Proiect de transpunere audio a cartii de predici-eseuri ”Daruind vei dobandi” a calugarului-scriitor Nicolae Steinhardt.
FEMEIA HANANEANCĂ
Din „Dăruind vei dobândi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia, 2006
FEMEIA HANANEANCĂ
La Duminica XVII dupa Rusalii
Etapele teribilului examen căruia Domnul o supune pe femeia hananeancă din ţinutul Tirului şi al Sidonului se enumera precum urmează:
Prima: neluarea în seamă, ignorarea.
Ea îi ţine calea, topită de nefericire, strigă şi-L imploră; El însă nu-i răspunde nici un cuvânt (Matei 15, 23). Read the rest of this entry »
CAZUL ZAHEU
CAZUL ZAHEU
la Duminica a 32-a după Rusalii si …
la Duminica a 32-a după Rusalii si …
„Iisuse, Care ai înviat din morţi, Inviază şi sufletele noastre”
(Acatistul învierii Domnului).
(Acatistul învierii Domnului).
Zaheu a fost ticălos. De lucrul acesta se cuvine să fim ferm convinşi şi pe acesta trebuie să-l avem mai întâi în vedere, dacă ne este vrerea să tălmăcim în adâncime textul evanghelic (Luca 19, 2 şi urm.) unde el este pomenit.
Era bogat – asupra punctului acestuia se opresc îndeobşte comentatorii, pornind, de altfel de la text. Dar nu aici aflăm esenţa. Nu toţi bogaţii sunt răi şi nemilostivi, nu toţi săracii sunt buni şi nepizmaşi. Read the rest of this entry »
FEMEIA GÂRBOVĂ
Din „Dăruind vei dobândi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia, 2006
FEMEIA GÂRBOVĂ
(Duminica a 27-a după Rusalii)
Ca şi altor pătimitori, Domnul, din proprie iniţiativă şi nesolicitat, îi vine în ajutor femeii gârbove pe care o află printre enoriaşii unei sinagogi într-o zi de sâmbătă. Din milă şi bunătate; întru mărirea lui Dumnezeu; ca să se vădească puterea Tatălui şi a Fiului. O vede, o cheamă, o vindecă – totul în pripă, cu iuţeala fulgerului. Textul istorisirii evanghelice nu-i mai puţin concis şi ritmat decât al celebrei scrisori prin care, din Orient, Cezar vestea senatului: veni, vedi, vici. Read the rest of this entry »
IERTAREA
Din “Daruind vei dobandi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia
IERTAREA
[dumina 11 si 19 dupa Rusalii]
Spre a vorbi cu folos despre virtutea iertării – atât de firească la oamenii din neamul românesc, mereu gata să răspundă afirmativ ba şi cu efuziune, cu mâna întinsă şi un zâmbet prietenos cuvintelor: te rog să mă ierţi – se cuvine a cunoaşte că ea e de patru feluri:
1. iertarea greşiţilor noştri,
2. iertarea celor cărora noi le-am greşit,
3. iertarea de sine,
4. iertarea păcatelor şi greşelilor de către Dumnezeu. Read the rest of this entry »
DESPRE MILĂ – La Duminica 20 dupa Rusalii
Din “Daruind vei dobandi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia
DESPRE MILĂ – La Duminica 20 dupa Rusalii
Luca 7, 11-17
În textul evanghelic de la Luca 7, 11-l7 reţin cuvintele: „I s-a făcut milă de ea” şi mă opresc anume asupra substantivului milă.
E unul din termenii cei mai folosiţi în cuprinsul Sfintei Scripturi şi îndeosebi ale Noului Testament ca şi de altfel în ritualul Sfintei Liturghii şi al tuturor celorlalte slujbe şi ierurgii, constituind un soi de fond acustico-ideativ şi de refren al tuturor rugăciunilor publice şi particulare prin sintagma: „Doamne miluieşte”.
Şi nu-i oare vocabula aceasta elementul de temelie al rugăciunii inimii, cea mai intimă, caracteristică şi scumpă sufletului creştinului ortodox?
Prin substantivul milă şi verbul a milui intrăm aşadar în contact nemijlocit cu însuşi miezul credinţei noastre, cu adâncul ei cel mai tainic şi mai potrivnic unei explicitări facile. Iată, aici e nucleul incandescent.
Mila apare în Evanghelia Sfântului Apostol Matei la cap. 9, v. 13 şi 12, v. 7: „Milă voiesc iar nu jertfa” şi cutremurătoare consecinţă a declaraţiei acesteia este că Dumnezeu aşează mila pe care omul o dovedeşte aproapelui său mai presus chiar de cultul adus Divinităţii, (după cum şi la Judecata de Apoi – Matei 25, 31-47 – numai despre fapte milostivnice îl va întreba).
La cap. 15, 32 Domnul zice: „Milă îmi este de mulţime , iar la 20, 34 referatul motivează minunea făcută celor doi orbi invocând acelaşi simţământ: „Şi facându-I-se milă, Iisus s-a atins de ochii lor şi îndată au văzut”. Read the rest of this entry »
DOAMNE, SĂ VĂD!
Din “Daruind vei dobandi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia
DOAMNE, SĂ VĂD!
De orbire Domnul îi vindecă pe oameni în repetate rânduri.
Referatul lui Matei pomeneşte două cazuri(Matei 9, 27-30; 20, 30-34) şi în amândouă este vorba de doi orbi.
Marcu(Marcu 10,46-52) menţionează numai un caz, ai lui Bartimeu.
Luca(Luca 18,35-42), tot unul, localizat, la Ierihon.
Iar Evanghelia lui Ioan consacră un întreg capitol – al nouălea – tămăduirii orbului din naştere. Read the rest of this entry »
ADMIRAŢIILE DOMNULUI: Orbul din naştere
Din “Daruind vei dobandi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia
ADMIRAŢIILE DOMNULUI
5. Dar cazul cel mai izbitor este fără îndoială al orbului din naştere ( Ioan 9, 1-38 ) pe care Hristos îl răsplăteşte ca pe nimeni altcineva.
De ce oare? Pentru că află că orbul vindecat s-a purtat frumos şi cu deplin curaj, s-a arătat demn şi recunoscător, L-a apărat pe Acel care-1 tămăduise, i-a înfruntat pe farisei şi din pricina aceasta a fost ocărât, jignit şi alungat, “suferind aşadar, ca un slujitor şi un mărturisitor al lui Iisus Hristos. Read the rest of this entry »
AUDIO: ”Doamne sa vad” – de N. Steinhardt
AUDIO: ”Doamne sa vad” – de N. Steinhardt == >> AICI
Apa cea vie – Femeia Samarineanca
Din “Daruind vei dobandi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia
Apa cea vie - DUMINICA A 5-A DUPA PASTI
(Femeia Samarineanca)
Daca episodul femeii hananeance poate fi considerat ca relatarea unui examen (foarte sever) al samarinencii nu-i decât urmarirea unui duel aprig si fara crutare. Read the rest of this entry »
CURAJUL
Din „Dăruind vei dobândi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia, 2006
CURAJUL - Duminica a 23-a dupa Rusalii si Duminica Femeilor Mironosite[a treia dupa Pasti]
Este o prea rareori pomenită şi totuşi esenţială însuşire creştină. Poate că, îndată după virtuţile teologale, ocupă locul de frunte. Fără de curaj existenţa Bisericii nu ar fi de conceput. A fost nevoie, ca să ia fiinţă, de curajul întemeietorului ei; ca să dureze, de cel al discipolilor Săi.
Ni se vorbeşte de blândeţea Domnului, care e asemuit unui miel blând şi lipsit de glas. Metafora e îndreptăţită şi înduioşătoare. Read the rest of this entry »
PREDICĂ LA DUMINICA A IV-A DIN POSTUL MARE
Din “Daruind vei dobandi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia
PREDICĂ LA DUMINICA A IV-A DIN
POSTUL MARE
Rânduiala tipicului bisericesc prevede că în această a patra Duminică a marelui Post să fie citite Pericopele de la Matei 4, 25-5, 1-12 şi Marcu 9, 17-23.
Cer voie să mă opresc în acest scurt cuvânt de învăţătură asupra referatului din Evanghelia Sfântului Marcu, depăşind însă textul prescris cu încă un verset, al 24-lea. Pentru că tocmai el mi se pare esenţial şi de natură a ne permite să dezvăluim, în parte, misterul credinţei, care va constitui însăşi tema vorbirii noastre de astăzi. Read the rest of this entry »
NICODIM
Din „Dăruind vei dobândi”
Nicolae Steinhardt
NICODIM [ la Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci şi la 2 ianuarie]
Lui Nicodim, Domnul îi vorbeşte ca unui om inteligent şi cult. Îl califică „învăţător al lui Israel”. Drept care nu recurge la parabole ori la pilde clare ori la grăiri sfătoase, ci îi dezvăluie pe nepusă masă (cum ar veni) tainele finale şi principiile de căpetenie ale noii Legi.
Read the rest of this entry »
Conferinta la Universitatea Al. I. Cuza din Iasi despre opera si viata lui N. STEINHARDT
Preluat de AICI
Conferinta la Universitatea Al. I. Cuza din Iasi despre opera si viata lui N. STEINHARDT:
LIBERTATEA CA RISC ASUMAT
Joi, 4 noiembrie, începînd cu ora 15.00, în Sala Senat a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, George Ardeleanu, vicepreşedinte al Fundaţiei „N. Steinhardt”, Rohia şi membru în colectivul de editare a integralei Steinhardt la Polirom, va susţine o conferinţă pe tema „N. STEINHARDT: LIBERTATEA CA RISC ASUMAT”.
Conferinţa va fi urmată de o prezentare a primelor şapte volume apărute în Seria de autor „N. Steinhardt”, iniţiată de Editura Polirom în colaborare cu Mănăstirea Rohia, în anul 2008: Jurnalul fericirii (2008), Dăruind, vei dobîndi. Cuvinte de credinţă (2008), În genul…tinerilor (2008), Articole burgheze (2008), Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional. Critica operei lui Leon Duguit (2008), Primejdia mărturisirii. Convorbirile de la Rohia (2009), Între viaţă şi cărţi (2010).
Prezintă: Antonio Patraş şi Daniel Şandru
Eveniment organizat de Editura Polirom, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
N. Steinhardt se naşte la Bucureşti pe 29 iulie 1912. Îşi face debutul publicistic foarte de timpuriu în revista Liceului „Spiru Haret”. îşi ia bacalaureatul în 1929 şi frecventează cenaclul „Sburătorul”, iar în 1932 îşi ia licenţa în Drept. În 1934 începe să colaboreze la Revista burgheză şi publică sub pseudonimul Antisthius volumul parodic În genul… tinerilor. Îşi ia doctoratul în Drept în 1936. În 1935 şi 1937 publică împreună cu Emanuel Neuman studiile Essai sur une conception catholique du Judaïsme şi Illusions et réalités juives. Colaborează la Libertatea şi la Revista Fundaţiilor Regale. După război, publică pentru scurtă vreme în Universul literar, Victoria, Tribuna poporului şi, din nou, Revista Fundaţiilor Regale. Refuză să colaboreze cu noul regim. În 1960 este anchetat, apoi condamnat în „lotul Noica-Pillat” la 12 ani de muncă silnică. Trece prin închisorile Jilava (unde este botezat de părintele Mina Dobzeu), Gherla şi Aiud. Eliberat în august 1964, va reveni după cîţiva ani în lumea literară prin traduceri, medalioane, cronici etc. În 1972 termină prima versiune a capodoperei sale, Jurnalul fericirii. Publică volume de eseuri şi de critică foarte bine primite, deşi unele sînt puternic cenzurate. Monah din 1980, rămîne activ pe terenul eseisticii şi al criticii. Se stinge la 30 martie 1989.
George Ardeleanu este lector la Catedra de istoria literaturii de la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, unde ţine un curs de literatura română. În anul 2000 a publicat micrografia Nicolae Steinhardt, nominalizată la premiile României literare pentru debut. A colaborat în 2007 la stabilirea ediţiei spaniole a Jurnalului fericirii (El diario de la felicidad), în traducerea Vioricăi Pâtea. E vicepreşedinte al Fundaţiei „N. Steinhardt”, Rohia, judeţul Maramureş, şi membru în colectivul de editare a integralei Steinhardt. Este doctor în filologie (summa cum laude) cu o teză despre Nicolae Steinhardt, care stă la baza cărţii Nicolae Steinhardt şi paradoxurile libertăţii.
În pregătire: Escale în timp şi spaţiu
Îi adresase doar o vorbuliţă bună. I-a îndulcit şi rourat sufletul — în acel pustiu al cruzimii, răutăţii, pizmei şi batjocurii de pe infectul maidan al Golgotei — cu o vorbă bună. De care Hristos avut-a cu adevărat nevoie, de vreme ce a răsplătit-o cu „Astăzi vei fi cu Mine în rai!”
din “”Nicolae Steinhardt raspunde la 365 intrebari”"
Zaharia Sangeorzan
Editura Humanitas
233. Asceza nu vă provoacă melancolii, nu vă creează în inimă ofîntînă a iubirii pentru tot ce este viaţa-viaţă?
Aşa-zisa asceză monahală (la Rohia’cel puţin nu este din cale afară de straşnică) nu-mi provoacă nostalgia vieţii-viaţă; mă consolează, mă fereşte de oribilul spectacol care cutează să pretindă, astăzi, că e viaţă! Viaţa — în ipostaza ei actu-ală — îmi provoacă melancolia, tristeţea, indignarea, amărăciunea, repulsia. Sărăcia aceasta, pustiul acesta, iureşul acesta steril, agitaţia aceasta fără rost, năpastele acestea care curg gîrlă… să-mi fie dor de ele? să le jinduiesc? Atît de orb, de pervers mă socotiţi? Rohia mi-e un refugiu, un liman, o oază, un rai sieşi suficient.
Dar viaţa de altădată? Nici după aceea nu jinduiesc. îi port o duioasă, naivă recunoştinţă, mulţumind lui Dumnezeu că m-a învrednicit a cunoaşte o epocă istorică unde viaţa încă nu se prefăcuse în infern totodată grotesc şi teribil.
242. Rohia este paradisul dumneavoastră?
Nu. Este locul unde îmi dau silinţa să-mi construiesc un paradis.
254. Cum arată, cum se desfăşoară ziua dumneavoastră de meditaţie, de rugă, de rememorări, de scris?
Viaţa monahală, spre deosebire de ce se crede, e tare activă. Aproape că nu mai rămîne timp pentru lectură şi vis. Sîntem constrînşi să facem simultan cel puţin două lucrări, spre pildă să citim şi să medităm, să umblăm (lucrăm, spălăm) şi să ne rugăm, să vorbim şi să proiectăm. (Ca Mozart care compunea o lucrare nouă în vreme ce — mecanic — îşi transcria muzica făurită în prealabil, tot mintal.) Mă scol la 4 1/2, niciodată după 5. Sînt maniac: fac gimnastică, mă spăl — nu de mîntuială, îmi aerisesc şi potrivesc odaia (pentru nimic în lume nu aş lăsa-o, la plecare, în dezordine, vraişte, cu patul nefacut), mă rog pe scurt. Apoi: liturghia. înapoi în cameră: scriu ori citesc. Apoi la bibliotecă, unde am neîncetat de lucru. Dau cărţi cu împrumut. La 12 bat clopotul. Dacă vin oaspeţi străini, o fac pe ghidul, uneori şi pentru români. La 5 e vecernia, masa de seară: devreme. Niţică lectură, meditaţie, odihnă. La 10 slujba de noapte (miezonoptica), slujba monahală specifică. Nu ajung să mă culc înainte de 12, nu depăşesc aşadar decît cu aproximativ un ceas recomandarea monahală: cel mult 4 ore de somn. Duminica şi în zilele de sărbătoare stau la biroul mănăstirii şi primesc pomelnicele credincioşilor, ascultîndu-le păsurile şi sfătuindu-i. Timp mult îmi ia şi pregătirea predicilor (predic din cînd în cînd, cu mare plăcere şi în stil cam neconformist!). Oblojirea şubredei mele sănătăţi (în frunte stau: o veche şi vrăjmaşă colită şi o destul de recentă, dar acută angină pectorală, unde mai pui că sînt şi specialist în accidente: arsuri, căderi, degete zdrobite…) e şi ca tare cronofagă. Mai primesc şi o vastă corespondenţă căreia, fireşte, va să-i răspund. Mai sînt şi grijile gospodăreşti, întreţinerea curăţeniei şi ordinii în cameră, a curăţeniei trupeşti… După cum vedeţi, viaţa călugărească nu e totuna cu trîndăvia şi toropeala.
268.
…
Să nu ne găsească moartea cu mîinile absolut goale, ca pe unii care am făcut degeaba umbră pămîntului, care ne-am bătut joc de talantul ori jumătatea de talant ori sfertul de talant care ne-a fost hărăzit, adică încredinţat.
P.S. După cum nu sînt un adevărat scriitor, nu sînt, vai, nici un adevărat călugăr. Din care pricini? Mai întîi că sînt prea ocupat, împrăştiat, cu prea multe treburi. (Uitai să adaug la programul meu zilnic faptul că dau lecţii de limbi străine ucenicilor mănăstirii şi că-i pregătesc — cu sau fără succes — pentru examenul de admitere la Seminarul teologic.)
Apoi, simt încă -— ceea ce nu-i deloc conform cu spiritul monahal — nevoia de afecţiune, de niţică atenţie, de o vorbă bună, cînd şi cînd. Nu mă pot descotorosi întru totul de această lumească şi ridicolă nevoie de puţină simpatie şi căldură. De o vorbă, de o vorbuliţă bună. Ridicol, stupid, abject! Deşi, deşi…
Hristos pe cruce, gol, ţintuit, bătut, scuipat, batjocorit, în aşteptarea doar a unei lungi şi teribile agonii, n-a răsplătit El vorba bună a bunului tîlhar cu făgăduinţa extraordinară:
Astăzi, cu Mine, în rai?! In vreme ce patriarhii, proorocii, drepţii Vechiului Legămînt mai zăceau încă în iad!
Oare ce făcuse tîlharul cel bun? Îl desferecase pe Hristos? Îl dăduse jos de pe cruce? NU! Îi adresase doar o vorbuliţă bună. I-a îndulcit şi rourat sufletul — în acel pustiu al cruzimii, răutăţii, pizmei şi batjocurii de pe infectul maidan al Golgotei — cu o vorbă bună. De care Hristos avut-a cu adevărat nevoie, de vreme ce a răsplătit-o cu „Astăzi vei fi cu Mine în rai!”
Se apropie Crăciunul. Aur şi argint să dăm celor din jur nu avem. Doar cîte o vorbă bună să le rostim. E şi acesta un dar de preţ, ce-şi poate avea locul în traista bunului Moş Crăciun.
Să ne rugăm Domnului să ne acorde un anotimp de liniştire şi tihnă spre a putea întîmpina cum se cuvine dulcea, duioasa Sărbătoare a Naşterii Sale. Şi, în general, să ne acorde un mai acut simţămînt al vremelniciei şi deşertăciunii aşa-ziselor noastre treburi preaomeneşti (pentru ca, apoi, cîndva, cînd va fi să fie, să putem muri îndestulaţi de dulcele şi teribilul joc al acestei vieţi).
272. Bănuiţi ce gîndea Hristos ureînd Golgota?
Ştim ori mai bine zis bănuim numai în parte ce gîndea Hristos urcînd dealul Căpăţînii. Ştim bunăoară că, probabil, gestul Veronicăi i-a rourat şi îndulcit sufletul. Nu probabil, desigur, de vreme ce chipul i s~a imprimat pe mahrama ei. Tîlcuire: suferinţa e nepieritoare. Suferinţa şi nedreptatea strigă de-a pururi la cer. Iar binele şi faptele bune nu se şterg în veac.
Ştim sigur ce a gîndit în grădina Ghetsimani, cît de omenesc s-a arătat atunci, cunoscînd din plin spaima, tristeţea, jalea, Cît de omenesc ne apare, spre deosebire de Socrate, acela calm, senin, zeiesc, oare nu şi niţel teatral? Hristos se teme de singurătate, se roagă să nu fie lăsat singur, sudoarea i se preface în picături de sînge, se roagă să fie cruţat. întruparea lui a fost totală şi de perfectă bună-credinţă. Urcînd calvarul, acum resemnat, e cuprins de o imensă tristeţe: nu pentru Sine, ci pentru ucigaşii lui, pentru soarta pe care ei înşişi de bună voia lor şi-o croiesc.
279. Cînd întîlniţi un preot de azi, ce vă spune el?
Sînt şi excepţii (cunosc două, admirabile, la Cluj: părinţii Ioan Bizău şi Vasile Floricel), dar mie unuia tînărul preot de astăzi de îndată îmi grăieşte aşa: căpătuire, rostuire, chiverniseală. Exact ca pastorii englezi din secolul al XVIII-lea: o parohie însemna un venit, o situaţie, un rost. îmi spune desluşit: casă, televizor, maşină, frigider şi o funcţie bună pentru nevastă. (Nici gînd să stea preoteasa acasă, să-şi vadă de soţ, de gospodărie, de copii ori să facă niţel apostolat în parohie! Nu, să cîştige şi ea, să aibă şi ea un post care să-i permită să le fie de folos altora, ca aceia, în schimb, să-i procure şi ei mărfuri de sub tejghea. Căci s-a urcat o reţea de noi catacombe comerciale, ale trocului clandestin, ale undergroundului economic.)
311. Privilegiul mîntuirii nu ascunde un imens orgoliu de a cunoaşte eternitatea, ideea de a fi cel ales şi neuitat?
Nu, nu, nu!
E o smerită nădejde a putinţei de a împlini cele patru comandamente creştine principale:
1. a fi fericit;
2. a putea iubi nelimitat, neîncetat şi faţă către faţă pe Dumnezeu;
3. a te regăsi pe tine aşa cum ai fost proiectat, fără de intervenţia ulterioară a păcătoşeniei;
4. a te bucura de ceea ce este trăsătura cea mai specifică a omului (cum constată Unamuno): jinduirea veşniciei.
313. Răstignirea e suprema umilinţă? Cum o definiţi de la Hristos şi pînă la lagărele morţii din cel de al doi-lea război mondial?
Răstignirea a fost concepută ca o pedeapsă umilitoare şi degradantă, ca supremă infamie. Gol puşcă, ţintuit, trupul e pedepsit şi umilit şi batjocorit prin înseşi realităţile sale cele mai de seamă (şi proprii) ale omului: libera mişcare şi Ver-ticalitatea. Hristos a prefăcut umilinţa aceasta în victorie, slavă şi mîntuire.
Umilinţa victimei — dacă victima e vrednică de suferinţa ei — este de la Hristos încoace triumf şi salvare. (A nu se uita spusa Talmudului: orice suferinţă ca să fie autentică trebuie să fie: 1) de neînţeles pentru victimă, 2) cu totul lipsită de nădejde, 3) mai ales umilitoare. Oricare suferinţă cîtuşi de puţin explicabilă, altfel decît deznădăjduită şi neumilitoare nu e suferinţă, e pseudo-suferinţă şi floare la ureche.)
319. Să vă întreb, fără înconjur: sînteţi un om metafizic sau un înţelept care a străbătut deşertul metafizicii?
Sînt un neghiob bătrîn şi un vechi ticălos căruia, prin harul Domnului, i s-au deschis, spre sfîrşit, ochii şi a dobîndit niţică elementară înţelepciune (şi niţică ruşine). Nu mă căutaţi la niveluri înalte — la al marii înţelepciuni, al metafizicii etc, etc. —, ci la nivelul elementar al păţitului şi al celui oarecum tămăduit (late in the day, spun englezii: tîrziu de tot) de prostie şi orbire.
325. Vă rog să comentaţi aceste reflecţii aparţinînd unui personaj dostoievskian: „Dacă ar fi nevoie să aleg între Hristos şi adevăr, aş rămîne cu Hristos, împotriva adevărului.”
Această afirmaţie a lui Dostoievski o împărtăşesc întru totul. Am citat-o adesea în scris şi în predici. Nu o pot „comenta”, o pot doar prelua.
Mai întîi — cred că Hristos este adevărul. Dar şi dacă nu ar fi, l-aş alege pe Hristos fiindcă este supra-adevărul. Din devotament, recunoştinţă, fidelitate şi dragoste. Dacă Hristos e o irealitate şi singura realitate e un univers pustiu şi fără rost, absurd şi indiferent, fie acel univers sănătos, eu rămîn cu Iisus: mi-este consolare şi justificare, că nu am avut parte de viaţă într-un vast nonsens.
Fraza lui Dostoievski e o sfidare aruncată ateismului şi materialismului ori scientismului disperat gen Monod. E o provocare, o manifestare de dispreţ, de neîncredere, e „defăimarea” unui realism, unui infrarealism absurd. Rămîi cu Hristos aşa cum unii nobili fideli rămîn credincioşi suveranului lor detronat: din dispreţ pentru vulg, din demnitate, de afurisiţi ce sînt, de neclătinaţi, de credincioşi idealului, de scîrbiţi de ideea vieţuirii într-o lume alta decît aceea pe care o preţuiesc şi o respectă; din mîndrie şi modestie (deopotrivă). Vai şi amar de universul lui Monod, materialisto-budist, n-am ce face cu el.
Ce vă face azi fericit?
din “”Nicolae Steinhardt raspunde la 365 intrebari”"
Zaharia Sangeorzan
Editura Humanitas
16. Un fragment din poemul Vară de noiembrie de Lucian Blaga:
„Iubito,-mbogăţeşte-ţi cîntăreţul, mută-mi cu mina ta în suflet lacul, şi ce mai vezi, văpaia şi îngheţul, dumbrava, cerbii, trestia şi veacul. Cum stăm în faţa toamnei, muţi, sporeşte-mi inima c-o ardere, c-un gînd. Solar e tîlcul ce tu ştii oricînd atîtor lucruri să-mprumuţi.”
Care este „tîlcul” de care vorbeşte poetul?
Psalmistul cere viforului, apelor, gheţii, balaurilor să laude pe Dumnezeu, căci Dumnezeu e în toate. Cred că iubirea e aceea care „însufleţeşte”, căci întru ea Duhul (suflul) divin dă viaţă, putere şi sens tuturor lucrurilor. Fără de iubire totu-i pustiu, un pustiu structuralist. Read the rest of this entry »
CINSTIREA CRUCII
Din „Dăruind vei dobândi”
Nicolae Steinhardt
DOUĂ EVLAVII CE NU SE CUVINE
A FI PĂRĂSITE: CINSTIREA CRUCII SI A MAICII DOMNULUI
Nu socotesc utile – şi nu intră în obiceiul meu să le practic -discuţiile contradictorii cu aceia cărora lumea le dă îndeobşte numele de „sectanţi”, cu fraţii noştri de altă credinţă adică. Este fiecare liber a crede ce vrea, să meargă pe calea pe care-l poartă inima şi-l îndeamnă conştiinţa, urmând, fireşte, a purta răspunderea alegerii tăcute. Read the rest of this entry »
NICODIM
Din „Dăruind vei dobândi”
Nicolae Steinhardt
NICODIM [la Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci şi la 2 ianuarie]
Lui Nicodim, Domnul îi vorbeşte ca unui om inteligent şi cult. Îl califică „învăţător al lui Israel”. Drept care nu recurge la parabole ori la pilde clare ori la grăiri sfătoase, ci îi dezvăluie pe nepusă masă (cum ar veni) tainele finale şi principiile de căpetenie ale noii Legi. Read the rest of this entry »
Pr Nicolae Steinhardt: Nunta de la Cana Galileii – AUDIO
Pr Nicolae Steinhardt: Nunta de la Cana Galileii – AUDIO ==>> AICI
LA DUMINICA 14 DUPĂ RUSALII
LA DUMINICA 28 DUPĂ RUSALII
