Hristos e Judecător fiindcă

Din “Daruind vei dobandi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia

Hristos e împuternicit să fie Judecător deoarece a fost şi El om şi deci prea bine cunoaşte firea oamenilor, lumea, cum stau lucrurile acolo pe pământ, care sunt cu adevărat raporturile dintre făpturi, care le sunt nevoile, grijile şi durerile.

Hristos e Judecător fiindcă ştie cum stau lucrurile din lăuntru, experimental, ca Unul Care şi El a cunoascut ispitele, oboseala, foamea, durerea.

Care a stat faţă către faţă cu trufia, invidia, ura, prostia şi trădarea.

Bartolomeu Anania – o spusa a Parintelui Nicolae Steinhardt

IPS Bartolomeu Anania aminteşte o spusă a părintelui Nicolae Steinhardt de la Rohia, despre diferenţa dintre diavol şi Dumnezeu.
Fragment din predica rostită la Dumincia după Botezul Domnului în data de 08 ianuarie 2006.

http://www.youtube.com/watch?v=OFIiEfLFvpw&feature=player_embedded

AUDIO: Nicolae Steinhardt despre cristalofilie si despre slugarnicie

Înregistrare din anul 1984. Una din putinele inregistrari audio ale vocii parintelui care au supravietuit…

Nicolae Steinhardt despre slugarnicie:

Nicolae Steinhardt vorbind despre relaţia Biserică – Stat.
Fragment din predica rostită în Duminica Ortodoxiei, 11 aprilie 1987, la mănăstirea Rohia.

Acest ultim fragment audio ne da o mica mostra a curajului fenomenal al parintelui Nicolae: in plina dictatura ceausista , stiind ca e vanat de Securitate, ce cuvinte are curajul sa spuna in predica!

Dumnezeu se va uita cu mai puţină mirare la un apostat, un ucigaş sau un hoţ decât la cel care-l trădează în obscuritatea sudălmilor şi ocărilor împroşcate într-o aglomeraţie

Din “Jurnalul fericirii”

— Deşi îmi dau seama că vin în contradicţie cu spusele Apostolului (I Cor. 6, 18-l9: „Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afara de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-l aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?”), pentru care păcatul trupesc este cel mai compromiţător şi angajează complet persoana umana, cred că păcatul supărării şi al enervării este mult mai grav.

Insul care, într-un magazin, în autobuz sau în tramvai, ori la birou, ori la o coadă se enervează şi se răsteşte, insultă şi-şi iese din fire, nu numai că se dă în urât spectacol, dar se şi rupe cu totul de Dumnezeu. Cred că în toate bordelurile Parisului, Hamburgului şi Singaporelui, ba în toate localurile de pierzanie ale tuturor porturilor şi metropolelor lumii, în ocnele Guyannei, în temniţele de la Sing-Sing şi Dartmoor păcatele săvârşite nu strigă mai disonant şi mai jalnic la cer decât icnirile, certurile din senin şi insultele gratuite proferate, cu o ură vitriolată, de arţăgoşi şi îmbufnaţi. (Crimele, furturile, depravările au o oarecare legătură cu nedreptăţile şi complicaţiile lumii, harţa însă nu.)

Supărările acestea — pe care nici nu le luăm în seamă, deşi dacă ne ciocnim de ele ne ustură ca un corosiv — nu sunt de fapt simple supărări, ci dezvăluiri ale unei stări sufleteşti de neîmpăcată opoziţie cu lumea creată de Dumnezeu; ale unei îndărătnice şi imense îndepărtări de la recunoaşterea deşertăciunii celor lumeşti. Dintr-odată cel din urmă fleac ia proporţii şi prinde vâlvătăi şi pune în cumpănă toată măreţia facerii şi toată bucuria de a trăi.

Omul e ancorat în diabolism, prins în nisipul mişcător al mâniei gratuite. Vicleanul, aici, cu adevărat îşi merită numele, câştigă sută la sută şi fără nici un efort.

Dar vorbele! vorbele acelea la nivel de muşcătură de câine ce se repede pe furiş, la nivel de lătrături chelălăite şi colţi arătaţi de dincolo de gard; care desigur nu stau în corelaţie cu involuntara îmbrâncire sau cotul atins în treacăt, ci sunt însăşi vărsătura Satanei. Tocmai contrariul supărăciosului îl prezintă Sf. Apostol Iacov (3, 23) drept pildă de urmat: „Pentru că toţi greşim în multe chipuri şi dacă nu greşeşte cineva un cuvânt acela este bărbat desăvârşit, în stare să se înfrâneze în întregime.”

De grele păcate avem prilej a ne înfiora, pentru mine nici unul nu-mi pare mai străin de afirmaţia că împărăţia mea nu este din lumea aceasta decât turbarea verbală a nervosului din autobuz.

— Soluţia descărcării prin insulte în autobuz e meschină şi e şi laşă pentru că-i fără risc. Dacă un om, cu adevărat, nu crede în Dumnezeu, e mai bine să meargă până la capătul convingerii lui, ca Ivan Karamazov, şi să-şi omoare tatăl, direct sau printr-un Smerdiakov. Da, e mai bine să comiţi o crimă, şi să te lepezi formal de Hristos şi să treci la păgânism (printre păgâni, spune Chesterton, au fost oameni admirabili, iar Iulian Apostatul ca persoană se arată ireproşabil): e mai cinstit. Şi-mi vine a crede — întemeiat pe Luca 16 — că Dumnezeu se va uita cu mai puţină mirare la un apostat, un ucigaş sau un hoţ decât la cel care-l trădează în obscuritatea sudălmilor şi ocărilor împroşcate într-o aglomeraţie.

Înapoi la argument cu George Ardeleanu despre Nicolae Steinhardt

“Înapoi la argument” cu George Ardeleanu despre Nicolae Steinhardt, o emisiune de H.-R. Patapievici

AICI

Grup Nicolae Steinhardt pe Facebook

Grup Nicolae Steinhardt pe Facebook =>> AICI

DOAMNE, SĂ VĂD!

Din “Daruind vei dobandi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia

DOAMNE, SĂ VĂD!

De orbire Domnul îi vindecă pe oameni în repetate rânduri.

Referatul lui Matei pomeneşte două cazuri(Matei 9, 27-30; 20, 30-34) şi în amândouă este vorba de doi orbi.

Marcu(Marcu 10,46-52) menţionează numai un caz, ai lui Bartimeu.

Luca(Luca 18,35-42), tot unul, localizat, la Ierihon.

Iar Evanghelia lui Ioan consacră un întreg capitol – al nouălea – tămăduirii orbului din naştere.

CIORAN catre STEINHARDT

CIORAN catre STEINHARDT

Trei  scrisori inedite adresate de Cioran Monahului de la Rohia ==>> AICI

Părintele Galeriu despre Nicolae Steinhardt

Fişier Audio: Părintele Galeriu despre Nicolae Steinhardt =>> AICI

Botezul lui Steinhardt

Botezul lui Steinhardt

Daniel Cristea-Enache

EVZ – Sâmbătă, 18 Aprilie 2009

Nicolae Steinhardt, călugărul scriitor de la mănăstirea Rohia, care a avut una dintre cele mai spectaculoase convertiri de la iudaism la creştinism, îşi descrie botezul în pagini cutremurătoare din „Jurnalul fericirii”.

DUMINICA TOMEI

Din “Daruind vei dobandi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia

DUMINICA TOMEI

Ne-am obişnuit să vorbim despre Toma necredinciosul şi despre duminica Tomei, adică a lui Toma cel necredincios. Pentru că ne sună în minte şi-n urechi versetele mult citite şi deseori citate din Evanghelia Sfântului loan, capitolul 20, 24-29. Acolo ni se vorbeşte de Toma care a spus celorlaţi ucenici că nu va crede că Domnul a înviat până ce nu va fi văzut în mâinile Lui semnul cuielor şi nu-şi va fi pus mâna în coasta Lui. Acelaşi text ne informează că după opt zile, ucenicii aflându-se toţi laolaltă, Iisus a venit, uşile fiind încuiate, a stat în mijlocul lor şi a grăit lui Toma: adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios. Drept care Toma covârşit, răspunde: Domnul meu şi Dumnezeul meu!

L-a mângâiat anume pe Răstignitul nevinovat cu o vorbă bună!

Din “Daruind vei dobandi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia

O VORBĂ BUNĂ

Hristos e pe cruce, gol: pe cap, o cunună de spini, piroane, străpungându-I gleznele şi încheieturile mâinilor, Îl ţintuiesc pe lemn, trupul e plin de sânge şi vânătăi, secretează numai sudoare şi geamătul surd al cărnii robite.

TRAGEDIA LUI IUDA

Din “Daruind vei dobandi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia

TRAGEDIA LUI IUDA

Tragedia lui Iuda a fost pentru unii gânditori, dramaturgi, oameni de bună credinţă şi diletanţi ai teologiei, imbold pentru a încerca să-l dezvinovăţească. Raţionamentul lor e în general uşor de urmărit şi de asimilat: dacă Iscarioteanul nu L-ar fi predat pe Iisus saducheilor, planul divin nu s-ar fi putut realiza şi mântuirea nu ar fi avut loc.

Acele cuie pe care le batem în crucea Răstignitului

Din “Jurnalul fericirii”
Nicolae Steinhardt

Prin păcatele noastre Îl răstignim pe Hristos, prin gândurile noastre necurate Îl batjocorim

…acele cuie pe care le batem în crucea Răstignitului odată cu săvârşirea fiecărui păcat

El nu dă aforisme şi pilde, ci carne şi sânge, chin şi deznădejde

Din “Jurnalul fericirii”
Nicolae Steinhardt

— În mai toate celulele, una din încuietoarele predilecte este discutarea cuvintelor rostite de Mântuitorul pe cruce: Eli, Eli, lama sabahtani?

De vreme ce Hristos a putut spune: Dumnezeule de ce m-ai părăsit înseamnă că a fost om şi el, nu Dumnezeu. Panait Cerna: „ai gemut şi tu când fierul te pătrunse.”

Documentar N. STEINHARDT – azi, 10 aprilie, TVR Cultural ora 21:30

Tema de vineri
vineri, 10 aprilie 2009, ora 21:30 pe TVR Cultural
Informaţii furnizate de Directia Programe  
  
Moderator Cătălin Sava . Partea I

DESPRE FERICIREA DE A FI OM – N. STEINHARDT

* La 15 martie 1960, în închisoarea Jilava, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu îl boteazã întru Iisus Hristos, pe unul dintre colegii sai de detentie: evreul Nicu Aurelian Steinhardt. Naş de botez este Emanuel Vidraşcu. Ca martori ai tainei participă Alexandru Paleologu, doi preoţi romano-catolici, unul fiind chiar Monseniorul Ghica, doi preoţi uniţi şi unul protestant, “spre a da botezului un caracter ecumenic”

Bibliografie: N. Steinhardt – B. Apariţii postume. Reeditări. Volume inedite

Din “N. Steinhardt si paradoxurile libertatii”
George Ardelean
Editura Humanitas

Poate fi cumparata de AICI

B. Apariţii postume. Reeditări. Volume inedite

Bibliografie: N. Steinhardt – A. Volume antume

Din “N. Steinhardt si paradoxurile libertatii”
George Ardelean
Editura Humanitas

Poate fi cumparata de AICI

I. Bibliografie: N. Steinhardt

A. Volume antume

Manual de libertate à la Nicu Steinhardt. De la băiat de cartier la om de cultură

Manual de libertate à la Nicu Steinhardt. De la băiat de cartier la om de cultură

13 Mar 2009 , Cotidianul

Studiul despre autorul “Jurnalului fericirii”, apărut de curând la Editura Humanitas, încalcă inspirat graniţele genului, transformând viaţa şi sistemul de gândire ale monahului de la Rohia într-o saga palpitantă, susţinută însă de un intimidant exerciţiu de documentare.

“N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii” este titlul sub care George Ardeleanu demonstrează că monografia în spaţiul cultural românesc nu este neapărat o specie destinată exclusiv specialiştilor dintr-un domeniu şi nici una care să forţeze răbdarea cititorului, prin forma ei, de cele mai multe ori înţepenită în retorica altor decenii. Cartea de peste 500 de pagini găseşte formula cea mai bună pentru a face loc unei rigori de cercetare aproape compulsive şi unui discurs asumat al autorului atât faţă de protagonistul volumului, cât şi faţă de configuraţia spaţiului şi timpului în care a trăit Steinhardt, toate acestea dublate de un stil implicat şi un ritm accelerat, care te fac să citeşti monografia ca pe un roman poliţist.

Părintele Steinhardt a murit vegheat de Securitate

Părintele Steinhardt a murit vegheat de Securitate

Părintele Nicolae de la Rohia era supravegheat “la sânge” de Securitate, fiecare vizitator al său fiind ulterior verificat la dosar

de Carmen Dragomir

din Jurnalul National – 30/03/2009
 

“M-am hrănit de lumea asta”
La 29 martie 1989, într-un spital din Ba­ia Mare se stingea din viaţă părinte­le Nicolae de la Rohia, ajuns la 77 de ani. Tre­cuseră 30 de ani de când fuse­se con­damnat în “lotul Pillat-Noica” la 13 ani de muncă silnică, sub acu­za­ţia de “cri­mă de uneltire contra or­di­nii so­ci­ale”, experienţă din care se va naş­te mai târziu “Jurnalul fericirii”, ce a­vea să reprezinte pentru mulţi cartea de că­pătâi.