RSS

Manual de libertate à la Nicu Steinhardt. De la băiat de cartier la om de cultură

04 Apr

Manual de libertate à la Nicu Steinhardt. De la băiat de cartier la om de cultură

13 Mar 2009 , Cotidianul

Studiul despre autorul „Jurnalului fericirii”, apărut de curând la Editura Humanitas, încalcă inspirat graniţele genului, transformând viaţa şi sistemul de gândire ale monahului de la Rohia într-o saga palpitantă, susţinută însă de un intimidant exerciţiu de documentare.

„N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii” este titlul sub care George Ardeleanu demonstrează că monografia în spaţiul cultural românesc nu este neapărat o specie destinată exclusiv specialiştilor dintr-un domeniu şi nici una care să forţeze răbdarea cititorului, prin forma ei, de cele mai multe ori înţepenită în retorica altor decenii. Cartea de peste 500 de pagini găseşte formula cea mai bună pentru a face loc unei rigori de cercetare aproape compulsive şi unui discurs asumat al autorului atât faţă de protagonistul volumului, cât şi faţă de configuraţia spaţiului şi timpului în care a trăit Steinhardt, toate acestea dublate de un stil implicat şi un ritm accelerat, care te fac să citeşti monografia ca pe un roman poliţist.

„Aviz de calitate” pentru cartea lui Ardeleanu, la origine, teză de doctorat, au dat Nicolae Manolescu şi Ioana Pârvulescu, alături de care, la evenimentul de lansare derulat joi la Librăria Kretzulescu, au mai vorbit Dragoş Dodu, redactorul volumului, şi poeta Monica Pillat.

Asemenea invitaţi şi, în primul rând, asemenea subiect, au adus la librărie, pe lângă cititorii veniţi în număr cam mare pentru potenţialul spaţiului, şi nume ca Simona Popescu, Ana Blandiana, Alexandru Matei şi Ion Bogdan Lefter. Fiind unul dintre primii cititori ai cărţii, încă din stadiul de „making of”, Nicolae Manolescu a declarat convins că „nimeni nu-l cunoaşte acum mai bine pe Steinhardt decât George Ardeleanu,” acesta din urmă investigând cam to ce se putea investiga pentru a pune cap la cap complicata istorie a autorului „Jurnalului fericirii”: dincolo de tradiţionalele săpături bibliografice, Ardeleanu a mers la Rohia şi a avut un îndelungat „sejur” în arhivele Securităţii.

De altfel, monografia rezervă, după prima parte dedicată „biografiei, ideologiei şi metamorfozelor spirituale”, un întreg capitol despre cei 30 de ani cât Steinhardt s-a aflat în vizorul Securităţii. Materialul documentar recompus din documentele şi fotografiile adunate de Securitate au fost, fără îndoială, o sursă foarte bună pentru reconstituirea unor părţi importante din viaţa lui Steinhardt, atâta vreme cât Big Brotherul a fost, într-un fel, un arhivist conştiincios. „Numărul persoanelor implicate (în supravegherea lui Steinhardt – n.r.) este, de asemenea, imens: sute de ofiţeri de securitate, implicaţi, desigur, în grade diferite, şi peste 70 de informatori. Informatori recrutaţi din absolut toate mediile prin care a trecut Steinhardt: foşti deţinuţi politici, prieteni (mulţi!), scriitori (şi mai mulţi!), redactori şi editori, factori poştali, călugări, cioplitori de porţi maramureşene…”, scrie Ardeleanu, inventariind pe scurt forţele activate pentru monitorizarea scriitorului. „Notele, la rândul lor, sunt foarte variate: note incriminante, cu consecinţe dramatice; note impersonale, neutre, stenografieri ale gesturilor cotidiene ale celui urmărit; note benigne, protectoare chiar, date de regulă de prieteni. (…) Cât priveşte notele de filaj, ele sunt… «o poezie» tragicomică. Par jurnale în toată regula (mult mai minuţioase în detalii) pe care «băieţii» au avut grijă să le ţină celor vizaţi. Un fel de Nouveau Roman în registru involuntar”, completează autorul.

