RSS

Arhive pe categorii: Jurnalul fericirii

El nu dă aforisme şi pilde, ci carne şi sânge, chin şi deznădejde

holbein

Din „Jurnalul fericirii”
Nicolae Steinhardt

— În mai toate celulele, una din încuietoarele predilecte este discutarea cuvintelor rostite de Mântuitorul pe cruce: Eli, Eli, lama sabahtani?

De vreme ce Hristos a putut spune: Dumnezeule de ce m-ai părăsit înseamnă că a fost om şi el, nu Dumnezeu. Panait Cerna: „ai gemut şi tu când fierul te pătrunse.”

Argumentul acesta îl socotesc întru totul neîntemeiat, iar din cuvintele de pe cruce deduc, dimpotrivă, proba absolută a validităţii răstignirii.

03deadch Read the rest of this entry »

Reclame
 
2 comentarii

Scris de pe 13 aprilie 2017 în Jurnalul fericirii

 

Jilava, 1961 – Suferinţa, ori de câte ori e îndurată sau cugetată cu vrednicie, dovedeşte că…

DIN „JURNALUL FERICIRII”

Jilava, 1961

Perioadă de înăsprire a regimului.

Câţi oameni admirabili în jurul meu!

Şi sfinţi, o mulţime de sfinţi! Şi parcă aşa s-ar cuveni să fie, acceptă cu simplicitate.

Suferinţa, ori de câte ori e îndurată sau cugetată cu vrednicie, dovedeşte că răstignirea nu va fi fost inutilă, că jertfa lui Hristos e roditoare.

 
2 comentarii

Scris de pe 13 aprilie 2017 în Jurnalul fericirii

 

Acele cuie pe care le batem în crucea Răstignitului

failureisnotanoption

Din „Jurnalul fericirii”
Nicolae Steinhardt

Prin păcatele noastre Îl răstignim pe Hristos, prin gândurile noastre necurate Îl batjocorim

…acele cuie pe care le batem în crucea Răstignitului odată cu săvârşirea fiecărui păcat

 
Un comentariu

Scris de pe 29 aprilie 2016 în Jurnalul fericirii

 

Dostoievski ne apare ca unul ce a cunoscut marea taină finală a ortodoxiei: isihia şi rugăciunea inimii

din JURNALUL FERICIRII

August-septembrie 1931

Lecturi pentru acest sfârşit de vară caldă (prin perdele lumina curge în cameră) : Poeziile lui A. O. Barnabooth de Valery Larbaud (recomandate de Anetta, stăruitor şi cu surâsuri complice). Peril at End House, recentul „poliţist” al Agathei Christie, tot după sfatul Anettei; şi — le-a venit rândul după o lungă aşteptare — Le Grand Meaulnes de Alain Fournier si corespondenţa Alain Fournier — Jacques Rivière.

Toate mă încântă. Read the rest of this entry »

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 8 martie 2014 în Jurnalul fericirii

 

Înjosirea semenului este păcat împotriva Duhului Sfânt pentru că e des-personalizare

din JURNALUL FERICIRII

Bucureşti, 1971

Păcatul împotriva Sfântului Duh: cel care nu se iartă.

Mă întreb dacă nu cumva o fi înjosirea persoanei semenului nostru — care e chip şi asemănare a lui Dumnezeu. De vreme ce dovada dragostei de Dumnezeu o facem iubindu-ne aproapele (adică făptura Sa), dovada hulei nu o dăm urându-l şi batjocorindu-l, reducându-l la rang de obiect, adică tratându-l ca şi cum ar fi lipsit de duh? Să nu fie oare creştinul în stare a pricepe ceea ce Simone de Beaouvoir a precizat atât de bine: că temeiul oricărei morale e respectarea libertăţii celuilalt, e considerarea lui ca pe o fiinţă a cărei libertate nu poate fi siluită?

Cred în quasi-identitatea acestor două cuvinte: duh şi libertate. Cred că răpindu-i omului libertatea îl lipsim de pecetea duhului. Read the rest of this entry »

 
4 comentarii

Scris de pe 8 aprilie 2010 în Jurnalul fericirii

 

Dracul stă şi el la uşă, întocmai ca Domnul

din JURNALUL FERICIRII

Aflaţi, domnilor, că dracul stă şi el la uşă, întocmai ca Domnul.

Numai că în loc să i se aplice Apocalipsa 3, 20, adică discretul şi nobilul „iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva şi va deschide …”, i se aplică Facerea 4, 7 adică grosolanul: „sta la pândă la uşa ta”. Iar nebunia — care e plecarea duhului, a suflării divine -, fiică dreaptă a diavolului, stă şi ea cu geamantanul făcut ori, după caz, cu traista-n băţ, gata oricând să intre — posomorâtă ori deşănţată, erinye ori paparudă — în casă, în minte, în membre. Hap ţup. Pape Satan, pape Satan aleppe .

Atât aşteaptă, să fie chemaţi. Şi binele şi diavolul şi nebunia.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 8 aprilie 2010 în Jurnalul fericirii

 

Domnul ne cheamă la treburi serioase

din JURNALUL FERICIRII

Ianuarie 1960

În prima celulă de la Securitate, Mircea M., fost gazetar la „Universul”, prins într-o mreajă de încurcături primejdioase. Mă primeşte cu multă, dar şi străduită bunăvoinţă. Se vede cât de măcinat e de hărţuieli. Fiind nou venit nu mi s-a luat pâiniţa adusă de-acasă şi-i dau prilejul, după doi ani, de a mânca o bucată de pită albă. Read the rest of this entry »

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 5 martie 2010 în Jurnalul fericirii

 

Hristos iartă uşor şi pe deplin

din JURNALUL FERICIRII

Jilava, februarie 1962

Bruder Harald, în expunerea asupra vieţii şi operei lui Martin Luther, citează şi comentează esenţialele cuvinte rostite la Worms în 1517: Hier stehe Ich; Ich kanti nicht anders. Gott lielfe mir. Amen.32

Cuvinte de prinţ. Altceva decât: „Ce era să fac? Am semnat.”* (Raţionamentul călugărului rebel e invers: de semnat nu semnez, ce-oi face oi vedea, Domnul cu mila.) Read the rest of this entry »

 
Un comentariu

Scris de pe 25 februarie 2010 în Jurnalul fericirii

 

Ducem pe umeri, pe spinări, în suflet, păcatele lumii. Şi durerile animalelor

din JURNALUL FERICIRII

Malmaison, celula 12

Când se opreşte caraliul în faţa uşii, reuşesc să ridic (foarte puţin) ochelarii negri; folosesc mâna de care el nu mă ţine strâns. N-are nici o importanţă dacă ştii sau nu în care celulă eşti repartizat, dar simt că orice reţinut sau deţinut îşi face un punct de onoare din a cunoaşte acest amănunt. Caraliul mă surprinde şi mă loveşte cu asprime. E corect: formele trebuie respectate — forma e garanţia dreptului -, ne facem datoria fiecare, suntem chit. Read the rest of this entry »

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 25 februarie 2010 în Jurnalul fericirii

 

Nedreptatea, când ţi se face nu ţie, ci altuia, trebuie denunţată, doborâtă, îndreptată

din JURNALUL FERICIRII

25 Februarie 1960

Paul Dim., martor:
E calm, vorbeşte apăsat şi rar, cu dezinvoltura vechiului puşcăriaş, cu politeţea rece a îngerului căzut ori a boierului decavat, dar semeţ. Spre deosebire de noi cei din boxă, a mai făcut vreo câţiva ani de închisoare, iar de data aceasta e arestat mai de mult. Ştie însă prea bine ceea ce e presupus a nu şti şi ceea ce tribunalul nu-i poate aduce la cunoştinţă: că Petru Dumitriu, scriitor adulat, grangur al literelor şi mare profitor al regimului, a rămas dincolo. Read the rest of this entry »

 
Un comentariu

Scris de pe 25 februarie 2010 în Jurnalul fericirii

 

Sfaturi pentru un anchetat, lecţia închisorii sau despre rugăciune, creştinism şi suferinţă

din „”Jurnalul fericirii””

— Sfaturi pentru un anchetat (valabile oricând, oriunde):

Să vorbească puţin, sau mai bine zis, să scoată cât mai puţine sunete pe gură. Economie de foneme. Nu numai să nu trăncănească, dar şi să fie zgârcit la formulări. Întrebării: „Îl cunoşti’?” să i se răspundă cu „Da”, iar nu cu „Da, îl cunosc”. Între două cuvinte sinonime să fie preferat cel compus din mai puţine litere, (Nu „rareori”, ci „rar”.) însăşi cantitatea de vibraţii sonore poluează atmosfera şi-i măreşte periculozitatea. Read the rest of this entry »

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 27 octombrie 2009 în Jurnalul fericirii

 

Vara la Jilava

din “JURNALUL FERICIRII”

Vara la Jilava

E cald şi-n camera ticsită, unde aerul pătrunde numai pe un colţişor de fereastră, e o zăpuşală grea. Mă chinuieşte setea. Apa e viermănoasă şi mă feresc s-o beau nu numai pentru că e oribilă, ci şi de teama de a nu da în diaree, boala mea cronică. Diareea într-o celulă e păcatul capital. Read the rest of this entry »

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 27 octombrie 2009 în Jurnalul fericirii

 

Dar viaţa însăşi este, ea, o minune care-ţi poate tăia răsuflarea

DSCN6202

din „JURNALUL FERICIRII”

— Citirea atentă a capitolului 17 din Evanghelia lui Ioan dezminte pe cei pe care lumea aceasta îi plictiseşte precum şi pe cei care se dezinteresează de treburile ei.

Domnul, în rugăciunea pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii, nu se roagă pentru scoaterea oamenilor din lume (versetul 15), ci spune cu totul altceva; că nici El, nici credincioşii Lui nu ţin de lume, de spiritul ei viclean (versetul 16). Read the rest of this entry »

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 27 octombrie 2009 în Jurnalul fericirii

 

Tu, ateu? Aida de, eşti mult prea vesel

din “”Jurnalul fericirii””

Editura Dacia

1997

Jilava

Nu te lasă grijile să dormi sau te deşteaptă din somn.

Dar se întâmplă ca şi de pe urma fericirii să te pomeneşti treaz în toiul nopţii.
Aşa mi s-a întâmplat mult timp după ce am fost primit botezul. Doar din
bucurie — out of sheer joy, aus lauter Freude — deschideam brusc
ochii, cuprins de o stare euforică, izvoditoare nu de adormire — ca la
stupefiante — ci de veghe, de viaţă supraintensă; de somn îmi ardea
mie? de odihnă? de uitare? de oblivon ori evadare?

Nu, de prea plin îmi venea să mă reped jos din pat ori de pe prici, să alerg, să strig de bucurie,
să-i zgâlţâi şi pe ceilalţi, să le spun cât sunt de fericit, să-i rog să-şi dea
seama ce comoară posedă cu toţii, ce sobiţă minunată”, ce tranchilizant
fără prescripţie medicală.

Noroc de mine că străşnicia regulamentului mă
împiedică să mă dau în spectacol.

Ceva din felul meu diurn de a fi
trădează probabil, măcar în parte, veselia mea lăuntrică; deoarece unora
le sunt surprinzător de drag, în timp ce altora le impun o solidă antipatie.

— „Tu, ateu? Aida de, eşti mult prea vesel”. (Dostoievski în
Adolescenţii)

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 septembrie 2009 în Jurnalul fericirii

 

Singurul lucru important, orice ai face, este de a fi mereu eroic

din “”Jurnalul fericirii””

Editura Dacia

1997

— „Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu
cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Mat. 22, 21; Marcu 12; 17; Luca 20, 25).

Fraza e clară şi regimurile totalitare, adăugându-i şi Rom. 13, cer
credincioşilor să le dea ascultare şi respect. Iar mulţi creştini, care-şi
confundă religia cu prostia, sar şi ei să le aprobe: „e text!” Read the rest of this entry »

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 septembrie 2009 în Jurnalul fericirii

 

Problema răului în lume

din „”Jurnalul fericirii””

Editura Dacia

1997

1969

– Există o singură artă creştină, care nu-i nici gotică, nici romantică, nici barocă, arta de a purta crucea (Franz von Baader).

Problema răului în lume: prima întrebare-încuietoare pe care ţi-o pun cei ce se miră că poţi crede.

Nu există explicaţie concludentă, răspuns categoric. Read the rest of this entry »

 
Un comentariu

Scris de pe 17 septembrie 2009 în Jurnalul fericirii

 

Ni se cere să….

Jurnalul fericirii Steinhardt Spania2

din “”Jurnalul fericirii””

de Nicolae Steinhardt

Editura Dacia

1997

pagina 222

– Ni se cere să avem simţul tragic şi eroic al existenţii. Şi să nu le luăm în tragic.

Să ieşim din noi, să nu ne gîndim la noi.

Şi să fim nepăsători la ale lumii. Read the rest of this entry »

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 6 septembrie 2009 în Jurnalul fericirii

 

EL DIARIO DE LA FELICIDAD

EL DIARIO DE LA FELICIDAD w

EL DIARIO DE LA FELICIDAD === >>> EL DIARIO DE LA FELICIDAD

Título Original: Jurnalul Fericirii.
Idioma Original: .
Año Original: .
Autor: Steinhardt, Nicolae.
Editorial: Sígueme.
País: España. Año: 2007. Páginas: 634.
Género: Memorias. Público: Jóvenes/Adultos.
Calidad Literaria: ****. Valoración Ética: -.
Sinopsis:
Nicolae Steinhardt es uno de los escritores de la generación de entreguerras de la literatura rumana de talla internacional, asi como Eliade, Ionesco, Cioran o Ciorãnescu; en su caso, sin embargo, el reconocimiento le llegaría tras su muerte, con la publicación de El diario de la felicidad (1991), uno de los libros más leídos en Rumanía.

Este judío agnóstico y amante de la literatura había nacido en 1912 en Bucarest. Su vida cambió radicalmente cuando en 1960 fue condenado a doce años de cárcel por participar en distintos cenáculos literarios. A pesar de la tortura, el hambre y el aislamiento sufridos en la prisión, Steinhardt inicia un proceso interior que le lleva a convertirse al cristianismo ortodoxo. Tras la amnistía general de 1964, y hasta el final de su vida, será un opositor incómodo para el régimen comunista. En 1980 ingresa como monje en el monasterio de Rohia, donde muere en 1989, poco antes de la caída del muro de Berlín y la revolución en Rumanía.

Pareciera difícil de creer que un preso político describa sus años en la cárcel como los más felices de su vida, pese a la tortura, a la indigencia y al dolor. Pero todo en la vida de Steinhardt es sorprendente y paradójico. Lo son sus años de judío desencantado, de agnóstico que emprende la búsqueda incesante de Cristo; lo es también su alegría desbordante durante el cautiverio. La paradoja que representa el mensaje cristiano fue, según confesión propia, lo que decidió su conversión.

Crítica:
Un libro inspirador y profundamente genuino en el modo de relatar unas vivencias nada fáciles.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 15 august 2009 în en Español, Jurnalul fericirii

 

Dumnezeu se va uita cu mai puţină mirare la un apostat, un ucigaş sau un hoţ decât la cel care-l trădează în obscuritatea sudălmilor şi ocărilor împroşcate într-o aglomeraţie

steinhardt

Din „Jurnalul fericirii”

— Deşi îmi dau seama că vin în contradicţie cu spusele Apostolului (I Cor. 6, 18-l9: „Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afara de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-l aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?”), pentru care păcatul trupesc este cel mai compromiţător şi angajează complet persoana umana, cred că păcatul supărării şi al enervării este mult mai grav.

Insul care, într-un magazin, în autobuz sau în tramvai, ori la birou, ori la o coadă se enervează şi se răsteşte, insultă şi-şi iese din fire, nu numai că se dă în urât spectacol, dar se şi rupe cu totul de Dumnezeu. Cred că în toate bordelurile Parisului, Hamburgului şi Singaporelui, ba în toate localurile de pierzanie ale tuturor porturilor şi metropolelor lumii, în ocnele Guyannei, în temniţele de la Sing-Sing şi Dartmoor păcatele săvârşite nu strigă mai disonant şi mai jalnic la cer decât icnirile, certurile din senin şi insultele gratuite proferate, cu o ură vitriolată, de arţăgoşi şi îmbufnaţi. (Crimele, furturile, depravările au o oarecare legătură cu nedreptăţile şi complicaţiile lumii, harţa însă nu.)

Supărările acestea — pe care nici nu le luăm în seamă, deşi dacă ne ciocnim de ele ne ustură ca un corosiv — nu sunt de fapt simple supărări, ci dezvăluiri ale unei stări sufleteşti de neîmpăcată opoziţie cu lumea creată de Dumnezeu; ale unei îndărătnice şi imense îndepărtări de la recunoaşterea deşertăciunii celor lumeşti. Dintr-odată cel din urmă fleac ia proporţii şi prinde vâlvătăi şi pune în cumpănă toată măreţia facerii şi toată bucuria de a trăi.

Omul e ancorat în diabolism, prins în nisipul mişcător al mâniei gratuite. Vicleanul, aici, cu adevărat îşi merită numele, câştigă sută la sută şi fără nici un efort.

Dar vorbele! vorbele acelea la nivel de muşcătură de câine ce se repede pe furiş, la nivel de lătrături chelălăite şi colţi arătaţi de dincolo de gard; care desigur nu stau în corelaţie cu involuntara îmbrâncire sau cotul atins în treacăt, ci sunt însăşi vărsătura Satanei. Tocmai contrariul supărăciosului îl prezintă Sf. Apostol Iacov (3, 23) drept pildă de urmat: „Pentru că toţi greşim în multe chipuri şi dacă nu greşeşte cineva un cuvânt acela este bărbat desăvârşit, în stare să se înfrâneze în întregime.”

De grele păcate avem prilej a ne înfiora, pentru mine nici unul nu-mi pare mai străin de afirmaţia că împărăţia mea nu este din lumea aceasta decât turbarea verbală a nervosului din autobuz.

— Soluţia descărcării prin insulte în autobuz e meschină şi e şi laşă pentru că-i fără risc. Dacă un om, cu adevărat, nu crede în Dumnezeu, e mai bine să meargă până la capătul convingerii lui, ca Ivan Karamazov, şi să-şi omoare tatăl, direct sau printr-un Smerdiakov. Da, e mai bine să comiţi o crimă, şi să te lepezi formal de Hristos şi să treci la păgânism (printre păgâni, spune Chesterton, au fost oameni admirabili, iar Iulian Apostatul ca persoană se arată ireproşabil): e mai cinstit. Şi-mi vine a crede — întemeiat pe Luca 16 — că Dumnezeu se va uita cu mai puţină mirare la un apostat, un ucigaş sau un hoţ decât la cel care-l trădează în obscuritatea sudălmilor şi ocărilor împroşcate într-o aglomeraţie.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 6 iunie 2009 în Jurnalul fericirii

 

Jurnalul fericirii – Audio – pe www.trilulilu.ro

imaginephp

Jurnalul fericirii – Audio

Playlist pe www.trilulilu.ro

 
Un comentariu

Scris de pe 30 noiembrie 2008 în Jurnalul fericirii