Înfricoşătoarea Judecată

Dăruind vei dobândi-Cuvinte de credinţă, Nicolae Steinhardt, 

Editura Polirom, 2008

În textul referitor la Judecata de Apoi (Mt 25, 31-46), deodată accentul cade pe om. În tot cuprinsul Legii noi (ca şi al Legii vechi) prioritatea este acordată iubirii de Dumnezeu: porunca întâi ne spune să-L iubim din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul şi toată puterea noastră. Iubirea aproapelui, deşi socotită nu mai puţin însemnată, e totuşi prevăzută de porunca a doua, oarecum subordonată celei dintâi, un soi de consecinţă a ei (Mt 22, 39; Mc 12, 31; Lc 10, 27). Aşa apare la Matei, Marcu şi Luca („Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi“ figurează şi în Legea veche: Levitic 19, 18 – fugitiv). În pericopa Judecăţii viitoare însă, iubirea aproapelui nu numai că trece înaintea celeilalte, ba se şi înfăţişează ca singura avută în vedere.