RSS

Îi adresase doar o vorbuliţă bună. I-a îndulcit şi rourat sufletul — în acel pustiu al cruzimii, răutăţii, pizmei şi batjocurii de pe infectul maidan al Golgotei — cu o vorbă bună. De care Hristos avut-a cu adevărat nevoie, de vreme ce a răsplătit-o cu „Astăzi vei fi cu Mine în rai!”

din „”Nicolae Steinhardt raspunde la 365 intrebari””
Zaharia Sangeorzan
Editura Humanitas

233. Asceza nu vă provoacă melancolii, nu vă creează în inimă ofîntînă a iubirii pentru tot ce este viaţa-viaţă?
Aşa-zisa asceză monahală (la Rohia’cel puţin nu este din cale afară de straşnică) nu-mi provoacă nostalgia vieţii-viaţă; mă consolează, mă fereşte de oribilul spectacol care cutează să pretindă, astăzi, că e viaţă! Viaţa — în ipostaza ei actu-ală — îmi provoacă melancolia, tristeţea, indignarea, amărăciunea, repulsia. Sărăcia aceasta, pustiul acesta, iureşul acesta steril, agitaţia aceasta fără rost, năpastele acestea care curg gîrlă… să-mi fie dor de ele? să le jinduiesc? Atît de orb, de pervers mă socotiţi? Rohia mi-e un refugiu, un liman, o oază, un rai sieşi suficient.
Dar viaţa de altădată? Nici după aceea nu jinduiesc. îi port o duioasă, naivă recunoştinţă, mulţumind lui Dumnezeu că m-a învrednicit a cunoaşte o epocă istorică unde viaţa încă nu se prefăcuse în infern totodată grotesc şi teribil.

242.  Rohia este paradisul dumneavoastră?
Nu. Este locul unde îmi dau silinţa să-mi construiesc un paradis.

254.  Cum arată, cum se desfăşoară ziua dumneavoastră de meditaţie, de rugă, de rememorări, de scris?
Viaţa monahală, spre deosebire de ce se crede, e tare activă. Aproape că nu mai rămîne timp pentru lectură şi vis. Sîntem constrînşi să facem simultan cel puţin două lucrări, spre pildă să citim şi să medităm, să umblăm (lucrăm, spălăm) şi să ne rugăm, să vorbim şi să proiectăm. (Ca Mozart care compunea o lucrare nouă în vreme ce — mecanic — îşi transcria muzica făurită în prealabil, tot mintal.) Mă scol la 4 1/2, niciodată după 5. Sînt maniac: fac gimnastică, mă spăl — nu de mîntuială, îmi aerisesc şi potrivesc odaia (pentru nimic în lume nu aş lăsa-o, la plecare, în dezordine, vraişte, cu patul nefacut), mă rog pe scurt. Apoi: liturghia. înapoi în cameră: scriu ori citesc. Apoi la bibliotecă, unde am neîncetat de lucru. Dau cărţi cu împrumut. La 12 bat clopotul. Dacă vin oaspeţi străini, o fac pe ghidul, uneori şi pentru români. La 5 e vecernia, masa de seară: devreme. Niţică lectură, meditaţie, odihnă. La 10 slujba de noapte (miezonoptica), slujba monahală specifică. Nu ajung să mă culc înainte de 12, nu depăşesc aşadar decît cu aproximativ un ceas recomandarea monahală: cel mult 4 ore de somn. Duminica şi în zilele de sărbătoare stau la biroul mănăstirii şi primesc pomelnicele credincioşilor, ascultîndu-le păsurile şi sfătuindu-i. Timp mult îmi ia şi pregătirea predicilor (predic din cînd în cînd, cu mare plăcere şi în stil cam neconformist!). Oblojirea şubredei mele sănătăţi (în frunte stau: o veche şi vrăjmaşă colită şi o destul de recentă, dar acută angină pectorală, unde mai pui că sînt şi specialist în accidente: arsuri, căderi, degete zdrobite…) e şi ca tare cronofagă. Mai primesc şi o vastă corespondenţă căreia, fireşte, va să-i răspund. Mai sînt şi grijile gospodăreşti, întreţinerea curăţeniei şi ordinii în cameră, a curăţeniei trupeşti… După cum vedeţi, viaţa călugărească nu e totuna cu trîndăvia şi toropeala.

268.

Să nu ne găsească moartea cu mîinile absolut goale, ca pe unii care am făcut degeaba umbră pămîntului, care ne-am bătut joc de talantul ori jumătatea de talant ori sfertul de talant care ne-a fost hărăzit, adică încredinţat.

P.S. După cum nu sînt un adevărat scriitor, nu sînt, vai, nici un adevărat călugăr. Din care pricini? Mai întîi că sînt prea ocupat, împrăştiat, cu prea multe treburi. (Uitai să adaug la programul meu zilnic faptul că dau lecţii de limbi străine ucenicilor mănăstirii şi că-i pregătesc — cu sau fără succes — pentru examenul de admitere la Seminarul teologic.)

Apoi, simt încă -— ceea ce nu-i deloc conform cu spiritul monahal — nevoia de afecţiune, de niţică atenţie, de o vorbă bună, cînd şi cînd. Nu mă pot descotorosi întru totul de această lumească şi ridicolă nevoie de puţină simpatie şi căldură. De o vorbă, de o vorbuliţă bună. Ridicol, stupid, abject! Deşi, deşi…

Hristos pe cruce, gol, ţintuit, bătut, scuipat, batjocorit, în aşteptarea doar a unei lungi şi teribile agonii, n-a răsplătit El vorba bună a bunului tîlhar cu făgăduinţa extraordinară:

Astăzi, cu Mine, în rai?! In vreme ce patriarhii, proorocii, drepţii Vechiului Legămînt mai zăceau încă în iad!

Oare ce făcuse tîlharul cel bun? Îl desferecase pe Hristos? Îl dăduse jos de pe cruce? NU! Îi adresase doar o vorbuliţă bună. I-a îndulcit şi rourat sufletul — în acel pustiu al cruzimii, răutăţii, pizmei şi batjocurii de pe infectul maidan al Golgotei — cu o vorbă bună. De care Hristos avut-a cu adevărat nevoie, de vreme ce a răsplătit-o cu „Astăzi vei fi cu Mine în rai!”

Se apropie Crăciunul. Aur şi argint să dăm celor din jur nu avem. Doar cîte o vorbă bună să le rostim. E şi acesta un dar de preţ, ce-şi poate avea locul în traista bunului Moş Crăciun.

Să ne rugăm Domnului să ne acorde un anotimp de liniştire şi tihnă spre a putea întîmpina cum se cuvine dulcea, duioasa Sărbătoare a Naşterii Sale. Şi, în general, să ne acorde un mai acut simţămînt al vremelniciei şi deşertăciunii aşa-ziselor noastre treburi preaomeneşti (pentru ca, apoi, cîndva, cînd va fi să fie, să putem muri îndestulaţi de dulcele şi teribilul joc al acestei vieţi).

272. Bănuiţi ce gîndea Hristos ureînd Golgota?
Ştim ori mai bine zis bănuim numai în parte ce gîndea Hristos urcînd dealul Căpăţînii. Ştim bunăoară că, probabil, gestul Veronicăi i-a rourat şi îndulcit sufletul. Nu probabil, desigur, de vreme ce chipul i s~a imprimat pe mahrama ei. Tîlcuire: suferinţa e nepieritoare. Suferinţa şi nedreptatea strigă de-a pururi la cer. Iar binele şi faptele bune nu se şterg în veac.
Ştim sigur ce a gîndit în grădina Ghetsimani, cît de omenesc s-a arătat atunci, cunoscînd din plin spaima, tristeţea, jalea, Cît de omenesc ne apare, spre deosebire de Socrate, acela calm, senin, zeiesc, oare nu şi niţel teatral? Hristos se teme de singurătate, se roagă să nu fie lăsat singur, sudoarea i se preface în picături de sînge, se roagă să fie cruţat. întruparea lui a fost totală şi de perfectă bună-credinţă. Urcînd calvarul, acum resemnat, e cuprins de o imensă tristeţe: nu pentru Sine, ci pentru ucigaşii lui, pentru soarta pe care ei înşişi de bună voia lor şi-o croiesc.

