RSS

Viaţa

La 29 iulie 1912 se naşte în comuna Pantelimon de lângă Bucureşti, Nicu-Aurelian Steinhardt, într-o familie evreiască. Tatăl său, inginerul şi arhitectul Oscar Steinhardt, era directorul fabricii de mobilă şi cherestea. Oscar Steinhardt a participat activ la Primul război mondial, fiind rănit la Mărăşti şi decorat cu ordinul Virtutea militară.

~~ Studiile ~~

Între anii 1919–1929 urmează cursurile şcolii primare (în particular şi la şcoala „Clementa”), şi ale liceului Spiru Haret. Printre colegii de aici se numără Constantin Noica, Mircea Eliade, Arşavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marcel Avramescu ş.a. Singurul elev de confesiune mozaică, urmează alături de colegii săi cursurile de religie creştină, cu preotul Georgescu-Silvestru, care de mai multe ori spunea clasei: „decât să văd ministru al Cultelor pe un papistaş ca Maniu, mai bine pe un jidan de-al nostru, băiat de treabă cum e” (Primejdia mărturisirii, pp. 171-172) Nicu Steinhardt. Îşi ia bacalaureatul în 1929.

După 1929 frecventează cenaclul literar „Sburătorul” al lui Eugen Lovinescu, descoperindu-se în el germenii viitorului literat.

Îşi ia licenţa în Drept şi Litere la Universitatea din Bucureşti în 1934, iar în 1936 îşi susţine la Bucureşti doctoratul în drept constituţional, cu lucrarea Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional. Critica operei lui Léon Duguit, publicată în acelaşi an.

Din această perioadă datează începutul prieteniei cu Emanuel Neuman (Manole), pe care o consideră „până la botez, evenimentul cel mai de seamă” (Jurnalul fericirii, p. 121).

~~ Începutul activităţii literare ~~

În 1934 publică,sub pseudonimul Antisthius – inspirat de numele unui personaj din Caracterele lui La Bruyère -, volumul parodic În genul … tinerilor, în 1935 – Essai sur la conception catholique du Judaisme, iar în 1937 Illusion et réalites juives. Ultimele două lucrări sunt realizate în colaborare şi sub influenţa lui Emanuel Neuman.

Între anii 1934-1935 publică diverse articole la Revista burgheză.

Între anii 1937-1939 călătoreşte în Elveţia, în Austria (familia sa avea ceva legături de rudenie cu cea a lui Freud), în Franţa şi în Anglia, întregindu-şi bagajul de cunoştinţe.

În 1939 revine în ţară şi începe să lucreze ca redactor la Revista Fundaţiilor Regale, la recomandarea lui Camil Petrescu, de unde este înlăturat (împreună cu Vladimir Streinu) în anul 1940, în cadrul acţiunii de „purificare etnică” declanşată sub guvernarea Antonescu-Sima. Urmează o perioadă de privaţiuni pe motive etnice (1940-1944).

Din 1944 revine la „Revista Fundaţiilor Regale” depunând o intensă activitate publicistică şi critică. Dar este din nou înlăturat în 1947, se pare în urma unui denunţ al lui George Călinescu. În acelaşi timp, mai colaborează la Universul literar, Libertatea şi Viaţa românească. Printre scriitorii săi favoriţi se numărau Marcel Proust, André Gide, Aldous Huxley, Simone Weil.

După 1947 este dat afară din barou, i se refuză publicarea textelor şi execută câteva slujbe mărunte, adesea necalificate. Între 1948 şi 1959 suferă o nouă perioadă de privaţiuni, alături de pleiada intelectualităţii româneşti interbelice.


~~ Încarcerarea ~~

~~ Arestarea ~~

În 1958 este arestat Constantin Noica şi grupul său de prieteni din care făceau parte şi Nicu Steinhardt alături de Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Sergiu Al-George, Păstorel Teodoreanu, Dinu Ranetti, Mihai Rădulescu, Theodor Enescu, Marieta Sadova ş.a. La 31 decembrie 1959 este convocat la Securitate, cerându-i-se să fie martor al acuzării, punându-i-se în vedere că dacă refuză să fie martor al acuzării, va fi arestat şi implicat în „lotul intelectualilor mistico-legionari”. Anchetat pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Constantin Noica, este condamnat în „lotul Pillat-Noica” la 13 ani de muncă silnică sub acuzaţia de „crimă de uneltire contra ordinii sociale”.

~~ Botezul ~~

Acest eveniment înlătură „orice dubiu, şovăială, teamă, lene, descumpănire” (Primejdia mărturisirii, p. 178) şi grăbeşte luarea deciziei de a se boteza. La 15 martie 1960, în închisoarea Jilava, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu îl boteazã întru Iisus Hristos, naş de botez fiindu-i Emanuel Vidraşcu (coleg de lot, fost şef de cabinet al mareşalului Antonescu), iar ca martori ai tainei participă Alexandru Paleologu, doi preoţi romano-catolici, unul fiind chiar Monseniorul Ghica, doi preoţi uniţi şi unul protestant, „spre a da botezului un caracter ecumenic” (cf. Jurnalul fericirii).

~~ Jurnalul fericirii ~~

Episodul dă naştere cărţii Jurnalul fericirii, care reprezintă, după propria-i mărturie, testamentul lui literar. Redactat la începutul anilor ’70, această primă variantă – circa 570 de pagini dactilografiate – este confiscată de Securitate în 1972 şi îi va fi restituită în 1975, după numeroase intervenţii pe lângă Uniunea Scriitorilor. Între timp, autorul finalizează a doua variantă, mai amplă, de 760 pagini dactilografiate. „Jurnalul fericirii” este confiscat a doua oară în 1984. Redactând în tot acest timp mai multe versiuni, acestea au fost scoase pe ascuns din ţară, două dintre ele ajungând în posesia Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca, la Paris. Cartea circulase în samizdat printre intelectualii epocii. Monica Lovinescu o difuzează în serial la microfonul postului de radio Europa Liberă între anii 1988 şi 1989.

Temându-se de noi intervenţii din partea Securităţii, N. Steinhardt face apel la prietenul său mai tânăr Virgil Ciomoş pentru a-i salva manuscrisele. Acesta publică Jurnalul în 1991, iar în 1992 cartea primeşte premiul pentru cea mai bună carte a anului.

~~ Nicolae Steinhardt si rasismul~~

Câteva fragmente din Jurnalul fericirii lasă loc pentru interpretări în ceea ce priveşte trista aderenţă a autorului la ideile legionare ale intelectualităţii perioadelor interbelică şi a deportărilor in Transnistria: „Printre ţigani. Rasismul este o demenţă, dar – cum să spun’? -nerasismul, contestarea unor rase deosebite, fiecare cu însuşirile ei, este o nerozie. Sunt mai ales certăreţi, rostul vieţii lor e gâlceavă, harţă: gălăgioşi; fără de larmă şi tărăboi se asfixiază şi pier; pângăritori, au un dar neîntrecut de a terfeli totul; mincinoşi, minţim cu toţii, dar idealizăm realul, la ei e altfel, ca la antimaterie. Şi găsesc de cuviinţă să-şi întărească minciunile cu jurăminte grele: să-mi sară ochii, să-mi moară mama, să fiu nebun.

Şi nu le poţi intra în voie. Oricât de frumos le vorbeşti: orice umilinţă, orice făţărnicie: deopotrivă de inutile. Leneşi, urăsc pe cine le cere un efort, o lene îndărătnică, violentă ca instinctul de conservare. Şi nu pot bea în cârciumi, numai afară pe stradă, cu sticlele înşirate alături şi puradeii roată; o niaidanofilie, un exhibiţionism, o nostalgie a bâlciului; şi un jind al ocării, ţipetelor, poalelor date peste cap. Spurcăciunea. Dracul sordid, dracul poltron, dracul ţopăitor. Cărora Coşbuc le-a găsit nume atât de potrivite şi care-n infern îşi fac din cur o goarnă.”

~~ Eliberarea ~~

Este supus rigorilor detenţiei din închisorilor comuniste de la Jilava, Gherla, Aiud etc. până în august 1964 când este eliberat, în urma graţierii generale a deţinuţilor politici. Îndată după eliberarea din detenţie, la schitul bucureştean Darvari, îşi desăvârşeste taina botezului prin mirungere şi primirea sfintei împărtăşanii.

~~ Reluarea activităţii literare ~~

După 1964, la insistenţele prietenilor săi C. Noica şi Al. Paleologu, reintră în viaţa literară prin traduceri, medalioane, eseuri, cronici publicate în Secolul 20, Viaţa Românească, Steaua, Familia, Vatra, Orizont, Echinox, Opinia studenţească etc. În urma acestor colaborări vor rezulta mai multe volume de eseuri şi critică literară: „Între viaţă şi cărţi” (1976), „Incertitudini literare” (1980, care primeşte Marele Premiu al Criticii literare).


~~ Perioada de mănăstire ~~

După moartea tatălui său (1967) începe să-şi caute o mănăstire. În 1975 vine la mănăstirea unde se afla ieromonahul Mina Dobzeu, însă episcopul Partenie refuză să-i permită şederea, aşa încât părintele Mina îl trimte la arhiepiscopul Teofil Herineanu de la Cluj-Napoca şi la episcopul Iustinian Chira de la Maramureş. Întâmplarea a făcut însă ca în 1976 Constantin Noica să îl întâlnească, la o lansare de carte care a avut loc la Cluj-Napoca, pe Iustinian Chira, bun prieten al lui Ioan Alexandru şi al scriitorilor în general. Invitat de acesta, Noica ajunge în scurt timp la Mănăstirea Rohia unde zăboveşte 3 zile. Cadrul natural şi biblioteca vastă îl impresionează deopotrivă pe marele filosof care nu ezită să îi povestească lui Steinhardt despre cele văzute la Rohia, mai ales că îi ştia gândul de a se retrage într-o mănăstire.

În 1978, Steinhardt stă vara la Rohia pentru ca în anul următor să se stabilească definitiv acolo ca bibliotecar, cu aprobarea episcopului Iustinian. La data de 16 august 1980 este tuns în monahism la mănăstirea Rohia de către episcopul Iustinian Chira şi arhiepiscopul Teofil Herineanu, care îl iau sub aripa lor ocrotitoare. Arhimandritul Serafim Man, stareţul mănăstirii Rohia, îl integrează în obştea mănăstirii. La mănăstire pune în ordine cele peste 23.000 de volume ale mănăstirii, se integrează în viaţa mănăstirii (participă la slujbe, povăţuieşte pelerinii, predică), iar în paralel îşi intensifică activitatea literară. Volume publicate în această perioadă: Geo Bogza – un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnităţii, Exuberanţei şi Patetismului (1982), Critică la persoana întâi (1983), Escale în timp şi spaţiu (1987) şi Prin alţii spre sine (1988). Aceste volume îl impun ca un eseist de marcă al literaturii române.

~~ Adormirea ~~

În martie 1989 angina pectorală de care suferea se agravează şi N. Steinhardt se decide să plece la Bucureşti pentru a vedea un medic specialist. Face drumul spre Baia Mare împreună cu Părintele Mina Dobzeu, căruia îi mărturiseşte: „Tare mă supără nişte gânduri, că nu m-a iertat Dumnezeu din păcatele tinereţii mele”. Iar Părintele Mina îi răspunde: „Satana care vede că nu mai te poate duce la păcat, te tulbură cu trecutul. Deci, matale care ai trecut la creştinism şi te-ai botezat, ţi-a iertat păcatele personale şi păcatul originar. Te-ai spovedit, te-ai mărturisit, ai intrat în monahism, care este iarăşi un botez prin care ţi-a iertat toate păcatele. Fii liniştit că aceasta este o provocare de la cel rău, care îţi aduce tulburare ca să n-ai linişte nici acum”.

Boala se agravează şi este obligat să-şi întrerupă călătoria şi să se interneze la spitalul din Baia Mare, unde moare căteva zile mai târziu, joi, 30 martie 1989.

În ajunul morţii sale, Ioan Pintea şi Virgil Ciomoş au trecut pe la mănăstire şi au recuperat din chilia călugărului-scriitor o bună parte a textelor sale. Acestea şi alte texte recuperate de prin edituri sau de la prieteni, au fost publicate postum.

La înmormântarea sa, riguros supravegheată de Securitate, s-au strâns cei mai buni prieteni, alături de care a suferit nedreptăţile regimului comunist.

Preluat de AICI

 

9 răspunsuri la „Viaţa

  1. Sabin

    29 Octombrie 2007 at 21:24

    adormirea, dragilor, nu moartea. Ca măcar noi să mărturisim că testamentul literar, pe care-l constituie, din intenţie, Jurnalul Fericirii – căci întradevăr fericire a fost găsită – şi-a atins scopul, şi anume viaţa.

     
  2. ek

    13 Septembrie 2009 at 13:06

    Cred ca partea cu rasismul este copy-paste din Wikipedia – mi se pare cel putin discutabila. Din pacate nu e prima data cand Wikipedia casteaza adevarul de dragul political-corectness-ului – aceasta noua metoda de timpire si prostire.
    A nu se confunda,deci, rasismul cu libertatea expresiei. Nu cred ca Parintelui Nicolae i-a trecut macar prin minte sa faca rau vreodata macar unui tigan – a facut niste constatari. Si tot din pacate – raman valabile inca pentru multi tigani si din zilele noastre.

     
  3. cammely

    3 Ianuarie 2010 at 22:38

    Nici un proiect, oricât de reuşit ar fi el, nu poate fi universal valabil.

    Ca să-l implementezi este nevoie să ţii cont de dimensiuni ale culturii.

    „Desi comunitatea este un sistem cultural (care exista dincolo de fiecare individ), a presupune ca ea este in armonie este o greseala. Si asta deoarece comunitatea este marcata de factiuni, lupte si conflicte care-si au radacinile in diferentele de gen, religie, situatie materiala, etnicitate, clasa, nivel de educatie, venit, proprietate de capital, limba si multi alti factori.”

    Cred că părintele Stainhardt a avut în vedere acest lucru şi de aici abordarea realistă „rasismul este o demenţă …nerasismul, contestarea unor rase deosebite, fiecare cu însuşirile ei, este o nerozie.”

    Ideea pe care dorea să o transmită nu reprezintă o “aderenţă la ideile legionare”, ci mai degrabă o raportare a trăirii spirituale la veşnicie.
    Am comentat putin aici: http://cammely.wordpress.com/2010/01/02/nicolae-steinhardt-si-rasismul/

     
  4. Ioana

    28 Martie 2011 at 22:17

    Draga Parinte,

    La praznuirea a 22 ani de la adormirea ta (30 martie)
    te rog sa-L rogi pe Bunul Dumnezeu sa-mi implineasca cererea mea.
    Ioana

     
  5. Ioana

    5 Iulie 2014 at 21:20

    O persoana vasta, cu multa ingeniozitate, dar si cu multa smerenie ! O adevarata personalitate crestina !

     
  6. floriploiesteanu

    29 Iulie 2014 at 21:13

    Dumnezeu sa-l odihneasca cu sfintii Sai!
    Parinte Nicolae Steinhardt roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: