RSS

rezultatele căutării pentru ‘iertare’

IERTAREA

scanare din ed polirom daruind

Din “Daruind vei dobandi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia

IERTAREA

[dumina 11 si 19 dupa Rusalii]

Spre a vorbi cu folos despre virtutea iertării – atât de firească la oamenii din neamul românesc, mereu gata să răspundă afirmativ ba şi cu efuziune, cu mâna întinsă şi un zâmbet prietenos cuvintelor: te rog să mă ierţi – se cuvine a cunoaşte că ea e de patru feluri:

1. iertarea greşiţilor noştri,

2. iertarea celor cărora noi le-am greşit,

3. iertarea de sine,

4. iertarea păcatelor şi greşelilor de către Dumnezeu. Read the rest of this entry »

 
5 comentarii

Scris de pe 16 noiembrie 2011 în Dăruind vei dobândi

 

DESPRE MILĂ – La Duminica 20 dupa Rusalii

Din “Daruind vei dobandi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia

DESPRE MILĂ – La Duminica 20 dupa Rusalii
Luca 7, 11-17

În textul evanghelic de la Luca 7, 11-17 reţin cuvintele: „I s-a făcut milă de ea” şi mă opresc anume asupra substantivului milă.

E unul din termenii cei mai folosiţi în cuprinsul Sfintei Scripturi şi îndeosebi ale Noului Testament ca şi de altfel în ritualul Sfintei Liturghii şi al tuturor celorlalte slujbe şi ierurgii, constituind un soi de fond acustico-ideativ şi de refren al tuturor rugăciunilor publice şi particulare prin sintagma: „Doamne miluieşte”.

Şi nu-i oare vocabula aceasta elementul de temelie al rugăciunii inimii, cea mai intimă, caracteristică şi scumpă sufletului creştinului ortodox?

Prin substantivul milă şi verbul a milui intrăm aşadar în contact nemijlocit cu însuşi miezul credinţei noastre, cu adâncul ei cel mai tainic şi mai potrivnic unei explicitări facile. Iată, aici e nucleul incandescent.

Mila apare în Evanghelia Sfântului Apostol Matei la cap. 9, v. 13 şi 12, v. 7: „Milă voiesc iar nu jertfa” şi cutremurătoare consecinţă a declaraţiei acesteia este că Dumnezeu aşează mila pe care omul o dovedeşte aproapelui său mai presus chiar de cultul adus Divinităţii, (după cum şi la Judecata de Apoi – Matei 25, 31-47 – numai despre fapte milostivnice îl va întreba).

La cap. 15, 32 Domnul zice: „Milă îmi este de mulţime , iar la 20, 34 referatul motivează minunea făcută celor doi orbi invocând acelaşi simţământ: „Şi facându-I-se milă, Iisus s-a atins de ochii lor şi îndată au văzut”. Read the rest of this entry »

 
6 comentarii

Scris de pe 6 octombrie 2018 în Dăruind vei dobândi

 

SFINŢI SI OAMENI IUBIŢI


Din “Daruind vei dobandi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia – 2006

SFINŢI SI OAMENI IUBIŢI

Părintele nostru Avraam (1), milostivnicul, pentru a fi îndrăznit să stea la tocmeală cu Dumnezeu şi să nu se fi ruşinat să tot stăruie – scena relatată la capitolul 18 al cărţii Facerii (versetele 23-33) e poate cea mai emoţionarită din întreg Vechiul Testa-ment.

Când Dumnezeu i-a vorbit lui Moise erau tunete şi fulgere şi nor des şi sunet de trâmbiţe foarte puternic. Iar când i-a vorbit lui Ilie fost-a adiere de vânt lin.

Cu Avraam însă pare a se tăifasui. Read the rest of this entry »

 
3 comentarii

Scris de pe 9 iunie 2017 în Dăruind vei dobândi

 

MĂRINIMIA DOMNULUI: Duminica 34 dupa Rusalii

Din „Dăruind vei dobândi
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia,  2006

poate fi cumparata de AICI

MĂRINIMIA DOMNULUI

În vestita Pericopă evanghelică a fiului risipitor (Luca 15, 11-32) îmi propun să reţin sintagmele referitoare la purtarea tatălui (în persoana căruia mai mulţi exegeţi Îl recunosc pe Domnul).

Aflăm din text că risipitorul încă departe fiind, tatăl îl zăreşte şi se repede spre el.  Aleargă, zice textul I se face milă de cel căit şi cu un gest de mare iubire cade pe grumazul lui şi îl sărută. Read the rest of this entry »

 
7 comentarii

Scris de pe 12 februarie 2017 în Dăruind vei dobândi

 

Duminica 33 dupa Rusalii. Predică la Duminica vameşului şi fariseului. Se poate vorbi despre nedreptatea lui Dumnezeu

din DĂRUIND VEI DOBÂNDI – CUVINTE DE CREDINȚĂ

Editura Polirom

Se poate vorbi despre nedreptatea lui Dumnezeu[1]

[Predică la Duminica vameşului şi fariseului]

Fraza Sfântului Isaac Sirul – nu huliţi spunând că Dumnezeu e drept[2] – ni se arată desigur la prima vedere ca stranie, revoltătoare, de neînţeles. Nu este oare dreptatea relevată pe tot cuprinsul Vechiului Legă­mânt (şi pe al Psaltirii cu osebire) a fi unul din atri­butele majore ale divinităţii ? Nu tot astfel o consideră teologii toţi şi credincioşii fără excepţie ?

Şi totuşi, aflăm în Noul Legământ confirmări temei­nice ale aserţiunii Sfântului Isaac Sirul, aşa ultragiantă cum pare să fie. Dreptatea aici nu mai transmite impre­sia că deţine primordialitatea recunoscută ei în prima parte a Scripturii; s-ar zice că, într-un mod uluitor pentru mintea omenească, i se substituie însuşi con­trariul ei.

 
3 comentarii

Scris de pe 20 februarie 2016 în Despre N.Steinhardt

 

Problema lui Iuda

88656_iuda.

Din “N.Steinhardt si paradoxurile libertatii”
De George Ardeleanu
Editura Humanitas

Addenda capitolului 8 din partea I

Două scrisori ale lui N. Steinhardt către Sergiu AI-George

18 iunie 1979

Iubite Sergiule,

Problema lui Iuda mă obsedează de mult. Nu-s singurul. Am scris despre Iuda în Jurnalul fericirii, respingând teoria exonerării de culpă a lui Iuda, susţinută de mulţi, printre care Ion Omescu şi dramaturgul francez Paul Raynal. Cred că am discutat chestiunea şi cu tine, ca şi cu alţii (mai ales în închisoare). Read the rest of this entry »

 
7 comentarii

Scris de pe 9 aprilie 2015 în Corespondență

 

Slăvirea lui Dumnezeu în felurite chipuri

Monahul NICOLAE DELA ROHIA – Mitropolia Olteniei nr. 1 / 1987, pag. 22-26 =>> de AICI

Slăvirea lui Dumnezeu în felurite chipuri

Încerc, în cele ce urmează să precizez chipul în care oamenii Îl pot slăvi pe Domnul nostru Hristos. Dumnezeu fiind infinit, întru totul firesc este să se arate fără de capăt şi numărul drumeagurilor pe care Îi vădim dragostea, încrederea şi devotamentul nostru. Aşa stând lucrurile, de la sine înţeles e că modalităţile înşirate mai jos nu au câtuşi de puţin caracter limitativ, ci strict exemplificator. Read the rest of this entry »

 
5 comentarii

Scris de pe 27 februarie 2014 în Citate

 

CE-I DATOREZ EU LUI HRISTOS

din “Dăruind vei dobândi”
Editura Mănăstirii Rohia
2006

CE-I DATOREZ EU LUI HRISTOS

predica la Dumninica dinaintea Botezului Domnului

Exista in ritualul iudaic o rugaciune alcatuita dintr-un sirag de multumiri aduse lui Dumnezeu pentru toate binefacerile harazite poporului Sau Israel. Ca refren ori stih intercalat dupa fiecare dar pomenit figureaza vorbele dai lanu, ce se talmaceste: de ajuns noua.

De n-ar fi decat ca Domnul ne-a scos din pamantul Egiptului, destul ar fi spre a-L binecuvanta si a-I aduce slava.

De n-ar fi decat ca a prefacut marea in uscat, destul e spre a-L blagoslovi si a nu inceta sa-I multumim.

De n-ar fi decat ca ne-a hranit in pustie… Si asa mai departe. Fiecare fapta a divinitatii, fiecare minune ajunge spre a starni recunostinta norodului si a-i provoca exclamatia: dai lanu! Read the rest of this entry »

 
4 comentarii

Scris de pe 3 ianuarie 2014 în Despre N.Steinhardt

 

FANTOMELE DIN CEATĂ – Duminica 11 dupa Rusalii

scanare din ed polirom daruind2

Din „Dăruind vei dobândi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia,  2006

FANTOMELE DIN CEATĂ

(Matei 18, 23-35)

Vrem să fim iertaţi, dar nu suntem dispuşi să iertăm şi noi. Vrem să ni se acorde atenţie şi să ne fie luate în seamă toate drepturile, dorinţele de nu şi capriciile luăm însă foarte grăbit şi, împrăştiat aminte la nevoile, doleanţele şi solicitările celorlalţi.

Dar ceilalţi? Ei ne apar undeva, departe ca un soi de fantome pierdute în ceaţă. Read the rest of this entry »

 
6 comentarii

Scris de pe 7 august 2010 în Dăruind vei dobândi

 

Despre Blog

Blog despre viata si cartile unui evreu crestinat. Un evreu obisnuit? Da si nu. Un crestin obisnuit? Da si…totusi deloc


Citindu-l pe parintele de la Rohia nu poti sa nu zambesti savurand stilu-i inteligent,sobru si haios, cu care stie sa scrie despre Dumnezeul „vanator” de pe cruce, care l-a miluit si pe el, un ovreu, cu o chemare: sa spuna cat l-a iubit Hristos si pe el.In acelasi timp, citindu-l, nu poti sa nu te infiori de uimire si reverenta pentru felul cum Steinhardt ti-L picteaza inaintea ochilor pe Iisus Hristos: leul-miel al lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni „pana la Dumnezeu”.


Parintele de la Rohia a lasat Romaniei si lumii o opera unica: „Jurnalul fericirii”- cartea despre o fericire iscata din sange, batai si un botez cu apa viermanoasa. Celelalte carti ale sale, „Daruind vei dobandi: cuvinte de credinta” si celelalte, sunt franturi din gandirea si simtirea unui om al credintei paradoxale si al literelor iscusit asezate in pagina pentru a descoperi cititorului frumusetea crestinismului autentic. Un crestinism vivace, senin si zambitor, dar profund si suferind.


Iesind din tipare si totusi cuminte, evreul care a platit cu inchisoarea tupeul de a nu fi un cacacios de frica amenintarilor ateismului comunist, el, Steinhardt, este un scriitor crestin de mare stil si profunzime, care gustand din fericirea suferintelor pentru Dumnezeu, stie sa te cucereasca pentru Cruce.


Cui nu ne crede, nu-i ramane decat sa se convinga singur citind si acest blog. Cui ne crede, ii ramane datorie sa faca parte si altora de dulceturile din scrierile Monahului de la Rohia.

Crez Ortodox

steinhardt4.jpg

Cred în Sfanta Treime.


Cred într-Unul Domn Iisus Hristos Care neschimbat, din milă şi iubire pentru noi, S-a întrupat spre a ne mângâia, a ne veni în ajutor şi a ne da simţul demnităţii şi nobleţei. Care pentru noi oamenii S-a urcat vitejeşte pe cruce deoarece n-a fost numai bun, blând şi smerit cu inima ci şi mai presus de orice, curajos. Care a mers către moarte nu numai ca un miel dus la junghiere, ci şi ca un leu hotărât să înfrunte chinul. Care n-a vrut să pătimească măreţ şi solemn, ci să fie batjocorit şi ocarât şi să rabde până la capăt agonia cea mai cumplită şi mai înjositoare din câte pot fi. Pentru ca astfel să asume cel mai caracteristic dintre elementele condiţiei omeneşti: suferinţa.


Care pe cei drepţi îi iubeşte şi de cei păcătoşi se îndură, însă celor netemători le poartă o trainică şi nedezminţită afecţiune, fie ei încărcaţi cu grele trecute poveri. Care nu uită că a fost şi El om pe pământ, unde Şi-a primit stigmatele şi a dobândit o silă anume faţă de turnători, funcţionari straşnici şi birocraţie.


Cred în Duhul Sfânt, care suflă unde şi când vrea, spre scandalul şi zăpăceala fariseilor, angeliştilor şi habotnicilor, care, ca şi Tatăl şi Fiul, vrea altceva decât numai forme, filosofic, dovezi istorice şi scripturale. Căruia îi este lehamite de ţapi şi viţei sub orice chip, pricepându-se a-i desluşi şi identifica în formele lor cele mai moderne şi mai neaşteptate. Carele nu grăieşte pilduitor, serafic şi preţios, Carele ne călăuzeşte modest şi sigur, după dreapta socotinţă şi nu apreciază în mod deosebit stilul voit onctuos, mâinile cucernic împreunate şi morala ostentativă.


Credinţa noastră, sunt convins, nu se confundă cu „înalta spiritualitate”, nu urmăreşte o cunoaştere ocultă, o igienă mintală ori constituirea unei prime de asigurare la Judeţul de Apoi şi este străină de unele intransigenţe naive ca de pildă: orice ar fi, eu un mint (pe când monahul îmbunătăţit din Pateric minte pentru a salva, la nevoie, viaţa unui om). Şi nu se potriveşte cu o concepţie pur organizatorică a Bisericii – organizare juridică şi rece şi, până la urmă, inchizitorială: frunţi încruntate şi grumaji ţepeni; după cum nici cu hlizeala prostesc serafică ori neorânduiala şi neastâmpărul. Nu se lasă înfrântă şi convinsă de toate silniciile, durerile, nedreptăţile şi cruzimile lumii; crede în Dumnezeu adversativ: împotriva, în ciuda, în pofida lor, deşi ele, vai, există cu prisosinţă.


Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor şi dezrobirea de sub jugul prejudecăţilor, micimilor şi meschinăriei, spre adoptarea unor reacţii creştineşti în iureşul vieţii de toate zilele, faptelor şi evenimentelor ei.


Nu aştept ca Dumnezeu să ne rezolve treburile noastre lumeşti, a căror înţeleaptă chivernisire ne revine nouă ca fiinţe înzestrate de El cu minte raţională şi o inimă fierbinte. Nu dau treburilor acestora lumeşti mai multă însemnătate decât se cuvine, dar nici nu le dispreţuiesc deoarece ţin de creaţia divină. Iar viaţa, defaimându-i deşărtăciunile, o iau în serios, pentru că într-însa şi printr-însa ni se joacă soarta de veci.
Cred în Biserică şi în Sfintele Taine, mă aştept ca Biserica să nu se amestece unde nu-i sade bine a interveni şi să păstreze cu sfinţenie cele duhovniceşti spre întărirea noastră. Totodată, contradictoriu şi paradoxal, n-o vreau nici oarbă şi nepăsătoare la păsurile credincioşilor şi la complicaţiile existenţei.


Dau puţină importanţă filosofiei, argumentelor istorice, moralismului, estetismului şi erudiţiei, care toate nu-s de o fiinţă cu dreapta credinţă liberă, nemotivată, pascaliană. Nu-mi fac iluzii, i-am citit pe existenţialişti, dar nici nu văd totul numai în negru, ştiu că lumea e neunitară şi surprinzătoare, că totul – în bine ca şi în rău – se poate petrece în cuprinsul ei.


Mă rog fierbinte să fiu cucerit de Domnul Hristos şi slobozit din mrejele părelniciilor şi de frică, să mă port bine cu semenii, să mă învrednicesc de o ţinută nimerită unuia ce poate fi oricând numit prieten al Domnului şi să-mi fie nu numai faptele ci şi gândurile curate şi onorabile.


Cred în minuni (ca şi eroul lui Mircea Eliade în O fotografie veche de 14 ani) şi că Iisus Hristos cu instinct de vânător, se va milui de mine, deşi mă las atât de greu răpus de nesfârşita Lui iubire.


Aştept, mort de spaimă şi plin de nădejde, Judecata de Apoi, ştiu că nu ştiu nimic, n-am nici o dovadă, nici un argument şi nici o îndreptăţire şi singurul lucru pe care-l ştiu este că Domnul e Calea, Adevărul şi Viaţa. Aflat pe Golgota în vremea răstignirii sunt sigur că nu l-aş fi cerut Domnului să coboare de pe cruce spre a crede că e împărat. Ci, odată cu Dostoievski, cred că măcar de-ar fi adevărul altceva decât Hristos, eu tot voi rămâne, orice s-ar întâmpla, cu Hristos.


Muţumesc puterilor cereşti că m-am învrednicit a crede, că mi s-a fâcut această neasemuită onoare şi din tot sufletul rostesc, strigând cu lacrimi ca la Marcu 9, 24: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele”.

Slava lui DUMNEZEU pentru toate !!!

 
Un comentariu

Scris de pe 18 iunie 2010 în Despre N.Steinhardt

 

Înjosirea semenului este păcat împotriva Duhului Sfânt pentru că e des-personalizare

din JURNALUL FERICIRII

Bucureşti, 1971

Păcatul împotriva Sfântului Duh: cel care nu se iartă.

Mă întreb dacă nu cumva o fi înjosirea persoanei semenului nostru — care e chip şi asemănare a lui Dumnezeu. De vreme ce dovada dragostei de Dumnezeu o facem iubindu-ne aproapele (adică făptura Sa), dovada hulei nu o dăm urându-l şi batjocorindu-l, reducându-l la rang de obiect, adică tratându-l ca şi cum ar fi lipsit de duh? Să nu fie oare creştinul în stare a pricepe ceea ce Simone de Beaouvoir a precizat atât de bine: că temeiul oricărei morale e respectarea libertăţii celuilalt, e considerarea lui ca pe o fiinţă a cărei libertate nu poate fi siluită?

Cred în quasi-identitatea acestor două cuvinte: duh şi libertate. Cred că răpindu-i omului libertatea îl lipsim de pecetea duhului. Read the rest of this entry »

 
4 comentarii

Scris de pe 8 aprilie 2010 în Jurnalul fericirii

 

Hristos iartă uşor şi pe deplin

din JURNALUL FERICIRII

Jilava, februarie 1962

Bruder Harald, în expunerea asupra vieţii şi operei lui Martin Luther, citează şi comentează esenţialele cuvinte rostite la Worms în 1517: Hier stehe Ich; Ich kanti nicht anders. Gott lielfe mir. Amen.32

Cuvinte de prinţ. Altceva decât: „Ce era să fac? Am semnat.”* (Raţionamentul călugărului rebel e invers: de semnat nu semnez, ce-oi face oi vedea, Domnul cu mila.) Read the rest of this entry »

 
Un comentariu

Scris de pe 25 februarie 2010 în Jurnalul fericirii

 

Dar viaţa însăşi este, ea, o minune care-ţi poate tăia răsuflarea

DSCN6202

din „JURNALUL FERICIRII”

— Citirea atentă a capitolului 17 din Evanghelia lui Ioan dezminte pe cei pe care lumea aceasta îi plictiseşte precum şi pe cei care se dezinteresează de treburile ei.

Domnul, în rugăciunea pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii, nu se roagă pentru scoaterea oamenilor din lume (versetul 15), ci spune cu totul altceva; că nici El, nici credincioşii Lui nu ţin de lume, de spiritul ei viclean (versetul 16). Read the rest of this entry »

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 27 octombrie 2009 în Jurnalul fericirii

 

„Acedia şi terapiile ei” de George Ardeleanu

Inedit:
„”Acedia şi terapiile ei”” de George Ardeleanu

Preluat de AICI

(corespondenţă N. Steinhardt – Emil Cioran)

În intervalul 1978-1980 N. Steinhardt vizitează, în două rânduri, Elveţia, Franţa şi Belgia. La Paris este primit cu multă căldură de Mircea Eliade, Eugen Ionescu şi Emil Cioran. Va întreţine cu aceştia o substanţială corespondenţă. Nimic surprinzător pentru un personaj cu o vocaţie dialogică extraordinară. De altfel, „”arhiva” epistolară N. Steinhardt este impresionantă (se pare că numărul corespondenţilor săi depăşeşte două sute). în afară de cei trei scriitori menţionaţi, Alexandru Ciorănescu, Virgil Ierunca şi Monica Lovinescu, Virgil Nemoianu, Ion Negoiţescu, Toma Pavel, Ion Caraion, Sergiu Al.-George, Al. Paleologu, M. Şora, Theodor Enescu ş.a. sunt doar câţiva dintre destinatari (ca să-i numim pe cei mai cunoscuţi). Să nu uităm apoi că unul din capetele de acuzare în cadrul procesului „Noica-Pillat” l-a constituit corespondenţa dintre N. Steinhardt şi Constantin Noica, în perioada în care acesta din urmă avea domiciliu forţat la Câmpulung (v. „Jurnalul fericirii”, Ed. Dacia, 1991, p. 211).1 Read the rest of this entry »

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 25 octombrie 2009 în Despre N.Steinhardt

 

Indice duminici, sărbători

Indice al duminicilor, sărbătorilor si zilelor cuvântărilor

Din „Dăruind vei dobândi. Cuvinte de credinţă”
Editura Polirom

La duminicile de peste an

Duminica a 2-a după Paşti (a Sfântului Apostol Toma)

Duminica a 3-a după Paşti (a mironosiţelor)

Duminica a 4-a după Paşti (a slăbănogului)

Duminica a 5-a după Paşti (a samarinencii)

Duminica a 6-a după Paşti (Vindecarea orbului din naştere)

Duminica I după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor)

Duminica a 5-a după Rusalii (Vindecarea demonizatilor)

Duminica a 6-a după Rusalii (Vindecarea slăbănogului)

Duminica a 7-a (Vindecarea unui orb şi a unui mut)

Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare)

Duminica a 11-a după Rusalii (Pilda datornicului nemilostiv)

Duminica a 13-a după Rusalii (Pilda lucrătorilor celor răi)

Duminica a 14-a după Rusalii (Pilda nunţii de împărat)

Duminica a 17-a după Rusalii (Femeia canaaneancă)

FEMEIA HANANEANCĂ

Duminica a 19-a după Rusalii (Iubirea vrăjmaşilor)

Duminica a 20-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain)

Duminica a 24-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair)

Duminica a 25-a după Rusalii (a samarineanului milostiv)

Duminica a 27-a după Rusalii (Vindecarea femeii gârbove)

Duminica a 28-a după Rusalii (a celor poftiţi la cină)

Duminica a 31-a (Vindecarea orbului din Ierihon)

Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu)

Duminica a 33-a după Rusalii (a vameşului şi fariseului)

Duminica a 34-a după Rusalii (a Fiului risipitor)

Duminica lăsatului sec de brânză (a Izgonirii lui Adam din Rai)

Duminica lăsatului sec de carne (a Sfintei Judecăţi)

Duminica I din Postul Mare (a Ortodoxiei)

Duminica a 3-a din Postul Mare (a Sfintei Cruci)

Duminica a 4-a din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul)

Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci

Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci

Duminica înainte de Botezul Domnului

Duminica după Botezul Domnului

La sărbători

2 februarie, Întâmpinarea Domnului

24 iunie, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

20 iulie, Sfântul Ilie

15 august, Adormirea Maicii Domnului

29 august, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

8 septembrie, Naşterea Maicii Domnului

14 septembrie, Înălţarea Sfintei Cruci

21 noiembrie, Intrarea în biserică a Maicii Domnului

25 decembrie, Naşterea Domnului

Pentru alte zile

Joi, în Săptămâna Luminată

Sâmbăta lui Lazăr

În zilele din Săptămâna Patimilor

Luni din Săptămâna Patimilor

Joia din Săptămâna Patimilor

17 ianuarie Sfântul Antonie cel Mare

2 ianuarie

7 ianuarie, Soborul Sfântului Ioan Botezătorul

27 decembrie Sfântul Arhidiacon Ştefan

 

Nicolae Steinhardt, irenic şi ironic


Nicolae Steinhardt, irenic şi ironic
– de Aici

„L’enfer c’est les autres!” (Sartre) e o referinţă-cheie din apologetica monahului dela Rohia.

Căci ştim gustul lui N. Steinhardt pentru literatura franceză, pentru Malraux, pentru existanţialism, pentru Dickens, pentru autorii secunzi (gen Robert Graves), pentru romanul poliţist etc.. Cunoaştem apetitul său pentru modele intelectuale puţin „trecute”… Este însă vorba despre un apetit ironic (căci părintele era în acelaşi timp un mare consumator de Caragiale)! Read the rest of this entry »

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 15 ianuarie 2009 în Despre

 

Spovedania lui Steinhardt

Dilemateca, Nr. 1 / 2006

Spovedania lui Steinhardt

Gabriel Liiceanu

Constantin Noica, Nicu Steinhardt, Sergiu Al-George, Mihai Radulescu, Barbu Slatineanu, Al. Paleologu, Arsavir Acterian, Vladimir Streinu, Nicolae Radian, Sandu Lazarescu, Pastorel Teodoreanu, Marietta Sadova, Theodor Enescu… Între 11 decembrie 1958 si 12 noiembrie 1959 toti acestia sînt arestati rînd pe rînd si vor alcatui „lotul Noica“. Cu totii „complotasera împotriva orînduirii de stat“. Cu totii se întîlnisera în casa unuia sau altuia dintre ei si îl ascultasera pe Noica citind pagini, fie dintr-o scrisoare catre Cioran, fie din cartile la care lucra, din Anti-Goethe sau din paginile despre Fenomenologia spiritului a lui Hegel. Read the rest of this entry »

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 11 noiembrie 2008 în Despre N.Steinhardt

 

Dialog cu Ioan Pintea despre Rohia şi N. Steinhardt

Verso, Nr. 39 / 16-30 iunie

N. Steinhardt

Ioan Pintea, Adrian Mureşan, Luigi Bambulea, Paul Sandu

Dialog cu Ioan Pintea despre Rohia şi N. Steinhardt

Cira Călin: Suntem aici la Bistriţa împreună cu părintele Ioan Pintea. Vă urez în primul rând La mulţi ani!
Ioan Pintea: Mulţumesc Read the rest of this entry »

 
2 comentarii

Scris de pe 11 noiembrie 2008 în Despre N.Steinhardt

 

Viziunea lui Nicolae Steinhardt despre firea si etosul românesc

Convorbiri literare, Nr. 9 / septembrie 2006

Viziunea lui Nicolae Steinhardt despre firea si etosul românesc

Nicolae Stroescu-Stînisoara

Drept prolog, cîteva scurte citate din Autobiografia lui Nicolae Steihardt:

„Din porunca I.P.S. Arhiepiscopul Teofil Herineanu si dupa îndemnul Pârintelui Serafim Man, duhovnicul meu, schitez aceasta scurta autobiografie spre a fi pastrata în arhiva Mânastirii Rohia. Read the rest of this entry »

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 11 noiembrie 2008 în Despre N.Steinhardt

 

Hristos e gata să ierte, să şteargă totul cu buretele pentru o vorbuliţă rostită cu drag

Din „Dumnezeu in care spui ca nu crezi”,
Humanitas,
2000
pag. 100-105

Bucureşti, 30.XI.70

Dragul meu,

Creştinismul este greu pentru că are la temelia lui paradoxul şi absurdul. Învăţăturile lui Hristos sunt surprinzătoare şi ne­aşteptate. Ceea ce se cere creştinului este foarte asemănător cu ceea ce se cere trapezistului: o echilibristică periculoasă la înălţime ameţitoare, fără plasă; nu-i de mirare că mulţi se pră­buşesc ori, pur şi simplu, refuză să se urce. Oamenii, în ge­neral, sunt ostili creştinismului şi tind — din toată inima — înspre Vechiul Testament. Read the rest of this entry »

 
Un comentariu

Scris de pe 19 aprilie 2008 în Dumnezeu în care spui că nu crezi