RSS

Arhive pe categorii: Ştiri

Conferinta la Universitatea Al. I. Cuza din Iasi despre opera si viata lui N. STEINHARDT

Preluat de AICI

Conferinta la Universitatea Al. I. Cuza din Iasi despre opera si viata lui N. STEINHARDT:

LIBERTATEA CA RISC ASUMAT

Joi, 4 noiembrie, începînd cu ora 15.00, în Sala Senat a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, George Ardeleanu, vicepreşedinte al Fundaţiei „N. Steinhardt”, Rohia şi membru în colectivul de editare a integralei Steinhardt la Polirom, va susţine o conferinţă pe tema „N. STEINHARDT: LIBERTATEA CA RISC ASUMAT”.

Conferinţa va fi urmată de o prezentare a primelor şapte volume apărute în Seria de autor „N. Steinhardt”, iniţiată de Editura Polirom în colaborare cu Mănăstirea Rohia, în anul 2008: Jurnalul fericirii (2008), Dăruind, vei dobîndi. Cuvinte de credinţă (2008), În genul…tinerilor (2008), Articole burgheze (2008), Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional. Critica operei lui Leon Duguit (2008), Primejdia mărturisirii. Convorbirile de la Rohia (2009), Între viaţă şi cărţi (2010).

Prezintă: Antonio Patraş şi Daniel Şandru

Eveniment organizat de Editura Polirom, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

N. Steinhardt se naşte la Bucureşti pe 29 iulie 1912. Îşi face debutul publicistic foarte de timpuriu în revista Liceului „Spiru Haret”. îşi ia bacalaureatul în 1929 şi frecventează cenaclul „Sburătorul”, iar în 1932 îşi ia licenţa în Drept. În 1934 începe să colaboreze la Revista burgheză şi publică sub pseudonimul Antisthius volumul parodic În genul… tinerilor. Îşi ia doctoratul în Drept în 1936. În 1935 şi 1937 publică împreună cu Emanuel Neuman studiile Essai sur une conception catholique du Judaïsme şi Illusions et réalités juives. Colaborează la Libertatea şi la Revista Fundaţiilor Regale. După război, publică pentru scurtă vreme în Universul literar, Victoria, Tribuna poporului şi, din nou, Revista Fundaţiilor Regale. Refuză să colaboreze cu noul regim. În 1960 este anchetat, apoi condamnat în „lotul Noica-Pillat” la 12 ani de muncă silnică. Trece prin închisorile Jilava (unde este botezat de părintele Mina Dobzeu), Gherla şi Aiud. Eliberat în august 1964, va reveni după cîţiva ani în lumea literară prin traduceri, medalioane, cronici etc. În 1972 termină prima versiune a capodoperei sale, Jurnalul fericirii. Publică volume de eseuri şi de critică foarte bine primite, deşi unele sînt puternic cenzurate. Monah din 1980, rămîne activ pe terenul eseisticii şi al criticii. Se stinge la 30 martie 1989.

George Ardeleanu este lector la Catedra de istoria literaturii de la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, unde ţine un curs de literatura română. În anul 2000 a publicat micrografia Nicolae Steinhardt, nominalizată la premiile României literare pentru debut. A colaborat în 2007 la stabilirea ediţiei spaniole a Jurnalului fericirii (El diario de la felicidad), în traducerea Vioricăi Pâtea. E vicepreşedinte al Fundaţiei „N. Steinhardt”, Rohia, judeţul Maramureş, şi membru în colectivul de editare a integralei Steinhardt. Este doctor în filologie (summa cum laude) cu o teză despre Nicolae Steinhardt, care stă la baza cărţii Nicolae Steinhardt şi paradoxurile libertăţii.

