DESPRE MILĂ – La Duminica 20 dupa Rusalii

Din “Daruind vei dobandi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia

DESPRE MILĂ – La Duminica 20 dupa Rusalii
Luca 7, 11-17

În textul evanghelic de la Luca 7, 11-17 reţin cuvintele: „I s-a făcut milă de ea” şi mă opresc anume asupra substantivului milă.

E unul din termenii cei mai folosiţi în cuprinsul Sfintei Scripturi şi îndeosebi ale Noului Testament ca şi de altfel în ritualul Sfintei Liturghii şi al tuturor celorlalte slujbe şi ierurgii, constituind un soi de fond acustico-ideativ şi de refren al tuturor rugăciunilor publice şi particulare prin sintagma: „Doamne miluieşte”.

Şi nu-i oare vocabula aceasta elementul de temelie al rugăciunii inimii, cea mai intimă, caracteristică şi scumpă sufletului creştinului ortodox?

Prin substantivul milă şi verbul a milui intrăm aşadar în contact nemijlocit cu însuşi miezul credinţei noastre, cu adâncul ei cel mai tainic şi mai potrivnic unei explicitări facile. Iată, aici e nucleul incandescent.

Mila apare în Evanghelia Sfântului Apostol Matei la cap. 9, v. 13 şi 12, v. 7: „Milă voiesc iar nu jertfa” şi cutremurătoare consecinţă a declaraţiei acesteia este că Dumnezeu aşează mila pe care omul o dovedeşte aproapelui său mai presus chiar de cultul adus Divinităţii, (după cum şi la Judecata de Apoi – Matei 25, 31-47 – numai despre fapte milostivnice îl va întreba).

La cap. 15, 32 Domnul zice: „Milă îmi este de mulţime , iar la 20, 34 referatul motivează minunea făcută celor doi orbi invocând acelaşi simţământ: „Şi facându-I-se milă, Iisus s-a atins de ochii lor şi îndată au văzut”.