RSS

Povestea unui botez crestin

02 Aug

Din Formula As

„Providenta divina l-a chemat la crestinism”.

– Interviu cu P.C. Arhim. Mina Dobzeu, staret al Manastirii Sfintii Apostoli Petru si Pavel din Husi (Vaslui), despre crestinarea marelui intelectual Nicolae Steinhardt –

Intre marii oameni convertiti la ortodoxia ultimelor decenii, scriitorul si ganditorul Nicolae Steinhardt – binecunoscut din lecturile cartilor carora le-a dat viata (Jurnalul Fericirii, Daruind vei dobandi, Monologul polifonic etc.) – ocupa un binemeritat loc. Reprezentant de marca al spiritualitatii romanesti, evreu de origine si lider de generatie culturala (intr-o vreme in care nu am dus nicidecum lipsa de adevarate valori), si-a descoperit adevaratul drum al vietii in urma intalnirii cu Cristos, in sinistrele celule ale Jilavei, unde s-a crestinat. Nas si inainte-pregatitor al botezului ortodox a fost Parintele Mina Dobzeu, staret al Manastirii Sf. Apostoli Petru si Pavel din Husi (Vaslui), minunatul si curajosul duhovnic care, in vremea lui Ceausescu, ii trimitea tovarasului suprem scrisori de indemn la pocainta si buna purtare.

„Asalturile fericirii”

„Cine a fost crestinat de mic copil nu are de unde sa stie si nu poate banui ce-nseamna botezul. Asupra mea se zoresc clipa de clipa tot mai dese asalturi ale fericirii. (…) Vasazica este adevarat: este adevarat ca botezul este o sfanta taina, ca exista Sfintele Taine. Altminteri, fericirea aceasta care ma impresoara, ma cuprinde, ma imbraca, ma invinge nu putea fi atat de neinchipuit de minunata si deplina. Liniste. Si o absoluta nepasare. Fata de toate. Si o dulceata. In gura, in vine, in muschi. Totodata o resemnare, senzatia ca as putea face orice, imboldul de a ierta pe oricine, un zambet ingaduitor care se imprastie pretutindeni, nu localizat pe buze…” (Nicolae Steinhardt – Jurnalul fericirii, Editura „Dacia”, Cluj, pag. 84)

Un botez ecumenic

– P.C. Parinte Arhimandrit, v-ati castigat popularitatea si faima, indeosebi ca nas al lui Nicolae Steinhardt, devenit prin botez Nicolae de la Rohia. Ce va vine prima data in minte si in inima cand vi se cere sa-i evocati personalitatea?
– De cate ori mi se da posibilitatea sa evoc numele lui Nicolae Steinhardt, Parintele Nicolae de la Rohia, spun: „Providenta divina l-a chemat la crestinism. Daca mana mea a fost o mana intinsa pentru el de Pronia Dumnezeiasca pentru a-l boteza, chemarea lui la crestinism a fost un mod al lui Dumnezeu de a se adresa in special intelectualilor, pentru a le spune ceea ce a spus el, parintele Nicolae, in urma Botezului: „Starea pe care am trait-o in urma Botezului nu se poate explica altfel decat ca Botezul este adevarat, ca Sfintele Taine sunt adevarate. Deci, veniti la Cristos. Iata, eu l-am cunoscut pe Cristos prin Botez”. Prin aceasta, el se adreseaza, in special, intelectualilor care nu voiesc sa-L caute pe Cristos: „Voi, care ati predat invatamantul ateist in scoli, prin publicatiile voastre ati intretinut sistemul comunist-materialist, veniti la Cristos!”.
A facut o selectie buna cand s-a botezat. A fost intrebat de colegii sai de suferinta de la Jilava, o parte din grupul Constantin Noica: „La ce confesiune te botezi?”. „La ortodoxie.” „Atunci te boteaza calugarul.” Eu eram calugarul. Erau acolo si preoti romano-catolici si greco-catolici, preoti ortodocsi… El a preferat sa vina la ortodoxie.
– Sa urmam firul acestei „veniri” la ortodoxie. Cum v-ati cunoscut cu Nicolae Steinhardt?
– Eram pe la sfarsitul lui februarie 1960, la Jilava, imediat dupa condamnarea mea la sapte ani de inchisoare. Nu dupa mult timp, efectivul de detinuti din celula noastra crescuse atat de mult, incat nu mai erau paturi libere. Eu stateam sus, la prici. Intr-o noapte, intre detinutii nou adusi observ pe unul ce ramasese fara loc de dormit si ii fac semn. Zic: „Urcati-va aici, la mine”. Omul s-a bucurat ca ii da cineva atentie si mi-a multumit. „Mii de multumiri”, zice, „cu multa afectiune!”. Dupa ce ne-am cunoscut mai bine, am aflat ca e Nicolae Steinhardt si ca facea parte din grupul Noica, alaturi de Alexandru Paleologu, Sergiu Al. George si alti scriitori. Dintre ei, insa, numai el era evreu.
– „Se boteaza robul lui Dumnezeu…”. Cum ati ajuns la acest moment?
– El m-a rugat, mi-a spus ca vrea sa fie botezat. „…Conditiile sunt grele aici si nu voi rezista mult. Nu voi mai scapa cu viata de aici: alimentatia slaba, apa viermanoasa, mizerie, batai… Vreau sa mor crestin.” Si mi-a cerut sa-l botez. Era in anul 1960, la inceputul lui martie. I-am facut o pregatire, o catehizare… Era un intelectual de mare cultura, cunostea invatatura crestina, nu era strain de ea. A invatat simbolul credintei, am vorbit despre Vechiul Testament – ca lege pregatitoare pentru crestinism, „pedagogul”, cum zicea Clement al Alexandriei. Data de 15 martie a fost hotaratoare. Pe cei din celula noastra ne-au scos la plimbare. El a ramas in camera, pe motiv ca e bolnav. Cand ne-am intors, am intrat eu primul in celula, pentru a putea savarsi Taina Sfantului Botez. Am facut pregatirea pentru cele necesare ritualului, am pregatit un ibric de apa, pe urma i-am administrat botezul cu formula consacrata: „Se boteaza robul lui Dumnezeu, Nicolae, in Numele Tatalui, Amin. Si al Fiului, Amin. Si al Sfantului Duh, Amin”. Apoi asa cum eram, stramtorati intre paturi (eram peste 60 de insi in celula), am cantat Cati in Cristos v-ati botezat, in Cristos v-ati si-mbracat si alte rugaciuni. Mai erau cu noi si doi preoti catolici, care se ocupasera si ei de catehizarea lui, asa ca putem spune ca botezul a fost intr-un cadru ecumenic. Urma sa-i administrez si taina Sf. Mir, dar l-am sfatuit ca atunci cand va iesi de la inchisoare, sa mearga la parintele Teodorescu de la Biserica „Sf. Ecaterina” de la Institutul Teologic din Bucuresti, ca sa implineasca el ritualul. Au trecut ani de zile, pana cand lucrul acesta s-a implinit. Nicolae Steinhardt l-a intalnit ocazional pe parintele Teodorescu la Schitul Darvari, a vorbit cu el, apoi l-a luat si pe nasul de la botezul din inchisoare, pe nume Manole Vidrascu, si a primit astfel Taina Sf. Mir.
– Dupa eliberarea din inchisoare, v-ati mai intalnit cu Nicolae Steinhardt?
– Da, i-am facut o vizita chiar acasa, traia inca tatal sau. A venit si el la mine, la Husi (eu eram staret), in 1975. Ar fi dorit sa ramana la manastire, dar episcopul locului nu l-a primit, pentru ca nu ingaduiau comunistii sa fie primiti noi calugari. L-am trimis la Preasfintitul Teofil, la Cluj, si el l-a primit in Manastirea Rohia. Acolo a fost tuns in monahism. S-a ocupat apoi de biblioteca manastirii, a scris opere religioase, si tot acolo a si trecut la Domnul. Un moment important a fost ultima noastra intalnire, in penultima zi a suferintei sale, la 28 martie 1989, inainte de a-si da obstescul sfarsit, in spitalul de la Baia Mare. Asa a randuit Dumnezeu, ca sa merg si sa asist acolo la ultimele lui clipe. Initial a vrut sa mearga la Bucuresti, la doctorul lui, dar s-a decis, in cele din urma, pentru Baia Mare. Mi-a spus ca se simte tare bolnav si ca vrea sa ne intalnim. „Ma chinuie, ma tortureaza gandul ca Dumnezeu nu ma va ierta pentru pacatele mele din tinerete.” (L-am mangaiat, l-am intarit, spunandu-i ca tulburarea prin care trece e lucrarea satanica. Cand nu te mai poate duce la pacat, te tortureaza cu amintirea trecutului.) „Dar dumneata esti acum un om blajin”, i-am spus, „te-ai botezat, ai intrat in monahism… Prin Botez ti s-au iertat pacatele, tunderea in monahism este un alt Botez, in urma caruia ti s-au iertat pacatele, te-ai marturisit, te-ai impartasit… Fii linistit, ca aceasta e lucrarea satanei si nu vine de la Dumnezeu.” Seara ne-am mai intretinut in discutii, in casa unui intelectual din Baia Mare. Se simtea putin mai bine, de aceea ne-am despartit. Am plecat la Husi. Peste doua-trei zile, am primit o telegrama ca a murit.
– Sa fie inchisoarea si conditiile de acolo cele care l-au determinat pe Parintele Nicolae sa „salte” spre Cristos sau el isi pusese serios problema mantuirii, inca dinainte de a ajunge acolo?
– In Jurnalul Fericirii, Steinhardt spune ca avea demult aceasta intentie, dar n-avea curajul s-o implineasca. La Jilava a gasit momentul potrivit. Deci, avea preocuparea aceasta dinainte.
– Ce ati apreciat, in mod deosebit, la Nicolae Steinhardt?
– Mortificarile. El a facut trei mortificari, si anume: cand a acceptat sa sufere pentru prietenii lui, numai sa nu-i tradeze. A preferat sa sufere cu ei, desi nu era roman si nici macar crestin. A doua mortificare: a renuntat la credinta lui mozaica, trecand la crestinismul ortodox. A treia mortificare: nu s-a oprit aici, ci a intrat in monahism, s-a lepadat de duhul lumesc si a trait o viata de evlavie, de rugaciune, pana la sfarsit.

Romeo Petrasciuc

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 2 August 2008 în Despre N.Steinhardt

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: