatie la care participa Mircea Dinescu, Dan Desliu, Alexandru Paleologu, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Octavian Paler, Aurel Dragos Munteanu, Gabriel Dimisianu si Mircea Iorgulescu, in care se pune problema redactarii unei astfel de scrisori si a contactarii unui numar semnificativ de scriitori, printre care si N. Steinhardt (Documentele sint selectate din Arhivele SRI, Fond „D“, Dos. nr. 11.119, vol. 7, f. 116-177 si vol. 2, f. 354-363, 377-383).

– Nume de cod: „Verona“
Cam acestea erau „pacatele“ lui N. Steinhardt in anno Domini 1988, nu fata de o instanta divina, ci fata de una cit se poate de diabolica: regimul comunist din Romania. Cam acesta era contextul in care se va produce intilnirea sa cu prestigioasa cercetatoare americana Katherine Verdery. Cred ca este cit se poate de evident ca Securitatea era „pe faza“. Intr-adevar, la 2 septembrie 1988 – conform aceleiasi note semnate de „Adrian Cozmescu“ – N. Steinhardt vine de la Rohia la Bucuresti. Este o revenire aproape ritualica, dat fiind ca el si-a pastrat si dupa intrarea in viata monahala (la 16 august 1980) mica garsoniera din strada Ion Ghica, nr. 3 (linga Biserica Rusa). Motivul acestei „necanonice“ pendulari intre Rohia si Bucuresti era conservarea legaturilor sale cu lumea culturala. Spre deosebire de cazul, doar aparent asemanator, al postmodernului Savatie Bastovoi, N. Steinhardt, odata intrat in monahism, nu a intors nici o clipa spatele culturii laice, dimpotriva. Marea parte a volumelor sale de eseuri (inclusiv cele despre optzecisti) sint publicate in aceasta perioada. O simpla lista a numelor si a destinelor care se intersecteaza chiar si in deja celebrul Dosar 207 – fie ca e vorba de note de filaj, de rapoarte informative, de note de analiza, de interceptari de convorbiri telefonice, conversatii la domiciliu, scrisori, de fise de identificare ori note de relatii – ar putea fi proba unui paradox: centralitatea „mondena“ a anahoretului Steinhardt*. Acum el venea pentru perfectarea volumului Prin altii spre sine, care va aparea, grav mutilat de cenzura, la editura Eminescu.

Si tot ritualica era conectarea „motoarelor“ de urmarire ale Securitatii bucurestene.
Volumele 10 si 11 din Dosarul nr. 207, dedicate interceptarii convorbirilor telefonice si/sau a conversatiilor la domiciliu, sint un indiciu, pentru biografi, al revenirilor lui N. Steinhardt in viata zgomotoasa a Bucurestiului in acesti ani ai Gulagului tirziu. Episodul intilnirii cu Katherine Verdery si al inregistrarii acestei intilniri de catre Securitate pleaca tocmai de la o convorbire telefonica interceptata. Sa urmarim „filmul“ acestei intilniri asa cum se reflecta in cele aproximativ sapte documente din volumele 8 si 11.
n Intr-un raport intocmit de U.M. 0800/SMB la 12.10.1988, se solicita folosirea mijloacelor T.O. (tehnica operativa) de tip ICT (interceptarea convorbirilor telefonice) la domiciliul lui N. Steinhardt pentru intervalul 12.10.1988-12.11.1988. Motivul: „identificarea legaturilor care apar si discutiilor care se poarta“ (v. Doc. 1).
n Printre multiplele convorbiri inregistrate, mai mult sau mai putin interesante pentru Securitate, una dintre ele declanseaza o veritabila alarma: in data de 17.10. 1988, la ora 20.42, se intercepteaza o discutie dintre „Stancu“ (numele de cod al lui Steinhardt in acea perioada) si „cetateana Verderli (sic!), care, dupa accent, pare a fi cetateana straina“. Cei doi stabilesc sa se vada a doua zi, la ora 17.30, acasa la Steinhardt (Doc. 2). Ofiterul care intocmeste nota de interceptare solicita, intr-o adnotare pe marginea „manuscrisului“, contactarea lt. col. Robu Iosif, cel care coordona in mod special urmarirea lui Steinhardt. Foarte interesante, intrucit tradeaza fobiile securistilor, sint sublinierile si adnotarile pe „texte“.

n Un exercitiu amuzant pentru cercetatorul unor astfel de documente ar fi identificarea unor „principii narative“ (id est „cinematografice“) care rezulta din conexarea multiplelor tipuri de „texte“. In cazul de fata am constatat o bizara combinatie intre multele replay-uri si mecanismul dezvaluirilor in „trepte“. Un principiu pe care l-am putut observa in unele proze postmoderne ale lui Stefan Agopian (cum ar fi, de exemplu, A doua zi dupa erectie din volumul Fric) sau in filmul E pericoloso sporgersi al lui Nae Caranfil. Numai ca, de data aceasta, „naratorii“ (id est birourile Securitatii) sint multipli. Nota de mai sus, exploatata de un esalon superior al Securitatii, este inclusa intr-o alta nota, in care se adauga propunerea de control al „momentului operativ prin masuri de filaj“. Datele investigatiilor sint raportate generalului-maior Gianu Bucurescu, la acea vreme, seful Securitatii Municipiului Bucuresti, unul dintre numele „grele“ implicate in procesul urmaririi lui Steinhardt (v. Doc. 3).
n Urmatorul document (Doc. 4), „Nota completare“, este un rezumat post-factum al operatiunii de filaj din 18.10.1988. In afara de interceptarea altor contacte ale Katherinei Verdery (o convorbire telefonica si o scrisoare), se fac noi dezvaluiri care, printre altele, tradeaza suspiciunile paranoice ale Securitatii: „Verderli Katherine este cetateanca americana – cadru CIA, nascuta la data de 09.07.1948 in localitatea Main“. Informarea Directiei I si contactarea generalilor Bucurescu si Mortoiu (acesta din urma, seful Directiei a III-a de Contraspionaj) reprezinta un semnificativ simptom al „febrilitatii“ securiste, provocata de o asemenea vizita.

n Cel mai important document este, insa, nota – en détail – a operatiunii de filaj din 18.10.1988 (v. Doc. 5). Sint transcrise cu acribie toate „miscarile“ obiectivului „Verona“ (numele de cod al K. Verdery) de dinaintea si de dupa vizitarea lui N. Steinhardt: strazile pe care a mers, telefoanele date, gesturile, adresa de la hotel, numarul pasaportului s.a. Un veritabil, chiar daca involuntar, mecanism al „focalizarii externe“ de tipul celei din Nouveau Roman. Din multele note de filaj pe care am avut prilejul sa le cercetez la CNSAS, am putut constata ca gentile, sacosele, varietatea „incuietorilor“, plicurile pe care cei urmariti le aveau asupra lor (si eventualul lor continut „pretios“, id est „suspect“) bintuiau imaginarul convulsiv al ofiterilor de securitate.

– Imaginarul bintuit de spaime al ofiterilor de securitate
Din fericire pentru K. Verdery si N. Steinhardt, dar din nefericire pentru aparatul de urmarire, convorbirea de la domiciliu dintre cei doi n-a fost interceptata. In perioada respectiva, „baietii“ n-au fost intru totul „pe faza“: n-au instalat si microfoane in casa lui Steinhardt (ceea ce constituie o exceptie in cei aproape 30 de ani de urmarire). Sau e vorba de lipsa documentelor din dosar. In acest caz, intre cele doua fraze care transcriu momentul intrarii (17.30) si cel al iesirii de la domiciliul lui Steinhardt (18.35) se creeaza acele spatii vide, spatii de indeterminare pe care – ca in sistemul lui Roman Ingarden – noi n-avem decit sa le umplem cu propriile supozitii. Securistii, de buna seama, le vor fi avut la rindul lor.
Si din nou regimul sublinierilor si al adnotarilor, indicind si inducind o psihoza a „urgentei“, specifica unui adevarat razboi de gherila. Securitatea era – parafrazind un discurs calinescian despre personajul romantic – un corp „febricitant, agitat, delirant, precipitat, sicilian“. De pilda, in dreptul unei fraze in care e vorba de o convorbire telefonica pe care K. Verdery o poarta cu cineva de la Cluj, apare urmatoarea adnotare: „e Doina Cornea?“. In imaginarul bintuit de spaime al ofiterilor de securitate, in A.D. 1988 orice „drum“ spre Clujul extraordinarei Doina Cornea devenise o veritabila via Appia.

n Fotografiile realizate cu ocazia operatiunii de filaj sint foarte reusite in Dosarul nr. 207. Nu sint – din pacate – la fel de reusite xerocopiile mele obtinute de la CNSAS.
n Filajul lui N. Steinhardt va continua si in zilele de 19 si 20 oct. 1988 (Dos. cit., vol. 8, f. 198-199). Pe 21 oct. urma sa paraseasca Bucurestiul, indreptindu-se spre Cluj. Intr-o adresa trimisa de Securitatea Municipiului Bucuresti catre Inspectoratul Judetean de Securitate Cluj, se dau detaliile acestei deplasari, reiterindu-se temerea ca „obiectivul“ ar putea sa contacteze „mai multe persoane din mediul cultural“, in compania carora „sa se angreneze in actiuni ostile“ (Doc. 6).
Intentiona sa revina in Bucuresti in primavara anului 1989 (chiar perfectase detaliile acestei reveniri). N-a mai fost sa fie: pe 30 martie 1989, asa cum am spus, avea sa se stinga, insa Dosarul de Urmarire Informativa avea sa… continue inca 3 luni, pina la 13.06.1989.
La urma urmei, privind retrospectiv acest episod, putem sesiza si o nota comica. Avem imaginea declansarii unui monstruos angrenaj (Directiile I si a III-a, I.S.M. Bucuresti si I.J. Cluj, Unit. 0800, Unit. Speciala T.O., Serviciile „F“, „S“ si „111“, „greii“ Gianu Bucurescu, Aurelian Mortoiu, col. Gheorghe Ardeleanu** – comandantul Unitatii Speciale de Lupta Antiterorista etc. etc.) ca sa ce? Sa inregistreze o simpla intilnire dintre doi oameni, in care elementul esential – conversatia din casa lui Steinhardt – (le-)a scapat printre degete. O contradictie izbitoare intre eforturi si rezultatele lor, amintindu-ne de faimoasa definitie kantiana a risului: un efect izvorit din transformarea brusca a unei asteptari incordate in nimic…
Mi s-ar putea obiecta tendinta frecventa de a „literaturiza“ o experienta dramatica. Marturisesc ca n-am deocamdata la indemina alta strategie de a ma ridica din „prafaria“ unor documente ingrozitor de stereotipe si nici o alta forma de exorcizare a demonilor trecutului…

– Un fel de… vingt ans après
Jurnalul fericirii de N. Steinhardt, aparut pentru prima data in 1991 la editura Dacia, o carte atit de hartuita de Securitate, este una din cele mai citite opere din Romania ultimilor 15 ani. Astazi, ea are ceea ce se numeste un destin european: a fost tradusa in franceza si in italiana, iar in prezent se traduce in spaniola de catre o doamna care preda la Universitatea din Salamanca. Figureaza, de asemenea, printre cele 20 de volume propuse de Institutul Cultural Roman pentru traducere in strainatate.
Doamna Katherine Verdery revine din cind in cind in Romania, iar citeva din cartile sale au fost traduse in romaneste. (Volumul Viata politica a trupurilor moarte, aparut la Editura Vremea, a fost lansat saptamina trecuta la Bookfest.) De altfel, domniei sale ii dedic acest documentar.
Generalul-maior Gianu Bucurescu, cu un rol important in reprimarea manifestantilor din 1989, este astazi beneficiarul unei pensii de citeva zeci de milioane de lei. Din cind in cind calatoreste in Franta, la fiica sa, stabilita acolo. Uneori poate fi vazut in fata unei beri, la o terasa insorita din Piata Romana, povestindu-le companionilor despre trecutul sau glorios. Daca vreti mai multe detalii, deschideti cartea lui Marius Oprea, Mostenitorii Securitatii (editura Humanitas, 2004), la pagina 51.
Un inocent ar putea sa exclame: „Pai vezi, dom’le, cum le aranjeaza Istoria pe toate?“.

Post scriptum: O „repede ochire“ a listei de la prima nota de subsol – a celor vizati de Securitate si pentru ca l-au frecventat pe ecumenicul Steinhardt – este o marturie in sine a ceea ce s-a intimplat in acesti aproape 20 de ani: destul de omogena in 1988, astazi ea este atit de polarizata, incit unii dintre cei care o compun (dintre cei care mai traiesc, bineinteles), ori de cite ori se intilnesc in piata publica, isi scot de la briu revolverele….

––––––––––––––––––
* Este o lista care, printre altele, transgreseaza diversele generatii culturale sau spirituale: de la colegii sai de lot, Constantin Noica, Dinu Pillat, Al. Paleologu, Sergiu Al George, Vladimir Streinu, la Nicolae Balota, Ion Caraion ori Ion Negoitescu, de la Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Ana Blandiana, Ioan Alexandru, Virgil Bulat, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Mircea Iorgulescu la Virgil Ciomos, Stelian Tanase, Bedros Horasangian, Cornel Ungureanu, Radu Saplacan, Dan Culcer, Ion Bogdan Lefter, Bogdan Ghiu, Liviu Ioan Stoiciu, Ioan Pintea, Mihai Milea si multi, multi altii – la care se adauga, fireste, lista personalitatilor din exil deja amintite ori a parintilor benedictini de la Manastirea Chevetogne si a celor ortodocsi de la Manastirea Rohia etc. etc. Pentru fiecare dintre acestia, se poate decupa din acest dosar-labirint – in care nu doar „obiectivul“ principal era urmarit, ci si „legaturile“ sale – un „fascicul