Hai, nu mai ezita. Trebuie să faci închisoare. Mi se rupe şi mie inima, dar n-ai încotro

“Nicu Steinhardt in dosarele Securitatii 1959 – 1989″

Editura Nemira

2005

In momentul arestării, Nicu Steinhardt consideră că are de ales doar calea de a rezista detenţiei, deşi i se oferise o ieşire, pe uşa din dos, ce-i drept. Tatăl său punctează decisiv şi clar:

„Hai, nu mai ezita. Trebuie să faci închisoare. Mi se rupe şi mie inima, dar n-ai încotro…„

 

Recomandare carte

“Nicu Steinhardt in dosarele Securitatii 1959 – 1989″

Editura Nemira

2005

Clara Cosmineanu si Silviu B. Moldovan

Nicu Steinhardt în dosarele Securitatii: 1959 – 1989

Corpul principal al cartii (Ed. Nemira, Bucuresti, 2005) cuprinde 100 de documente selectate din cele 11 dosare, a cîte 500 de file, întocmite de Securitate pe urmele lui Nicu Steinhardt – intelectual urias, trecut prin temnitele comuniste, convertit la ortodoxie si calugarit înspre batrînete. Volumul este deschis de prefata semnata de Toader Paleologu si întregit de studiul introductiv al Clarei Cosmineanu – care, între altele, avertizeaza cititorul în legatura cu modul în care trebuie citite documentele. De exemplu, ne face atenti la unele note informative semnate de prieteni ai lui Steinhardt, care cedasera la presiunile Securitatii, dar care de multe ori falsificau adevarul, ca sa îl protejeze pe scriitorul-calugar. Parcurgînd documentele Securitatii, ne dam seama de uriasul si nemilosul sistem opresiv. În cazul lui Steinhardt au fost recrutati nu mai putin de 70 de informatori, din toate mediile frecventate de acesta, inclusiv prieteni foarte buni. Unii dau informatii inofensive – ca Alexandru Paleologu –, altii însa îl prigonesc în complicitate cu Securitatea – ca Ion Caraion, care a predat politiei politice un prim manuscris al Jurnalului fericirii, abia terminat de catre Steinhardt. (N.T.)

POATE FI CUMPARATA DE AICI

 

Taina libertăţii

din „Nicu Steinhardt in dosarele Securitatii 1959 – 1989”

Editura Nemira 2005

pagina 30

În 1987, printr-o flagrantă neglijenţă a Securităţii, în revista Familia din Oradea apare articolul lui Nicu Steinhardt, „Taina libertăţii”. Tonul este atât de tranşant, încât ar merita să facă parte dintr-o antologie a textelor curajoase dacă s-ar alcătui vreodată aşa ceva: „Taina libertăţii nu este altceva decât curajul de a înfrunta moartea. Cel atacat are întotdeauna dreptul cât şi datoria să se apere. Cedarea în faţa agresiunii sau şantajului înseamnă acceptarea sclaviei, împrejurările justificate nu sunt decât pretexte, scuze sau şiretlicuri ale mişeliei. […]