În pregătire: Escale în timp şi spaţiu

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 29 octombrie 2010 în Ştiri

 

Documentar N. STEINHARDT – azi, 10 aprilie, TVR Cultural ora 21:30

nicolae_steinhardt_apr072008

Tema de vineri
vineri, 10 aprilie 2009, ora 21:30 pe TVR Cultural
Informaţii furnizate de Directia Programe  
  
Moderator Cătălin Sava . Partea I

DESPRE FERICIREA DE A FI OM – N. STEINHARDT

* La 15 martie 1960, în închisoarea Jilava, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu îl boteazã întru Iisus Hristos, pe unul dintre colegii sai de detentie: evreul Nicu Aurelian Steinhardt. Naş de botez este Emanuel Vidraşcu. Ca martori ai tainei participă Alexandru Paleologu, doi preoţi romano-catolici, unul fiind chiar Monseniorul Ghica, doi preoţi uniţi şi unul protestant, „spre a da botezului un caracter ecumenic” Read the rest of this entry »

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 10 aprilie 2009 în Despre N.Steinhardt, Ştiri

 

Lansarea volumului „Primejdia marturisirii” la Manastirea „Sf. Ana” Rohia

primejdiamarturisiriiconvorbiriledelarohia-3331

Preluat de pe  Site-ul Manastirii Rohia, Sectiunea : Noutati

Excelenta Sa, Domnul Theodor Paleologu, prezent la lansarea celui mai recent volum
din seria de autor „N. Steinhardt”, la Manastirea „Sf. Ana” Rohia

Cel mai recent volum din seria „N.Steinhardt”, Primejdia marturisirii. Convorbirile de la Rohia de N. Steinhardt si Ioan Pintea, va fi lansat pe 30 martie, ora 12.00, la Manastirea „Sf.Ana”Rohia. Lansarea de la Manastirea Rohia ( în „Sala Bizantina”) se va face cu participarea Ministrului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National, Theodor Paleologu. Read the rest of this entry »

 
2 comentarii

Scris de pe 28 martie 2009 în Ştiri

 

Un mărturisitor al fericirii veşnice în vremuri nefericite. Douăzeci de ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Nicolae Steinhardt de la Rohia

jurnalul-fericirii-steinhardt-spania2 imaginephp

Un mărturisitor al fericirii veşnice în vremuri nefericite. Douăzeci de ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Nicolae Steinhardt de la Rohia

Luni, 30 martie 2009, se împlinesc douăzeci de ani de la trecerea la cele veşnice a Monahului Nicolae Steinhardt de la Mănăstirea „Sfânta Ana” – Rohia, personalitate marcantă a culturii, credinţei şi spiritualităţii româneşti a secolului al XX-lea.

Născut la 29 iulie 1912, în localitatea Pantelimon de lângă Bucureşti, în familia de origine evreiască a arhitectului Oscar Steinhardt, tânărul Nicu-Aurelian a urmat cursurile Liceului „Spiru Haret” din Bucureşti, între colegii săi numărându-se Constantin Noica, Mircea Eliade, Alexandru Paleologu şi Dinu Pillat. În anul 1929 îşi ia bacalaureatul, apoi licenţa în Drept şi Litere la Universitatea din Bucureşti (1934), iar în anul 1936 primeşte titlul de doctor în Drept Constituţional cu lucrarea Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional. Critica operei lui Léon Duguit, publicată în acelaşi an. Read the rest of this entry »

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 28 martie 2009 în Ştiri

 

Dubla lansare Primejdia marturisirii. Convorbirile de la Rohia de N. Steinhardt si Ioan Pintea

t1

Dubla lansare Primejdia marturisirii. Convorbirile de la Rohia de N. Steinhardt si Ioan Pintea

Cel mai recent volum din seria „N.Steinhardt”, Primejdia mărturisirii. Convorbirile de la Rohia de N. Steinhardt şi Ioan Pintea, va fi lansat pe 30 şi 31 martie, la Mănăstirea „Sf.Ana”Rohia şi respectiv, Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bistriţa.

Lansarea de la Mănăstirea Rohia (luni, 30 martie, ora 12.00, în „Sala Bizantină” ) se va face cu participarea Ministrului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Theodor Paleologu. Vor vorbi despre carte: Ema Stoleriu, redactor-şef al Editurii Polirom, P.S. Iustin Sigheteanul, Preşedintele Fundaţiei „N.Steinhardt” şi membrii colectivului redacţional ai Integralei „N. Steinhardt”. Protos. Macarie Motogna va fi moderatorul lansării. Read the rest of this entry »

 
Un comentariu

Scris de pe 16 martie 2009 în Ştiri

 

Lansare carte: „N. Steinhardt si paradoxurile libertatii”

invitatie-lansare-steinhardt

Lansare carte:  „N. Steinhardt si paradoxurile libertatii” – George Ardeleanu

Unde: Humanitas – Kretulescu

Cand: 12 Mar 2009 18:00

Vor vorbi: Nicolae Manolescu, Monica Pillat, Ioana Parvulescu, George Ardeleanu, Lidia Bodea, Dragos Dodu

Sursa

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 10 martie 2009 în Ştiri

 

Seria de autor „N. Steinhardt” va fi lansata la Carturesti MTR

invitatiest

Seria de autor „N. Steinhardt” va fi lansata la Carturesti MTR

Editura Polirom vă invită miercuri, 12 noiembrie, ora 14.00, la lansarea seriei de autor „N. Steinhardt” la Librăria Cărtureşti – Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti.

Prezintă: Dan C. Mihăilescu, Protos. Macarie Motogna, George Ardeleanu, Viorica Nişcov, Nicolae Mecu şi Daniel Cristea-Enache.

La aproape o sută de ani de la naşterea lui N. Steinhardt şi la două decenii de la moartea sa, Polirom editează împreună cu Mănăstirea „Sfînta Ana” Rohia integrala operei cărturarului. Seria de autor însumează operele lui Steinhardt, atît cele de dinaintea intrării în monahism, cît şi cele de după această dată, şi cuprinde peste 20 de volume. Ediţiile cartonate, îngrijite de specialişti în opera lui Steinhardt, beneficiază de o prezentare grafică de excepţie şi de studii introductive consistente. Read the rest of this entry »

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 10 noiembrie 2008 în Ştiri

 

Pr. Mina Dobzeu, cel care l-a botezat pe Nicolae Steinhardt

Pomeniti la rugaciune pe parintele Mina Dobzeu, care se afla pe patul de spital, la Iasi. Cei care pot sa mearga sa-l incurajeze si sa-i aduca o mangaiere, il pot gasi la Spitalul Sf. Spiridon, sectia Infectiose, pavilionul 4, salon 5. „Bolnav am fost, şi m-aţi cercetat” (Matei 25,36)

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 15 octombrie 2008 în Ştiri

 

Lansarea primelor cinci volume din „Integrala N. Steinhardt“

Preluat de AICI


„În secolul în care am intrat, părintele Nicolae Steinhardt creşte, este uriaş“

Narcisa BALABAN
Joi, 17 Iulie 2008

În Episcopia Maramureşului şi Sătmarului se desfăşoară Zilele culturale „N. Steinhardt“ Pe 30 iulie, are loc lansarea primelor cinci volume din „Integrala N. Steinhardt“, publicată de Editura Polirom în colaborare cu Mănăstirea Rohia, unde marele cărturar a vieţuit ca monah din 1980 până în 1989 Read the rest of this entry »

 
2 comentarii

Scris de pe 17 iulie 2008 în Ştiri

 

Zilele culturale “Monahul Nicolae Delarohia”, 15-30 iulie 2008

Preluat de AICI

Zilele culturale “Monahul Nicolae Delarohia”, 15-30 iulie 2008


În perioada 15 – 30 iulie 2008 se desfăşoară la Mănăstirile Rohia şi Rohiiţa ce-a de-a VIII-a ediţie a Zilelor culturale „N. Steinhardt (Monahul Nicolae Delarohia)”. Protos. Macarie Motogna, secretar general al Fundaţiei „N. Steinhardt”, ne transmite următorul program: Read the rest of this entry »

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 17 iulie 2008 în Ştiri