Declarându-i-se recunoscător lui George Ardeleanu pentru acest act de revitalizare a lui Steinhardt şi pentru „cartea dreaptă şi cinstită, pe măsura omului”, Nicolae Manolescu i-a pasat microfonul Ioanei Pârvulescu, cei doi întâlnindu-se încă de pe ultima copertă a volumului. Deşi nu l-a cunoscut personal pe eseistul-monah, Pârvulescu a mărturisit că a ajuns să-l cunoască extraordinar de bine după cartea în cauză. Autoarea eseului „Întoarcere în Bucureştiul interbelic” a subliniat că abordarea lui Ardeleanu şi marşarea pe ceea ce au însemnat „paradoxurile libertăţii” merg perfect cu structura lui Steinhardt, la rândul său un personaj paradoxal: „El a început ca băiat de cartier, după care a devenit om de cultură. Dacă la început şi-a contestat congenerii, mai târziu, când a fost nevoie, a luat apărarea intelectualilor. Chiar dacă era evreu, mai apoi s-a creştinat”, a exemplificat Ioana Pârvulescu.

Dacă redactorul cărţii, Dragoş Dodu, a insistat pe ceea ce-l face pe Steinhardt un personaj actual – toleranţa religioasă, ba chiar libertatea care l-a adus în pragul suspiciunilor de erezie şi atenţia aproape vizionară, Steinhardt fiind, de pildă, unul dintre primii care au tras semnalul de alarmă în ceea ce priveşte pericolul totalitarismului, încă din perioada interbelică -, Monica Pillat s-a rezumat la registrul poetic. Lector la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti şi semnatar în presa culturală românească, George Ardeleanu a concluzionat că întreaga sa monografie este „despre un Steinhardt care râde”. Plasându-l pe nepotul lui Freud în acelaşi „arbore genealogic” cu personaje celebre ca Zosima din „Fraţii Karamazov” şi cu Guglielmo din „Numele trandafirului”, Ardeleanu a insistat pe una dintre „strategiile” esenţiale ale lui Nicu Steinhardt, şi anume felul în care a militat, ideologic, religios şi cultural, pentru libertatea conştiinţei şi ecumenism, în ciuda capcanelor pe care i le-a întins la fiecare pas regimul comunist.

 
Un comentariu

Scris de pe 4 Aprilie 2009 în Despre N.Steinhardt

 

One response to “Manual de libertate à la Nicu Steinhardt. De la băiat de cartier la om de cultură

  1. Horia Ivan

    12 Februarie 2010 at 18:44

    Parintele Nicolae Steinhardt nu poate fi interesat de „curtea laica” ce i se face postmortem pe la diversele edituri foarte laice, precum Humasnitas. Cu ati mai puitin de catre un personaj, autorul lucrarii, ce n-are nici o legatura cu trairea crestin ortodoxa.
    Pe Nicolae Steinhardt trebuie sa-l ascultati cind predica. Ei bine, dupa o astfel de predica, una ce-avea ca subiect atit de controversat de-a lungul secolelor, cinstirea icoanelor, am gasit de cuvinta sa dau si opinia mea.
    Iat-o:
    Horia49 2010-02-12 14:08:33.291378
    Este adevarata, elocventa si duhovniceste justificata afirmatia ca icoanele reprezentind-o pa Maica Domnului si pe ceilalti sfinti sint „obiecte” ce reprezinta persoane demne de venerare dar si nu de „latrie”, adica inchinare, aceasta din urma fiind rezervata doar Dumnezeului Unic. Dar cum poate un om simplu, fara cunostinte subtil teologice, sa distinga intre venerare si inchinare? Exista, prin urmare, Riscul inchinarii la imaginile ALTELE decit cele ce-L reprezinta pe Dumnezeu, facut Om prin Fiul Sau, Domnul nostru Iisus Hristos. Priviti cu atentie-n biserici si observati cum femei si barbati se roaga si se-NCHINA, facindu-si semnul crucii inaintea chipului (icoanei) Maicii Domnului! Ei bine, acolo, ar fi de datoria preotului sa-ndemne pe credinciosi sa se-nchine DOAR in fata icoanei Domnului. Amin.

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: