RSS

Despre

Blog despre viata si cartile unui evreu crestinat. Un evreu obisnuit? Da si nu. Un crestin obisnuit? Da si…totusi deloc


Citindu-l pe parintele de la Rohia nu poti sa nu zambesti savurand stilu-i inteligent,sobru si haios, cu care stie sa scrie despre Dumnezeul „vanator” de pe cruce, care l-a miluit si pe el, un ovreu, cu o chemare: sa spuna cat l-a iubit Hristos si pe el.In acelasi timp, citindu-l, nu poti sa nu te infiori de uimire si reverenta pentru felul cum Steinhardt ti-L picteaza inaintea ochilor pe Iisus Hristos: leul-miel al lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni „pana la Dumnezeu”.


Parintele de la Rohia a lasat Romaniei si lumii o opera unica: „Jurnalul fericirii”- cartea despre o fericire iscata din sange, batai si un botez cu apa viermanoasa. Celelalte carti ale sale, „Daruind vei dobandi: cuvinte de credinta” si celelalte, sunt franturi din gandirea si simtirea unui om al credintei paradoxale si al literelor iscusit asezate in pagina pentru a descoperi cititorului frumusetea crestinismului autentic. Un crestinism vivace, senin si zambitor, dar profund si suferind.


Iesind din tipare si totusi cuminte, evreul care a platit cu inchisoarea tupeul de a nu fi un cacacios de frica amenintarilor ateismului comunist, el, Steinhardt, este un scriitor crestin de mare stil si profunzime, care gustand din fericirea suferintelor pentru Dumnezeu, stie sa te cucereasca pentru Cruce.


Cui nu ne crede, nu-i ramane decat sa se convinga singur citind si acest blog. Cui ne crede, ii ramane datorie sa faca parte si altora de dulceturile din scrierile Monahului de la Rohia.

 

Crez Ortodox

steinhardt4.jpg

Cred în Sfanta Treime.


Cred într-Unul Domn Iisus Hristos Care neschimbat, din milă şi iubire pentru noi, S-a întrupat spre a ne mângâia, a ne veni în ajutor şi a ne da simţul demnităţii şi nobleţei. Care pentru noi oamenii S-a urcat vitejeşte pe cruce deoarece n-a fost numai bun, blând şi smerit cu inima ci şi mai presus de orice, curajos. Care a mers către moarte nu numai ca un miel dus la junghiere, ci şi ca un leu hotărât să înfrunte chinul. Care n-a vrut să pătimească măreţ şi solemn, ci să fie batjocorit şi ocarât şi să rabde până la capăt agonia cea mai cumplită şi mai înjositoare din câte pot fi. Pentru ca astfel să asume cel mai caracteristic dintre elementele condiţiei omeneşti: suferinţa.


Care pe cei drepţi îi iubeşte şi de cei păcătoşi se îndură, însă celor netemători le poartă o trainică şi nedezminţită afecţiune, fie ei încărcaţi cu grele trecute poveri. Care nu uită că a fost şi El om pe pământ, unde Şi-a primit stigmatele şi a dobândit o silă anume faţă de turnători, funcţionari straşnici şi birocraţie.


Cred în Duhul Sfânt, care suflă unde şi când vrea, spre scandalul şi zăpăceala fariseilor, angeliştilor şi habotnicilor, care, ca şi Tatăl şi Fiul, vrea altceva decât numai forme, filosofic, dovezi istorice şi scripturale. Căruia îi este lehamite de ţapi şi viţei sub orice chip, pricepându-se a-i desluşi şi identifica în formele lor cele mai moderne şi mai neaşteptate. Carele nu grăieşte pilduitor, serafic şi preţios, Carele ne călăuzeşte modest şi sigur, după dreapta socotinţă şi nu apreciază în mod deosebit stilul voit onctuos, mâinile cucernic împreunate şi morala ostentativă.


Credinţa noastră, sunt convins, nu se confundă cu „înalta spiritualitate”, nu urmăreşte o cunoaştere ocultă, o igienă mintală ori constituirea unei prime de asigurare la Judeţul de Apoi şi este străină de unele intransigenţe naive ca de pildă: orice ar fi, eu un mint (pe când monahul îmbunătăţit din Pateric minte pentru a salva, la nevoie, viaţa unui om). Şi nu se potriveşte cu o concepţie pur organizatorică a Bisericii – organizare juridică şi rece şi, până la urmă, inchizitorială: frunţi încruntate şi grumaji ţepeni; după cum nici cu hlizeala prostesc serafică ori neorânduiala şi neastâmpărul. Nu se lasă înfrântă şi convinsă de toate silniciile, durerile, nedreptăţile şi cruzimile lumii; crede în Dumnezeu adversativ: împotriva, în ciuda, în pofida lor, deşi ele, vai, există cu prisosinţă.


Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor şi dezrobirea de sub jugul prejudecăţilor, micimilor şi meschinăriei, spre adoptarea unor reacţii creştineşti în iureşul vieţii de toate zilele, faptelor şi evenimentelor ei.


Nu aştept ca Dumnezeu să ne rezolve treburile noastre lumeşti, a căror înţeleaptă chivernisire ne revine nouă ca fiinţe înzestrate de El cu minte raţională şi o inimă fierbinte. Nu dau treburilor acestora lumeşti mai multă însemnătate decât se cuvine, dar nici nu le dispreţuiesc deoarece ţin de creaţia divină. Iar viaţa, defaimându-i deşărtăciunile, o iau în serios, pentru că într-însa şi printr-însa ni se joacă soarta de veci.
Cred în Biserică şi în Sfintele Taine, mă aştept ca Biserica să nu se amestece unde nu-i sade bine a interveni şi să păstreze cu sfinţenie cele duhovniceşti spre întărirea noastră. Totodată, contradictoriu şi paradoxal, n-o vreau nici oarbă şi nepăsătoare la păsurile credincioşilor şi la complicaţiile existenţei.


Dau puţină importanţă filosofiei, argumentelor istorice, moralismului, estetismului şi erudiţiei, care toate nu-s de o fiinţă cu dreapta credinţă liberă, nemotivată, pascaliană. Nu-mi fac iluzii, i-am citit pe existenţialişti, dar nici nu văd totul numai în negru, ştiu că lumea e neunitară şi surprinzătoare, că totul – în bine ca şi în rău – se poate petrece în cuprinsul ei.


Mă rog fierbinte să fiu cucerit de Domnul Hristos şi slobozit din mrejele părelniciilor şi de frică, să mă port bine cu semenii, să mă învrednicesc de o ţinută nimerită unuia ce poate fi oricând numit prieten al Domnului şi să-mi fie nu numai faptele ci şi gândurile curate şi onorabile.


Cred în minuni (ca şi eroul lui Mircea Eliade în O fotografie veche de 14 ani) şi că Iisus Hristos cu instinct de vânător, se va milui de mine, deşi mă las atât de greu răpus de nesfârşita Lui iubire.


Aştept, mort de spaimă şi plin de nădejde, Judecata de Apoi, ştiu că nu ştiu nimic, n-am nici o dovadă, nici un argument şi nici o îndreptăţire şi singurul lucru pe care-l ştiu este că Domnul e Calea, Adevărul şi Viaţa. Aflat pe Golgota în vremea răstignirii sunt sigur că nu l-aş fi cerut Domnului să coboare de pe cruce spre a crede că e împărat. Ci, odată cu Dostoievski, cred că măcar de-ar fi adevărul altceva decât Hristos, eu tot voi rămâne, orice s-ar întâmpla, cu Hristos.


Muţumesc puterilor cereşti că m-am învrednicit a crede, că mi s-a fâcut această neasemuită onoare şi din tot sufletul rostesc, strigând cu lacrimi ca la Marcu 9, 24: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele”.

 

Slava lui DUMNEZEU pentru toate !!!


 

8 răspunsuri la „Despre

  1. andreea

    28 Noiembrie 2007 at 09:25

    Pe mine m-a ravasit textul asta!E plin de viata si de adevar. Daca as putea l-as purta ca medalion,dar acolo e locul crucii.Ce sa mai zic,il iubesc pe Steinhardt. Daca el e atat de coplesitor,atunci Dumnezeu cum e?

     
  2. Alex Androne

    28 Iulie 2008 at 08:11

    Mâine, pe 29 iulie, este aniversarea zilei de naştere a Părintelui Nicolae Steinhardt.Se cuvine să înălţăm un gând pios întru pomenirea sa.
    Excelentă ideea acestui blog! Felicitări celor ce ostenesc pentru a dărui, cât mai multor oameni, din bogăţiile spirituale ale acestui Om extraordinar. Despre care suntem datori să vorbim şi altora, să-l facem cunoscut tuturor, căci numai prin astfel de oameni de seamă se va putea ridica spiritual acest neam.Ei sunt adevăratele modele de care avem atâta nevoie.
    Dumnezeu să-l odihnească în pace!

     
  3. diana albu

    12 Ianuarie 2009 at 15:28

    Nu pot multumi cerului pt „dulceturile”din opera parintelui Nicolae Delarohia!!!Cel mai frumos cadou pe anul acesta!!!o sa il dau tuturor prietenilor si cunoscutilor mei!!!!Numai Steinhardt putea compune un asemenea crez!!
    E FANTASTIC!!! E MINUNAT!!! E INDUMNEZEITOR!!!E RAFINAT!!!POT ZICE CA E CHINTESENTA OPEREI LUI STEINHARDT IN ACEST CREZ!!!
    cu mii de multumiri,o iubitoare de Steihardt si de Rohia

     
  4. Vlad

    14 Aprilie 2010 at 13:08

    felicitari pentru acest site/blog!!!!!

    felicitari si multumesc!

     
  5. Ramona Barthe

    22 Martie 2011 at 17:08

    Acesta este crezul care imi da putere, dar mai ales curajul de a merge mai departe in momente de nadejde, cand ma indoiesc de mine dar mai ales de ceilalti.

    Cat de curate si de smerite sunt vorbele lui si cat de inaltatoare!!!

    „Cred Doamne, ajuta necredintei mele”

     
  6. Paul Timoce

    27 Februarie 2012 at 12:24

    Multumesc celui ce s-a ostenit cu blogul acesta… Dumnezeu sa-ti rasplateasca!

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: