RSS

„Zilele N. Steinhardt“ de la Baia Mare: fara inhibitii, fara morga, fara farafasticuri

26 Sep

„Zilele N. Steinhardt“ de la Baia Mare: fara inhibitii, fara morga, fara farafasticuri


Autor: George ARDELEANU

Nu este prima oara cind scriu despre „Zilele N. Steinhardt“ in paginile Observatorului cultural (v. nr. 112/2002). Initiate de catre Fundatia „N. Steinhardt“ din Baia Mare in 1999, ele au devenit un ritual anual care se desfasoara in miezul verii (in preajma datei de nastere a scriitorului: 29 iulie) la manastirile Rohia si Rohita (ambele din sudul judetului Maramures) si la Baia Mare. O posteritate luminoasa, s-ar zice, „voioasa“, ca sa-l parafrazez pe prietenul sau, Virgil Nemoianu, in totala contradictie cu existenta sa antuma, nelipsita (dimpotriva!) de vicisitudini: detentie politica, urmarire – timp de 30 de ani – de catre Securitate, marginalizare editoriala (nu de putine ori Securitatea intervenea direct in redactiile diverselor reviste sau edituri pentru blocarea textelor monahului de la Rohia), o stare precara a sanatatii s.a.

– O posteritate… intre extreme
Probabil ca pentru N. Steinhardt „summa“ acestei consacrari postume ar fi fost cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea, cu prilejul vizitei sale la Bucuresti: „Dintre numerosii martori ai lui Cristos infloriti pe pamintul Romaniei doresc sa-l amintesc pe monahul de la Rohia, Nicu Steinhardt, exceptionala figura de credincios si de om de cultura care a perceput in chip special bogatia imensa a comorii comune Bisericilor crestine“.

Cum se intimpla adeseori, o astfel de posteritate nu este scutita de extreme: pe de o parte propunerea de canonizare, pe de alta parte calomnia postuma, contestatia suburbana. in prima categorie l-as cita, printre altii, pe dl Cristian Badilita, care intr-un articol publicat in suplimentul LA& al Cotidianului, din 10 noiembrie 2003, incheia apoteotic: „Iata de ce canonizarea lui Steinhardt ar fi nu numai un gest firesc din partea crestinatatii ortodoxe, dar si un gest exemplar, pe care foarte multi l-am vedea ca atare“. La celalalt pol, un articol nesemnat, aparut in aprilie 2000 in revista Orient Expres din Tel Aviv: „in ultimii ani, in Romania a inflorit un fel de cult al acestui fost evreu-comunist-disident; s-a constituit o Fundatie «Nicolae Steinhardt», s-au oficiat parastase in memoria lui la manastirile Sfinta Ana din Rohia, Bixad – Satu Mare, Stavropoleos – Bucuresti, Biserica Mantuleasa – Craiova, Catedrala ortodoxa – Timisoara, Catedrala ortodoxa – Cluj, Catedrala ortodoxa – Sibiu, Catedrala ortodoxa – Husi. Iar membrii Fundatiei Steinhardt din Baia Mare l-au lansat chiar pe… Internet. O celebritate postuma surprinzatoare, dar nu chiar de tot. Prin jocul intereselor «lumesti», unii defuncti au parte uneori de un stralucit viitor… Desigur, nu avem nimic impotriva convertirilor; cu masura. Dar sa devii chiar mai catolic decit Papa… in tinerete, Steinhardt a fost o «poama buna» si nu tocmai fermitatea de caracter i-a fost specifica; nici cinstea. Un om slab, «turnator» printre altele“.

Fara comentarii… Oricum, un material despre aceste extreme ale receptarii operei si personalitatii lui Steinhardt pregateste dl Florian Roatis, editorul celor patru volume ale Caietelor de la Rohia, care, de asemenea, au fost prezentate in paginile Observatorului cultural.
Ca si in anii anteriori, „Zilele Steinhardt“ au fost precedate de o tabara de creatie (icoane pe lemn si sticla) care s-a desfasurat in perioada 14-31 iulie la manastirea Rohita, aflata intr-un tinut superb, salbatic, la zece kilometri de Rohia. Participantii la aceasta tabara (studenti, masteranzi, absolventi sau doctoranzi, cei mai multi ai Academiei de Arte Vizuale din Cluj ori ai Facultatii de Teologie Ortodoxa, sectia Conservare-Restaurare-Patrimoniu cultural, din acelasi oras, dar si filologi ori… matematicieni) s-au constituit intr-un grup de iconari: Sfintul Ioan Damaschin, grup condus de dl Sorin Albu, nu numai coleg, ci si magistru. De altfel, despre acest grup s-a facut un film foarte expresiv, intitulat Icoana, in regia dlui Felix Sateanu, film premiat la Festivalul filmului religios, desfasurat in luna mai la Curtea de Arges. Expozitia icoanelor realizate in tabara de creatie a fost vernisata in 31 iulie la Catedrala Sfinta Treime din Baia Mare.

– Calugar ortodox, exeget al lui Tolkien
Patru au fost momentele mai importante ale acestei manifestari :
n Adunarea Generala a membrilor Fundatiei „Nicolae Steinhardt“, de la Manastirea Rohia – pe 29 iulie. S-a restructurat statutul Fundatiei (infiintata in 1993, avindu-l ca presedinte de onoare pe regretatul Alexandru Paleologu) si s-a rediscutat problema editarii Integralei N. Steinhardt de catre Editura Manastirii Rohia. Trebuie sa precizez ca in prezent exista o serioasa disputa intre Editura Humanitas si manastirea Rohia (detinatoarea mostenirii editoriale a lui N. Steinhardt) in privinta unei asemenea integrale. Proiectul de la Humanitas, initiat de dl Cristian Badilita, a fost intrerupt in primavara anului trecut, in urma unui penibil conflict de presa intre acesta si manastirea Rohia. Surprinzator, el a fost reluat in aceasta vara (deh, caldura mare, 37 de grade la umbra), cind Editura Humanitas a publicat trei volume din opera lui Steinhardt: Eseuri despre iudaism (cele doua volume scrise in franceza, in colaborare cu prietenul sau Emanuel Neuman, in 1935 si 1937), Cuvinte de credinta (predicile lui N. Steinhardt, publicate pina acum in sase editii – cu titlul editorial Daruind vei dobindi) si Primejdia marturisirii (volumul de convorbiri cu Ioan Pintea, aparut pina acum in mai multe editii la editura Dacia). Interesant este ca ele poarta mentiunea „copyright pentru prezenta editie“. Dupa toate probabilitatile, Humanitas opereaza, de asta data, cu un concept inedit de copyright…
Cert este ca manastirea Rohia si-a constituit propriul ei grup de lucru pentru editarea Integralei Steinhardt, grup din care fac parte Virgil Bulat, Florian Roatis, Stefan Iloaie, George Vulturescu, protos. Macarie Motogna si semnatarul acestor rinduri. Doua dintre volume (dintr-un numar proiectat de 22), care au aparut inainte de constituirea grupului, Jurnalul fericirii si Daruind vei dobindi, vor fi reeditate conform exigentelor unei editii critice. Cit priveste aceasta batalie in jurul mostenirii editoriale Steinhardt, ea poate fi privita „dupa facultati“, fie in cheie optimista, probind interesul suscitat de creatia lui Steinhardt, fie in cheie trist-balcanica, avind ceva din ridicolul bataliei pentru toalele Bubulinei din Zorba Grecul;

n Parastasul de pomenire la mormintul monahului Nicolae, aflat in micul cimitir de la intrarea manastirii Rohia – 29 iulie, ora 19.00;
n Masa rotunda Nicolae Steinhardt intre cultura si credinta desfasurata intr-un bun regim de colocvialitate si comesenie (concept mult iubit de scriitor) la manastirea Rohita, incepind cu ora 21.00, tot in 29 iulie. Punctul de plecare in discutiile – moderate de dl Ion Sacaleanu, secretarul Fundatiei – a fost proiectarea filmului N. Steinhardt: arheologia regasirii, difuzat de TVR 2, in 3 episoade, in primavara acestui an, un film bine realizat, dar care pacatuia prin minimalizarea operei literare a lui N. Steinhardt in favoarea dimensiunii sale monahale. Or, o parcurgere onesta a bibliografiei lui Steinhardt, de la volumul de parodii din 1934 in genul tinerilor… ori de la articolele din Revista burgheza, Revista Fundatiilor Regale, Libertatea, Universul literar, trecind prin volumele interbelice de iudaism, prin teza de doctorat in drept constitutional, apoi prin volumele publicate in perioada 1976-1988 si pina la predicile din volumul Cuvinte de cre-dinta demonstreaza, din contra, consubstantialitatea celor doua dimensiuni ale operei sale: laica si religioasa. Dupa cum am mai afirmat chiar in paginile Observatorului cultural, nici dupa intrarea sa in viata monahala, Steinhardt nu a intors spatele culturii laice.

