Biografii – memorii: Părintele Galeriu despre Nicolae Steinhardt şi fragment din Jurnalul Fericirii – mp3
Arhive pe categorii: Jurnalul fericirii
Jurnalul fericirii – AUDIO
Oferim pentru download cartea „Jurnalul fericirii”, de Nicolae Steinhardt, pe care o puteţi descărca dând click aici.
1935 -> 1963
din “Jurnalul fericirii”
1935
Manole: Uite, eu n-am nimic împotriva literaturii. (Vezi bine; mi-a mărturisit că a scris un roman, se cheamă Freud şi Conu Costache). Dar politica e altceva. Politica stă deasupra. Mai întâi politica. Şi să nu-mi spui altfel, că ţi-l citez nu numai pe Maurras, ci şi pe Joseph de Maistre care i-a pus pe literaţi şi pe oamenii de ştiinţă la locul lor. Read the rest of this entry »
1970 -> 1954
din “Jurnalul fericirii”
1970
Preoţii care se grăbesc să aprobe cu înflăcărate cuvinte de laudă măsurile morale luate de unele guverne totalitare (desfiinţarea prostituţiei, interzicerea avortului, îngreunarea divorţului) au în gând, cred, mai mult literele şi drasticităţile decât spiritul care stă la baza acelor măsuri. Căci spiritul nu poate sufla decât acolo unde e libertate şi unde virtutea iese din liberă alegere. (Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos.) Dacă nu s-ar pune teribila problemă a ispitei, mai că s-ar concepe oraşul în a cărui piaţă centrală, în faţa catedralei, s-ar alinia bordelul, cârciuma şi tripoul. Numai că ar fi goale. Read the rest of this entry »
Bucureşti, ianuarie 1958 -> 1969
din “Jurnalul fericirii”
Bucureşti, ianuarie 1958
La un colţ dau de Mihail Avramescu. E în civil, complet ras, fără pălărie, poartă o scurtă şi un pulover cu guler rulat. Pe faţa de culoare cenuşie i se citeşte amărăciunea: soţia a obţinut divorţul, nu mai are parohie, e sărac, descumpănit, compromis. Read the rest of this entry »
1937, Chartres
din “Jurnalul fericirii”
Ce să fie? Oare vitraliile? Spaţiul interior bine folosit, nedând nici senzaţia de strâmtoare şi aglomerare, nici pe aceea de vastitate derutantă? Sau faptul că monumentul se arată privirii încă de la mari distanţe în plină câmpie? Amintirea lui Peguy? Fericita proporţie dintre ornamente şi simplicitate? O anumită neîngrijorare faţă de simetrie? Read the rest of this entry »
Octombrie 1956
din “Jurnalul fericirii”
Tata mi se arată sub cea mai bună formă în două împrejurări: Read the rest of this entry »
Noiembrie 1968 – frumuseţea e pretutindeni, dar nu se dezvăluie decât dragostei
din “Jurnalul fericirii”
Floriana a fost astăzi după-amiază naşă la botezul nepoatei ei. A slujit părintele Sofian. Read the rest of this entry »
1936
din “Jurnalul fericirii”
Sioniştii ne invită la masă pe Manole şi pe mine. Cinăm la un restaurant evreiesc din Văcăreşti, unde la intrarea şefilor sionişti lumea se ridică în picioare. Proprietarul localului şi chelnerii se reped să ne întâmpine de parcă ar veni şeful statului. (Şi-n concepţia sionistă aşa şi e: deputaţii, gazetarii şi organizatorii aceştia sunt reprezentanţii viitorului stat naţional.) Read the rest of this entry »
Mai 1960
din “Jurnalul fericirii”
Căratul tinetelor la Jilava, când ele sunt pline ochi, aspecte jalnice şi caraghioase. Cea mai neînsemnată mişcare neconformă cu echilibristica salturilor de pe trapez poate avea drept consecinţă răsturnarea conţinutului vasului îndeobşte cunoscut sub numele de „tun”. Read the rest of this entry »
1970
din “Jurnalul fericirii”
Nicăieri n-am găsit o mai clară desluşire a motivelor pentru care intuisem la poporul roman un fond creştin irecuzabil — datorită căruia până şi defectele românilor par scăldate de o lumină atenuantă — decât în studiul lui Mircea Eliade asupra Mioriţei (capitolul L ‘agnelle vovante din volumul De Zalmoxis à Gengis Khan, Paris, 1970, trimis de Virgil Ier).
Interpretarea eliadiană are într-însa ceva din absolutul soluţiilor după a căror formulare orice discuţie devine inutilă. Roma „. Read the rest of this entry »
Jilava, celula 13
din “Jurnalul fericirii”
Adus de la Gherla pentru a fi anchetat în procesul pornit împotriva lui Nego (calitatea de martor — neaudiat — în procesul nostru nu i-a fost de folos); în celula în care sunt repartizat e şi Nicolae Balotă, venit de la Dej. Read the rest of this entry »
Martie 1969
din “Jurnalul fericirii”
Paradoxala lege creştină a suferinţei ca pricină de rodnicie şi izvor de bucurii se adevereşte şi la spitalul Pantelimon, unde zac în ghips până la piept după accidentul de circulaţie de la sfârşitul lui decembrie. Read the rest of this entry »
1970
din “Jurnalul fericirii”
„Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi si cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor.” Luca 10, 21
Primesc de la fostul meu coleg Alexandru Ciorănescu, fruntaş împreună cu Rafael Cristescu al clasei noastre de la Spiru Haret, acum profesor la universitatea din Insulele Canare, volumul de nuvele al lui Mircea Eliade. Cartea e tipărită în româneşte la Madrid.
Din La ţigănci şi alte povestiri, pusă acum în vânzare la Bucureşti după o aşteptare de mai bine de un an în depozite, lipsesc În strada Mântuleasa şi O fotografie veche de 14 ani. Nu e de mirare. (Cum de-au tipărit Adio? E o elegie legionară.) Read the rest of this entry »
1942
din „Jurnalul fericirii”
De la spitalul din colţ — nu sunt mai mult de 50 de metri până la noi — doctorul Leopold Brauchfeld vine de trei ori pe zi să-i facă mamei injecţii. În faza ultimă a cancerului numai Dilaudid-Atropina, în doze masive, are eficacitate. Read the rest of this entry »
1965
din „Jurnalul fericirii”
Abatele (ulterior cardinalul) Daniélou: creştinismul nu trebuie să îmbrace neapărat formele greco-latine. Creştinismul nu e numai mediteranean, e universal, aparţine oricui în lume şi se cuvine să ne obişnuim cu ideea că se va putea înfăţişa sub aspecte diferite de cele pe care le cunoaşte bazinul lui mare terestrum. Read the rest of this entry »
1963
din „Jurnalul fericirii”
Ţinuta în veacul nostru, veacul închisorilor şi lagărelor, nu mai e o problemă teoretică. Read the rest of this entry »
Sibiu, 1970
din „Jurnalul fericirii”
Val. Gl. mă duce pe motocicleta lui cu ataş la Răşinari. Read the rest of this entry »
Septembrie, 1940
din „Jurnalul fericirii”
Englezii dau un examen greu şi-l trec foarte cu bine. Read the rest of this entry »