279.  Cînd întîlniţi un preot de azi, ce vă spune el?
Sînt şi excepţii (cunosc două, admirabile, la Cluj: părinţii Ioan Bizău şi Vasile Floricel), dar mie unuia tînărul preot de astăzi de îndată îmi grăieşte aşa: căpătuire, rostuire, chiverniseală. Exact ca pastorii englezi din secolul al XVIII-lea: o parohie însemna un venit, o situaţie, un rost. îmi spune desluşit: casă, televizor, maşină, frigider şi o funcţie bună pentru nevastă. (Nici gînd să stea preoteasa acasă, să-şi vadă de soţ, de gospodărie, de copii ori să facă niţel apostolat în parohie! Nu, să cîştige şi ea, să aibă şi ea un post care să-i permită să le fie de folos altora, ca aceia, în schimb, să-i procure şi ei mărfuri de sub tejghea. Căci s-a urcat o reţea de noi catacombe comerciale, ale trocului clandestin, ale undergroundului economic.)

311. Privilegiul mîntuirii nu ascunde un imens orgoliu de a cunoaşte eternitatea, ideea de a fi cel ales şi neuitat?
Nu, nu, nu!
E o smerită nădejde a putinţei de a împlini cele patru comandamente creştine principale:
1. a fi fericit;
2. a putea iubi nelimitat, neîncetat şi faţă către faţă pe Dumnezeu;
3. a te regăsi pe tine aşa cum ai fost proiectat, fără de intervenţia ulterioară a păcătoşeniei;
4. a te bucura de ceea ce este trăsătura cea mai specifică a omului (cum constată Unamuno): jinduirea veşniciei.

313. Răstignirea e suprema umilinţă? Cum o definiţi de la Hristos şi pînă la lagărele morţii din cel de al doi-lea război mondial?
Răstignirea a fost concepută ca o pedeapsă umilitoare şi degradantă, ca supremă infamie. Gol puşcă, ţintuit, trupul e pedepsit şi umilit şi batjocorit prin înseşi realităţile sale cele mai de seamă (şi proprii) ale omului: libera mişcare şi Ver-ticalitatea. Hristos a prefăcut umilinţa aceasta în victorie, slavă şi mîntuire.
Umilinţa victimei — dacă victima e vrednică de suferinţa ei — este de la Hristos încoace triumf şi salvare. (A nu se uita spusa Talmudului: orice suferinţă ca să fie autentică trebuie să fie: 1) de neînţeles pentru victimă, 2) cu totul lipsită de nădejde, 3) mai ales umilitoare. Oricare suferinţă cîtuşi de puţin explicabilă, altfel decît deznădăjduită şi neumilitoare nu e suferinţă, e pseudo-suferinţă şi floare la ureche.)

319. Să vă întreb, fără înconjur: sînteţi un om metafizic sau un înţelept care a străbătut deşertul metafizicii?
Sînt un neghiob bătrîn şi un vechi ticălos căruia, prin harul Domnului, i s-au deschis, spre sfîrşit, ochii şi a dobîndit niţică elementară înţelepciune (şi niţică ruşine). Nu mă căutaţi la niveluri înalte — la al marii înţelepciuni, al metafizicii etc, etc. —, ci la nivelul elementar al păţitului şi al celui oarecum tămăduit (late in the day, spun englezii: tîrziu de tot) de prostie şi orbire.

325. Vă rog să comentaţi aceste reflecţii aparţinînd unui personaj dostoievskian: „Dacă ar fi nevoie să aleg între Hristos şi adevăr, aş rămîne cu Hristos, împotriva adevărului.”
Această afirmaţie a lui Dostoievski o împărtăşesc întru totul. Am citat-o adesea în scris şi în predici. Nu o pot „comenta”, o pot doar prelua.
Mai întîi — cred că Hristos este adevărul. Dar şi dacă nu ar fi, l-aş alege pe Hristos fiindcă este supra-adevărul. Din devotament, recunoştinţă, fidelitate şi dragoste. Dacă Hristos e o irealitate şi singura realitate e un univers pustiu şi fără rost, absurd şi indiferent, fie acel univers sănătos, eu rămîn cu Iisus: mi-este consolare şi justificare, că nu am avut parte de viaţă într-un vast nonsens.
Fraza lui Dostoievski e o sfidare aruncată ateismului şi materialismului ori scientismului disperat gen Monod. E o provocare, o manifestare de dispreţ, de neîncredere, e „defăimarea” unui realism, unui infrarealism absurd. Rămîi cu Hristos aşa cum unii nobili fideli rămîn credincioşi suveranului lor detronat: din dispreţ pentru vulg, din demnitate, de afurisiţi ce sînt, de neclătinaţi, de credincioşi idealului, de scîrbiţi de ideea vieţuirii într-o lume alta decît aceea pe care o preţuiesc şi o respectă; din mîndrie şi modestie (deopotrivă). Vai şi amar de universul lui Monod, materialisto-budist, n-am ce face cu el.

Reclame
 

Jilava, 1961 – Suferinţa, ori de câte ori e îndurată sau cugetată cu vrednicie, dovedeşte că…

DIN „JURNALUL FERICIRII”

Jilava, 1961

Perioadă de înăsprire a regimului.

Câţi oameni admirabili în jurul meu!

Şi sfinţi, o mulţime de sfinţi! Şi parcă aşa s-ar cuveni să fie, acceptă cu simplicitate.

Suferinţa, ori de câte ori e îndurată sau cugetată cu vrednicie, dovedeşte că răstignirea nu va fi fost inutilă, că jertfa lui Hristos e roditoare.

 
2 comentarii

Scris de pe 13 aprilie 2017 în Jurnalul fericirii

 

CINSTIREA CRUCII

Din „Dăruind vei dobândi”
Nicolae Steinhardt

DOUĂ EVLAVII CE NU SE CUVINE
A FI PĂRĂSITE: CINSTIREA CRUCII SI A MAICII DOMNULUI

Nu socotesc utile – şi nu intră în obiceiul meu să le practic -discuţiile contradictorii cu aceia cărora lumea le dă îndeobşte numele de „sectanţi”, cu fraţii noştri de altă credinţă adică. Este fiecare liber a crede ce vrea, să meargă pe calea pe care-l poartă inima şi-l îndeamnă conştiinţa, urmând, fireşte, a purta răspunderea alegerii tăcute. Read the rest of this entry »

 
3 comentarii

Scris de pe 18 martie 2017 în Dăruind vei dobândi

 

MĂRINIMIA DOMNULUI: Duminica 34 dupa Rusalii

Din „Dăruind vei dobândi
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia,  2006

poate fi cumparata de AICI

MĂRINIMIA DOMNULUI

În vestita Pericopă evanghelică a fiului risipitor (Luca 15, 11-32) îmi propun să reţin sintagmele referitoare la purtarea tatălui (în persoana căruia mai mulţi exegeţi Îl recunosc pe Domnul).

Aflăm din text că risipitorul încă departe fiind, tatăl îl zăreşte şi se repede spre el.  Aleargă, zice textul I se face milă de cel căit şi cu un gest de mare iubire cade pe grumazul lui şi îl sărută. Read the rest of this entry »

 
7 comentarii

Scris de pe 12 februarie 2017 în Dăruind vei dobândi

 

Jurnalul fericirii în limba engleză

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 29 ianuarie 2017 în Despre N.Steinhardt

 

FEMEIA HANANEANCĂ

Din „Dăruind vei dobândi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia,  2006


FEMEIA HANANEANCĂ

La Duminica XVII dupa Rusalii

Etapele teribilului examen căruia Domnul o supune pe femeia hananeancă din ţinutul Tirului şi al Sidonului se enumera precum urmează:

Prima: neluarea în seamă, ignorarea.

Ea îi ţine calea, topită de nefericire, strigă şi-L imploră; El însă nu-i răspunde nici un cuvânt (Matei 15, 23). Read the rest of this entry »

 
4 comentarii

Scris de pe 29 ianuarie 2017 în Dăruind vei dobândi

 

Acele cuie pe care le batem în crucea Răstignitului

failureisnotanoption

Din „Jurnalul fericirii”
Nicolae Steinhardt

Prin păcatele noastre Îl răstignim pe Hristos, prin gândurile noastre necurate Îl batjocorim

…acele cuie pe care le batem în crucea Răstignitului odată cu săvârşirea fiecărui păcat

 
Un comentariu

Scris de pe 29 aprilie 2016 în Jurnalul fericirii

 

TRAGEDIA LUI IUDA

03_07-sautiudams-sacalu-de-padure02

Din “Daruind vei dobandi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia

TRAGEDIA LUI IUDA

Tragedia lui Iuda a fost pentru unii gânditori, dramaturgi, oameni de bună credinţă şi diletanţi ai teologiei, imbold pentru a încerca să-l dezvinovăţească. Raţionamentul lor e în general uşor de urmărit şi de asimilat: dacă Iscarioteanul nu L-ar fi predat pe Iisus saducheilor, planul divin nu s-ar fi putut realiza şi mântuirea nu ar fi avut loc. Read the rest of this entry »

 
8 comentarii

Scris de pe 29 aprilie 2016 în Dăruind vei dobândi

 

L-a mângâiat anume pe Răstignitul nevinovat cu o vorbă bună!

crucifixionbaloghweb

Din “Daruind vei dobandi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia

O VORBĂ BUNĂ

Hristos e pe cruce, gol: pe cap, o cunună de spini, piroane, străpungându-I gleznele şi încheieturile mâinilor, Îl ţintuiesc pe lemn, trupul e plin de sânge şi vânătăi, secretează numai sudoare şi geamătul surd al cărnii robite. Read the rest of this entry »

 
4 comentarii

Scris de pe 29 aprilie 2016 în Dăruind vei dobândi

 

Duminica 33 dupa Rusalii. Predică la Duminica vameşului şi fariseului. Se poate vorbi despre nedreptatea lui Dumnezeu

din DĂRUIND VEI DOBÂNDI – CUVINTE DE CREDINȚĂ

Editura Polirom

Se poate vorbi despre nedreptatea lui Dumnezeu[1]

[Predică la Duminica vameşului şi fariseului]

Fraza Sfântului Isaac Sirul – nu huliţi spunând că Dumnezeu e drept[2] – ni se arată desigur la prima vedere ca stranie, revoltătoare, de neînţeles. Nu este oare dreptatea relevată pe tot cuprinsul Vechiului Legă­mânt (şi pe al Psaltirii cu osebire) a fi unul din atri­butele majore ale divinităţii ? Nu tot astfel o consideră teologii toţi şi credincioşii fără excepţie ?

Şi totuşi, aflăm în Noul Legământ confirmări temei­nice ale aserţiunii Sfântului Isaac Sirul, aşa ultragiantă cum pare să fie. Dreptatea aici nu mai transmite impre­sia că deţine primordialitatea recunoscută ei în prima parte a Scripturii; s-ar zice că, într-un mod uluitor pentru mintea omenească, i se substituie însuşi con­trariul ei.

 
3 comentarii

Scris de pe 20 februarie 2016 în Despre N.Steinhardt

 

AUDIO: “Nicodim” de N Steinhardt

AUDIO: “Nicodim” de N Steinhardt === >>> AICI

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 12 septembrie 2015 în Audio, Dăruind vei dobândi

 

NICODIM

nicodemus_

Din „Dăruind vei dobândi”
Nicolae Steinhardt

NICODIM  [ la Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci şi la 2 ianuarie]

Lui Nicodim, Domnul îi vorbeşte ca unui om inteligent şi cult. Îl califică „învăţător al lui Israel”. Drept care nu recurge la parabole ori la pilde clare ori la grăiri sfătoase, ci îi dezvăluie pe nepusă masă (cum ar veni) tainele finale şi principiile de căpetenie ale noii Legi. Read the rest of this entry »

 
Un comentariu

Scris de pe 12 septembrie 2015 în Dăruind vei dobândi

 

SFANTUL PROOROC ILIE

Din “Daruind vei dobandi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia

SFANTUL PROOROC ILIE

Sf. Prooroc Ilie – despre care Vechiul Testament ne informează pe larg în capitolele 17-22 din Cartea a treia a Regilor şi în capitolele 1-2 din Cartea a patra a Regilor şi la care Noul Testament face în repetate rânduri aluzie (de ex.: Matei 16, 14; 17, 11-12; Marcu 8, 28; Lc 4, 25-26; 9, 8 şi 19), atât Ioan Botezătorul cât şi Insuşi Hristos fiind luaţi drept reapariţii ale vechiului profet – ni se arată ca „un om de la munte” (e din Tesba Galaadului, ţinutul muntos dintre Iordan şi deşertul arab) şi cu înfăţişare de aspru şi straşnic ascet, întocmai ca Sf. Ioan Botezătorul căruia îi este mereu asemuit în Noul Testament. Read the rest of this entry »

 
2 comentarii

Scris de pe 19 iulie 2015 în Dăruind vei dobândi

 

AUDIO: Sfantul prooroc Ilie – de Nicolae Steinhardt

AUDIO: Sfantul prooroc Ilie – de Nicolae Steinhardt

 
Un comentariu

Scris de pe 19 iulie 2015 în Audio, Dăruind vei dobândi

 

AUDIO – “Tragedia lui Iuda” de Nicolae Steinhardt

“Tragedia lui Iuda” de Nicolae Steinhardt =>> AUDIO

“Tragedia lui Iuda” de Nicolae Steinhardt =>> SCRIS

 
Un comentariu

Scris de pe 9 aprilie 2015 în Audio, Dăruind vei dobândi

 

Problema lui Iuda

88656_iuda.

Din “N.Steinhardt si paradoxurile libertatii”
De George Ardeleanu
Editura Humanitas

Addenda capitolului 8 din partea I

Două scrisori ale lui N. Steinhardt către Sergiu AI-George

18 iunie 1979

Iubite Sergiule,

Problema lui Iuda mă obsedează de mult. Nu-s singurul. Am scris despre Iuda în Jurnalul fericirii, respingând teoria exonerării de culpă a lui Iuda, susţinută de mulţi, printre care Ion Omescu şi dramaturgul francez Paul Raynal. Cred că am discutat chestiunea şi cu tine, ca şi cu alţii (mai ales în închisoare). Read the rest of this entry »

 
7 comentarii

Scris de pe 9 aprilie 2015 în Corespondență

 

LA PRAZNICUL SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL

86007

Din „Dăruind vei dobândi”
Nicolae Steinhardt

LA PRAZNICUL SFÂNTULUI IOAN
BOTEZĂTORUL

Ioan Botezătorul ne este îndeobşte cunoscut pentru marea sfinţenie a vieţii sale. I se spune înger în trup sau om îngeresc, de cât de aspră i-a fost viaţa în pustie şi de cât de intransigentă asceza. Ştim că drept îmbrăcăminte avea o haină din păr de cămilă şi că împrejurul mijlocului purta o cingătoare de curea. De hrănit se hrănea numai cu lăcuste şi miere sălbatică. Read the rest of this entry »

 
5 comentarii

Scris de pe 28 august 2014 în Dăruind vei dobândi

 

Duminica 7 dupa Rusalii_CE-I CREDINŢĂ, CE-I NECREDINŢĂ?

Din „Dăruind vei dobândi”
Nicolae Steinhardt

CE-I CREDINŢĂ, CE-I NECREDINŢĂ?

Matei 9, 27-35

Din textul acesta evanghelic se desprind, cred, patru idei principale:

1. Punerea la probă a credinţei;

2. Însăşi problema credinţei; ce-i credinţa, ce-i necredinţa?;

3. Porunca   ne-vestirii    minunilor,    singura    poruncă dumnezeiască pe care suntem încuviinţaţi (de nu şi obligaţi) să nu o luăm în seamă, să o călcăm;

4. Problema răutăţii absolute, a răutăţii îndârjite, împietrite, ferecate în sine.

Reluând: Read the rest of this entry »

 
6 comentarii

Scris de pe 26 iulie 2014 în Dăruind vei dobândi

 

DEMONISM SI SECULARITATE

Din “Daruind vei dobandi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia

DEMONISM SI SECULARITATE [la Duminica 5 dupa Rusalii]

Fie că a fost vorba de ţinutul Gadarenilor ori al Gherghesenilor, de unul ori doi demonizaţi, textul evanghelic al zilei (apare în trei variante la Matei 8, 28-34; Marcu 5, l-l9; Luca 8, 26-39) evocă, socotesc, cinci idei fundamentale.

Prima:

Sufletul unui om face mai mult decât o turmă de porci, fie ea de două mii de capete. De nespus mai mare valoare este mântuirea unui om decât orice valoare materială, oricât de însemnată.

Unii şi-au pus întrebarea: de ce oare a îngăduit Hristos demonilor să intre în porci? Oare n-a prevăzut că animalele se vor arunca în apa lacului şi vor pieri? N-a fost Domnul lipsit de prevedere şi nu S-a arătat nepăsător de paguba pricinuită locuitorilor? Read the rest of this entry »

 
6 comentarii

Scris de pe 13 iulie 2014 în Dăruind vei dobândi

 

Apa cea vie – Femeia Samarineanca

Din „Daruind vei dobandi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia

Apa cea vie  –   DUMINICA A 5-A DUPA PASTI

(Femeia Samarineanca)

Daca episodul femeii hananeance poate fi considerat ca relatarea unui examen (foarte sever) al samarinencii nu-i decât urmarirea unui duel aprig si fara crutare. Read the rest of this entry »

 
6 comentarii

Scris de pe 16 mai 2014 în Dăruind vei dobândi