Dintre cele doua modele monahale oferite de Dostoievski in Fratii Karamazov, modelul Zosima (luminos, comunicativ, practicind un mod de a fi in lume si sfatuindu-l pe ucenicul sau Aliosa sa paraseasca pentru o perioada manastirea pentru a nu fi pindit de pericolul angelismului) si modelul Ferapont (tenebros, riguros dogmatic, izolat si purtind lanturi pe sub sutana), calugarul Steinhardt a optat explicit, nu numai implicit, pentru modelul Zosima. Nu numai ca operele sale sint de o diversitate tematica aiuritoare (politologie, drept, filozofie, literatura, teologie, arte plastice, critica muzicala, cinematografie etc., etc.), dar chiar si predicile tinute in manastirea Rohia se transformau in veritabile cursuri de literatura, filozofie, stiinte si chiar… cibernetica. Precum Thomas Pynchon ori… Ion Manolescu, parintele Steinhardt vedea in Dumnezeu un… Mare Programator. De pilda, pentru a vorbi la praznicul Sfintului Antonie cel Mare, el ii cheama in ajutor pe Fellini, Salvador Dali, Racine, Goethe, Freud, Schnitzler, Wedekind, Baudelaire ori Proust. Deschideti la oricare dintre paginile volumului de predici si veti constata acest lucru. Nu de putine ori Steinhardt isi permitea mici insertii politice in textul omiletic.

De pilda, intr-o predica dedicata Sf. Proroc Ilie, vorbind despre cuplul de regi iconoclasti, Ahab si Izabela, Steinhardt a prezentat intr-un asemenea stil acest cuplu bestial, incit si ultimul taran maramuresan i-a identificat in respectiva pereche pe Nicolae si Elena Ceausescu. imi pot imagina, de asemenea, socul initial al auditoriului in fata unei predici de tipul „Domnul a venit sa ne mintuiasca si sa ne scandalizeze“, dar si linistea care urma la sfirsitul „demonstratiei“. Modelul omiletic al lui Steinhardt pare sa fie, in asemenea cazuri, Meister Eckhart.
Si invers, Steinhardt are uneori disponibilitatea de a descoperi „enclave“ de religiozitate in textele unor autori, texte in care putini am fi dispusi sa vedem asa ceva: la Proust, la Dali, in opera rock Jesus-Christ Superstar ori la optzecisti precum Florin Iaru sau Liviu Ioan Stoiciu. Si apoi ce parere aveti despre un calugar care citeste pe nerasuflate in chilia sa Times Literary Supplement, The New York Review of Books (primite de la Virgil Nemoianu) ori il recenzeaza cu fervoare pe J.R. Tolkien?

Paradoxal, monahul Steinhardt este mai „lumesc“ in cultura decit prietenul sau Constantin Noica, acesta din urma, de pe pozitiile unei rigori ascetice pe care ti-o da altitudinea studiului filozofic, ironizindu-si adesea prietenul pentru preocuparile sale de eseistica literara, „marunta“, „neserioasa“, numindu-l „Gavroche“. Poate ca la baza celebrului eseu Catharii de la Paltinis stau si asemenea dispute.
Toate aceste probleme si altele au fost discutate si disputate pina la orele 3-4 ale diminetii de catre cei prezenti: in afara de cei deja amintiti, i-as mai numi pe Florian Razmos, familia Peicin, familia Cormos, toti vechi prieteni ai lui N. Steinhardt, si nu in ultimul rind pe staretul manastirii Rohita, parintele Vasile Filip, fost ucenic al scriitorului-monah.
n Vernisajul expozitiei de icoane, care a avut loc, dupa cum am mai spus, in 31 iulie, la Catedrala Sfinta Treime din Baia Mare, vernisaj deschis de PS Iustin Sigheteanul, vicar al episcopiei Maramuresului si Satmarului. Dezbaterile incepute in seara zilei de 29 iulie au continuat si aici, fara inhibitii (in pofida spatiului ecclesial), fara morga, fara farafasticuri, adica asa cum ii placea lui N. Steinhardt.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 26 Septembrie 2008 în Despre

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: